Rugat-am norul
Ion Pillat – Poezii 1965 (Editura pentru literatură – Cântece de demult)
de Ion Pillat(2021)
1 min lectură
Mediu
Rugat-am norul călător
Pe necuprinsul mării:
- Din suflet smulge-mi vis şi dor,
Dă-mi farmecul uitării!
Și el, fugarul, le-a răpit,
S-a dus plutind pe ape.
Și-n mine nu a mai venit
Durerea să s-adape.
Dar norul vântului i-a spus
Dorințele-mi de-o noapte -
Și mării vântul de apus
Le povesti în șoapte.
Pe țărm pădurea le-a aflat,
Și-n ropot de izvoare
Trimise carte pe-nserat
La stelele din zare.
Iar azi răvașul ne-a găsit
Plimbându-ne-mpreună.
În ochii tăi l-am recitit
Prin raze lungi de lună.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ion Pillat
- Tip
- Poezie
- An
- 2021
- Curent
- Tradiționalism
- Cuvinte
- 85
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Ion Pillat. “Rugat-am norul.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/ion-pillat/poezie/rugat-am-norulIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
