Rateșul vechi
Ion Pillat – Poezii 1965 (Editura pentru literatură – Satul meu)
de Ion Pillat(2021)
1 min lectură
Mediu
Acolo unde-a fost popas și cântec
De lăutari și sfat de cărăuși
Tăcut pătrunde-al lunei lung descântec
În hanul fără geam și fără uși.
Și-acolo unde ți-aducea odată
Hangița vinul roș în cofăel,
Lung țipătul buhaiului de baltă
Mă cheamă-n noapte moartea după el.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ion Pillat
- Tip
- Poezie
- An
- 2021
- Curent
- Tradiționalism
- Cuvinte
- 44
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 8
- Actualizat
Cum sa citezi
Ion Pillat. “Rateșul vechi.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/ion-pillat/poezie/ratesul-vechiIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
