Rădăcini
Ion Pillat – Umbra timpului (Editura Prut Internațional 2004)
de Ion Pillat(2021)
1 min lectură
Mediu
Nod de năpârci, șerpi vajnici cât brațul și cât cotul,
Trunchi negru de balaur încolăcit și rupt,
Ciorchine de șopârle - pământul dedesupt
Surpându-se, în taină se dezvelesc cu totul.
Dar vraci vicleni cu barbă de iască și de mușchi,
În nopți cu luna nouă plesnindu-i cu nuiele,
I-au înlemnit deodată umflați așa în piele
De le-au rămas sub coajă întărâtații mușchi.
Frunzarele deasupra, îmbelșugând colină,
Își leagănă seninul cu vântul în văzduh -
Cum să cunoască iadul în care trup și duh
Se zbate dezgropată, sucită, rădăcina?
Stau și privesc la șerpii ce scormone-n pământ
Și la pământul care le fuge de sub pântec
Copaci, roze, vreme - neîndurat descântec
Și eu, cu tot frunzișul și rădăcina-n vânt.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ion Pillat
- Tip
- Poezie
- An
- 2021
- Curent
- Tradiționalism
- Cuvinte
- 119
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Ion Pillat. “Rădăcini .” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/ion-pillat/poezie/radaciniIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
