Prolog la un poem părăsit: Dinu Arbore
de Ion Pillat(2021)
2 min lectură
Mediu
În casa veche, părintească,
Stau iarăși, singur, la Miorcani.
Da tot trecutul sa m-oprească,
Dar vremea fuge ani de ani.
Ce am făcut - o, Doamne, spune -
Cu ziua mea, cu ziua Ta?
Ca mâine sufletu-mi apune
Și umbra morții va fi grea.
În miezul vieții mele, iată,
Smerit, eu vreau să ctitoresc
Lăcaș de slavă-adevărată
În grai curat și câmpenesc.
Știu bine, Doamne, n-o sa vie
Sa calce pragul ce-l visez
Decât putini - e nerozie
În stihuri sa mai crezi.
În ea tot cred cu-nverșunare!
Otrava dulce mi-a turnat
Și boala sfântă leac nu are...
De seceta a fost crăpat
Pământul lanurilor mele
Și-acuma nori aduși de vânt
Revarsă ploaia-n picuri grele
Sorbita lacom de pământ.
O, Doamne, îți aduna norul
Și fulgera în pieptul meu.
Îmi luminează drumul, dorul,
De-aicea pan-la Dumnezeu.
Da-mi graiul ce-l vorbesc ciobanii
Și cei ce merg cu plugu-n pas.
Da-mi cântecul ce-l spun tufanii
Când vântul-n frunza le-a rămas.
Atât îți cer și mai cer încă
- Eu slab și păcătos zidar
Să pot zidi cu viers de stâncă
Drept ajutor sa-mi dai în dar
Tot ce-am iubit în ea năprasnic
De când întâi o am privit
Pe masa lumii ca un paznic
Dumnezeiesc și liniștit:
Întreaga țară pân-la mare
Și pan-la munții ei bătrâni -
Sa-mi fie-n suflet vin și soare,
Sa-mi fie pita calda-n mani!
De-acum cu seara lângă lampă,
Când zilele în toamna scad,
Cad sta la geam ca într-o stampă
Pustiul parc cu foi ce cad,
Mi-oi duce vremea doar cu dansul,
Cu Dinu Arbore megieș -
Și pomenindu-i pașii, plânsul,
Voi spune viața-i de răzeș.
Iar cititorule de versuri,
Prietene neașteptat
Ce crezi în bietele eresuri
Ce-n sufletu-mi au tremurat,
Eu te poftesc cu cinste multa
În casa mea să-ți iei cvartir -
Te așează, bea tutun, asculta
Cum leg povestea fir cu fir...