Frate iconar
de Ion Pillat(2021)
1 min lectură
Mediu
Cu mintea-n zare ziua stă năuc,
Slab, cu ochi stinși și tulburi cum e iazul.
Nu-i știe nimeni pasul vechi, necazul,
Ce trupu-n post și veghe îi usuc.
Dar când amurgul sare clar zăplazul
Și albe aripi prin livezi se duc -
Monahului încremenit sub nuc,
Arhanghel tânăr i-a deschis obrazul.
A prins albastru nou din ceruri pure
Și aur viu din lanul greu de spic
Și verde crud din muguri de pădure.
Și toată noaptea zornic, în chilie,
Pe lemnul ceruit după tipic
Fecioara Preacurată o învie.
