Dezrobire
Ion Pillat – Poezii 1965 (Editura pentru literatură – Grădina între visuri)
de Ion Pillat(2021)
2 min lectură
Mediu
Orașul se scufundă și orice deal dispare...
Și nu e trup să-nchidă azi sufletu-mi păgân.
Am lepădat prin moarte a cărnii grănițare!
Sunt vânt ce se ridică în bucurie mare,
Sunt dezlegat, sunt slobod, sunt singuru-mi stăpân.
O, voluptatea vieții scăpată de ființă,
Zeiască mulțumire de-a nu mai fi pământ!
Un fluture ce lasă a larvei neputință
Și fâlfâie din aripi un zbor de biruință,
Cunoaște îmbătarea de-a fi și el ce sunt.
Văzduhuri care treceți nesupărate-n mine
Și mă purtați prin aer vibrând ca un catarg,
O, vânturi curgătoare ca sângele din vine,
Mă arde-n piept suflarea puterilor divine,
Ce lumi întruchipate le-mbracă și le sparg.
Iubito de pe vremuri, nu plânge la fereastră,
Nu aștepta la geamuri, cu ramuri lungi să bat...
E cerul prea aproape, e umbra prea albastră,
Ca să-mi aduc aminte de tânguirea voastră,
Femei, în care visu-mi în van s-a căutat.
Pădurea răzlețită pe patru văi, mă cheamă,
Mireasă îmi întinde verzi brațe - eu le frâng.
Mă-nfășur, gol, în frunze pletoase ca o coamă,
O, nu credeam să fie sicriul de aramă
Îmbălsămată pace a nopților de crâng!
O, nu visam nici somnul și nici redeșteptarea
În mângâieri de ramuri și de tulpine vii!...
Dar când lumina rupse înflăcărată zarea,
Spre focul tău, o, soare, mi-am luat înariparea,
Purtând în mine cerul cu mii de ciocârlii.