Oda
de Ion Luca Caragiale(2005)
1 min lectură
Mediu
Copilului - lui Amor sau Eros
Umbli hoinarind prin lume
ca un orb, la ochi legat,
Si de cata vreme-acuma
pe la mine n-ai mai dat !
Prapadesti tu de pomana
pretioasele-ti sageti,
Sa te-alegi cu hula numa
de l-atati ingrati poeti ...
Te-am vorbit eu rau vreodata ?
vinovat cu ce ti-am fost?
De ma horopsesti uitarii,
tu, copil frumos si prost ?
A ! de-ai stii cu mangai inca
urmele unde-ai ranit !
Cu ce dor mi-aduc aminte
cat atunci am patimit !
Vino, crudule, cu pieptul
gata dezvelit te-astept ;
Nu cu una, da cu doua!
sageteaza drept in piept !
Si pe maica-ta zeita,
jur ca n-am sa te hulesc :
Mai omoara-ma odata,
sa mai simt ca iar traiesc !
