Ion Barbu›Poezii

Din ceas, dedus adancul acestei calme creste, Intrata prin oglinda in mantuit azur, Taind pe inecarea cirezilor agreste In grupurile apei, un joc

Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste, Intrată prin oglindă în mântuit azur, Tăind pe înecarea cirezilor agreste, În grupurile apei, un

Te-nnăbușai în pâcla încinsei atmosfere, O!tu,noian de lavă ce-aveai să fii pământul; Făptura nu sunase din trâmbiți de cratere, Nu fulgerase

Vom merge spre fierbintea, frenetica viață, Spre sânul ei puternic, cioplit în dur bazalt, Uitat să fie visul și zborul lui înalt, Uitată

Ion Barbu Isarlâk La vreo Dunare turceasca, Pe ses vested, cu tutun, La mijloc de Rău si Bun Pân\'la cer frângându-si treapta, Trebuie să

Castelul tău de gheață l-am cunoscut, Gândire: Sub tristele-i arcade mult timp am rătăcit, De noi răsfrângeri dornic, dar nici o oglindire, În

Prin ce-nnodate drumuri, pornind la ce răscruce Începe noaptea noastră să curgă, nu mai știu. Văd doar, la geamuri, fuga trăsurii ce ne

Mire, văzut ca femeea, Cu părul săpat în volute, De Mercur cumpănit, nu de Geea, Căi lungi înapoi revolute; La conul acesta de seară, Când

De-a lungul nepasarii acestei reci naturi, Spre nevazutul unde arpegii clo fanfare Desfac in foi sonore o limpede chemare Vom merge in armura de

Sunt numai o verigă din marea îndoire, Fragilă, unitatea mi-e pieritoare; dar Un roi de existențe din moartea mea răsar, Și-adevăratul nume ce

Toiagul vechi, pe care l-a ciuruit, l-a ros Și cariul, și custurea, ți-l trec de-acum. Ca mine Vei ispiti la rându-ți temutele destine, Urcând și

Această pontifică lună Cuvânt adormiților e, Din roua caratelor sună Geros, amintit: ce-ru-le. O sobă, cealaltă mumie. Domnește pe calul

Ca fruntea mea sa poarte diademul Ce fulgera-n albastrele palate Am ridicat ostiri nenumarate Si-ncrezator, dezlantuii blestemul. Dezlantuii

Stinsă liniștirea noastră (și aleasă), Isarlâk încinsă, Isarlâk mireasă! Dovediții, mie, doisprezece turci Între poleite pietre să mi-i

Capăt al osiei lumii! Ceas alb, concis al minunii, Sună-mi trei Clare chei Certe, sub lucid eter Pentru cercuri de mister! An al Geei,

Cimpoiul vested luncii sau fluierul in drum Durerea divizata o suna-ncet, mai tare... Dar piatra-n rugaciune, a humei despuiare Si

Castelul tau de gheata l-am cunoscut Gandire: Sub tristele-i arcade mult timp am ratacit. De noi rasfrangeri dornic, dar nici o oglindire In

Se ploconea, răsăritean și moale, Mălai din mîna ta să ciugulească. Albastru pîlpîia și cald, în poale, Ca pînzele alcoolului din ceașcă. Pe

Somn mult, din plușuri. Vid în stal. Vegherea sticlei, drept cortină. Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă Din membre limpezi, o cristal! Sub mături,

Je suis, moi, simplement un maillon du grandiose fléchissement Fragile, mon tout est périssable ; en compensation, Un essaim d’existences de ma

Il me fut donné de connaître ton froid château, Pensée : Sous ses tristes arcades, pendant longtemps je me perdis, Désireux de nouvelles

Du temps, conclu, le mystère de cette crête tranquille, mais leste Pénétrant, par la glace, dans un délivré azur, Confectionnant de la noyade des

Flétrie, la cornemuse, ou le pipeau en cours de toute, Au boqueteau transmettent le mal, morcelé, tout doux, plus fort… Pourtant, l’abandon de

Pour nos noces, choisîmes une bourgade Glorifiée par eaux lentes et fades – Vrai molosse sur une patte affalé En pays germain, vieux bourg