Elan
de Ion Barbu(2005)
1 min lectură
Mediu
Sunt numai o verigă din marea îndoire,
Fragilă, unitatea mi-e pieritoare; dar
Un roi de existențe din moartea mea răsar,
Și-adevăratul nume ce port e: Unduire.
Deci, arcuit sub timpuri, desfășur lung țesut
De la plăpînda iarbă la fruntea gînditoare,
Și blondul șir de forme, urcînd din soare-n soare,
În largul vieții revarsă un trecut.
Din călătoarea undă, din apele eterne,
Îmi însușesc vestmîntul acelor care mor,
Și înnoit și ager alerg – subtil fior –
Prin săli orgolioase ori umede caverne…
Și astfel, în pămînturi croindu-mi vaste porți
Spre ritmuri necuprinse de minte vreodată,
Aduc Înaltei Cumpeni povara mea, bogată
De-atîtea existențe și tot atîtea morți.