Din ceas, dedus adancul acestei calme creste, Intrata prin oglindă în mantuit azur, Taind pe inecarea cirezilor agreste, In grupurile apei, un joc

-- Menestrel trist, mai aburit Ca vinul vechi ciocnit la nuntă, De cuscrul mare dăruit Cu pungi, panglici, beteli cu funtă, Mult -- îndărătnic

Unchiului meu Sache Soiculescu al carui glas il imprumut aici. Dintr-atatia frati mai mari: Unii morti, Altii plugari Dintr-atatia frati mai

Cimpoiul vested luncii, sau fluierul în drum, Durerea divizata o suna-încet, mai tare... Dar piatra-în rugaciune, a humei despuiare Si unda

Din ceas, dedus adancul acestei calme creste, Intrata prin oglinda in mantuit azur, Taind pe inecarea cirezilor agreste In grupurile apei, un joc

E dat acestui trist norod Si oul sterp ca de mâncare, Dar viul ou, la vârf cu plod, Făcut e să-l privim la soare ! Cum lumea veche, în

Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste, Intrată prin oglindă în mântuit azur, Tăind pe înecarea cirezilor agreste, În grupurile apei, un

a) Ceas de seară b) Prezentare c) Vaduri si alaiuri d) Cuvinte de îmbărbătare e) Aur netemporal f) Chemarea mosorului. a) Cheagul alb,

Sunt numai o verigă din marea îndoire Fragilă, unitatea mi-e pieritoare; dar Un roi de existențe din moartea mea răsar, Și-adevăratul nume ce-l

Hipnotizat de-adînca și limpedea lumină A bolților destinse deasupra lui, ar vrea Să sfarăme zenitul și-nebunit să bea, Prin mii de crengi

Cad fulgii șovăielnici în stoluri fără numar, Din nevăzute urne ei cad pe albul umăr Al dealurilor prinse de-o crustă argintie Oștiri de nori

Țara veghea turcită. Pierea o după-amiază, Schimbată în apa multă a ierbii ce-nviază, Cînd, greu și drept, pe sceptrul de pai mărunt la fir, Gîndacul

Castelul tau de ghiata l-am cunoscut gindire: Sub tristele-i arcade mult timp am ratacit De noi rasfringeri dornic, dar nicio oglindire, In

Inalt in orga prismei cantaresc Un saturat de semn, poros infoliu. Ca fruntea vinului cotoarele rosesc, Dar soarele pe muchii curs - de

In văile Ierusalimului, la unul, Păios de raze, pamantiu la piele: Un spic de-argint, în stânga lui, Craciunul, Rusalii ard în dreapta-i cu

"Pentru mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann" La vreo Dunare turceasca, Pe ses vested, cu tutun, La mijloc de Rău si Bun Pân'la cer

Te-nnăbușai în pâcla încinsei atmosfere, O!tu,noian de lavă ce-aveai să fii pământul; Făptura nu sunase din trâmbiți de cratere, Nu fulgerase

E temnița în ars, nedemn pământ. De ziuă, fânul razelor înșală; Dar capetele noastre, dacă sunt, Ovaluri stau, de var, ca o greșală. Atâtea

Vom merge spre fierbintea, frenetica viață, Spre sânul ei puternic, cioplit în dur bazalt, Uitat să fie visul și zborul lui înalt, Uitată

Ion Barbu Isarlâk La vreo Dunare turceasca, Pe ses vested, cu tutun, La mijloc de Rău si Bun Pân\'la cer frângându-si treapta, Trebuie să

Murea prin seară strada și zilnicul ei muget... Asemeni unei râncezi îngrămădiri de seu, Un nor se prăvălise pe streașini; iar pe cuget O bură

Castelul tău de gheață l-am cunoscut, Gândire: Sub tristele-i arcade mult timp am rătăcit, De noi răsfrângeri dornic, dar nici o oglindire, În

O, desfrunzirile din urmă! Te uită, vastele păduri Stau veștede sub greaua turmă De nori haotici și obscuri. Te uită, soli ai crustei

În turburatu-mi suflet, am construit o Arcă - Informă nălucire de biblic corăbier, - Și turme-ntregi de gânduri pe puntea ei