Hipnotizat de-adînca și limpedea lumină A bolților destinse deasupra lui, ar vrea Să sfarăme zenitul și-nebunit să bea, Prin mii de crengi

Cad fulgii șovăielnici în stoluri fără numar, Din nevăzute urne ei cad pe albul umăr Al dealurilor prinse de-o crustă argintie Oștiri de nori

Țara veghea turcită. Pierea o după-amiază, Schimbată în apa multă a ierbii ce-nviază, Cînd, greu și drept, pe sceptrul de pai mărunt la fir, Gîndacul

Murea prin seară strada și zilnicul ei muget... Asemeni unei râncezi îngrămădiri de seu, Un nor se prăvălise pe streașini; iar pe cuget O bură

O, desfrunzirile din urmă! Te uită, vastele păduri Stau veștede sub greaua turmă De nori haotici și obscuri. Te uită, soli ai crustei

În turburatu-mi suflet, am construit o Arcă - Informă nălucire de biblic corăbier, - Și turme-ntregi de gânduri pe puntea ei

Din ceas, dedus, adâncul acestei calme creste, Intrată prin oglindă în mântuit azur, Tăind pe înecarea cirezilor agreste În grupurile apei un joc

La temeliile sufletului omului de astăzi zac straturi de păgânătate. De ele fățarnicul se rușinează, le tăinuiește cu grije, îngropându-le și mai

Leagăn amar, săracii mei Bălcești! Lut simplu smălțuit ca și o cană, Pe Topolog culcat nu mai bocești Azi inima dintîi republicană A lui! Căci

În rândurile celor ce s-au bătut sub Miltiade coborâse și preotul din Eleusis Portalele trufașe, sfruntând venirea lor, Răsfrâng mânii de

Posomorâta lor înlănțuire Nu e decât un spasm încremenit - Supremă încordare de granit, Rămasă dintr-o altă întocmire. - Demult când dorul lor

În calmul multor zile de drumuri lungi pe mare Spre sînul adîncimii fluide am privit; Iar ochiul meu lăuntric e încă năpădit De-a umbrei și

Președintelui de onoare Al. Rosetti “Vis al galeșei Floride și-al ostroavelor Antile”, Orchidee! nu ești însăși arta marelui Matei: Cu a

lui Radu Gyr Munte-al Muscelului: cetini Pe spartele pietre crăiești, Domnescul râu să-l încetini La locul numit Jupânești. Anii mei

Când calda strălucire a lunilor toride Va prinde să decline, când soare potolit Spre golfuri de-ntuneric va luneca, trudit, Își va rosti chemarea

Câștigate pulsuri, câmp de săbii. Tencuirii-sclave garanții, Lege egalând lunula năvii Tâmplelor de apă ce reții; Aule, exalte stări concave Din

În ziua lui din urmă zori din loc în loc Năuc...Dar mai spre seară desfășură deodată Pe asfințitul verde, cu lespedea mîncată, Regescul vas de

Din ceas, dedus adîncul acestei calme creste, Intrată prin oglindă în mîntuit azur, Tăind pe înecarea cirezilor agreste, În grupurile apei, un joc

Cu altul pe o bancă bătută la un nuc. De țigle arse târgul roșea până departe; O toamnă despuiată, un vânt de balamuc Se călăreau la vale pe

Scăzută zării blânde e țara minerală. - Inel și munte, iarba de abur înzeuat. A ofilirii, numai aceasta foarte pală Făclie, pe ghicirea

Răsărind din Mureș Pe'nspumatu-i șarg, Decebal avântă Goana-i înspre larg Valul care fuge, Valul știe-un drum. — Tu, ce drum mai știi

Ca umbra-n stemă, pe basilici, O veghie singură să urci Sub agere oțele silnici: O Moscovă de cer și furci. Stea netedă, vigoare-n

O, veacul legiuise militar În litere ca turnul țuguiate! Urzite căi, neverosimil var, Prin dimineața ierbii înmuiate. Spălări împărtășite!

Din văile defuncte strig acele patrii Pășunile reptilei spume-ntâi Cenușa în orb Nil al Cleopatrei Ereb, termen de stuf ca un lămâi. Știu lire