Pytagora
de Ion Barbu(2009)
1 min lectură
Mediu
În calmul multor zile de drumuri lungi pe mare
Spre sînul adîncimii fluide am privit;
Iar ochiul meu lăuntric e încă năpădit
De-a umbrei și culorii bogată-amalgamare:
Cînd repezi, cînd sticloase, și umede și rare,
În orbul mării limpezi-tezaur negrăit-
Resfrîngeri fără număr, pe rînd, au oglindit
Multipla aparență și veșnica schimbare.
Dar mai apoi Crotona, cu zidul dorian,
M-au despărțit de-a pururi de glaucul noian...
O, Ion!...Duhul Spartei încruntă strîmta zare;
Și sus, prin golul nopții- mai trist și mai sever-
Cetatea siderală în trista-i descărnare
Îmi dezvelește-n număr vertebra ei de fier...
Dicționar: La cuvîntul Ion, vocala O are tremă.