Umanizare
de Ion Barbu(2005)
1 min lectură
Mediu
Castelul tau de gheata l-am cunoscut Gandire:
Sub tristele-i arcade mult timp am ratacit.
De noi rasfrangeri dornic, dar nici o oglindire
In stinsele cristale ce-ascunzi, nu mi-ai vorbit;
Am parasit in urma grandoarea ta polara
Si-am mers, si-am mers spre caldul pamant de miazazi,
Si sub un palc de arbori stufosi, in fapt de seara,
Cararea mea, surprinsa de umbra, se opri.
Sub acel palc de arbori salbateci, in amurg
Mi-ai aparut - sub chipuri necunoscute mie,
Cum nu erai, acolo, in frigurosul burg,
Tu, muzica a formei in zbor, Euritmie!
Sub inforitii arbori, sub ochiul meu uimit,
Te-am resorbit in sunet, in linie, culoare,
Te-am revarsat in lucruri, cum in eternul mit,
Se revarsa divinul in luturi pieritoare.
O, cum intregul suflet, al meu, ar fi voit
Cu cercul undei tale prelungi sa se dilate,
Sa spintece vazduhul si -larg si inmiit-
Sa simta ca vibreaza in lumi nenumarate.
Si in acest fapt de seara, uitandu-ma spre Nord,
In ceasul cand penumbra la orizon descreste,
Iar seara intarzie un somnolent acord
Mi s-a parut ca domul de gheata se topeste.