Ion Barbu›Poezii

Sunt numai o verigă din marea îndoire Fragilă, unitatea mi-e pieritoare; dar Un roi de existențe din moartea mea răsar, Și-adevăratul nume ce-l

Inalt in orga prismei cantaresc Un saturat de semn, poros infoliu. Ca fruntea vinului cotoarele rosesc, Dar soarele pe muchii curs - de

E temnița în ars, nedemn pământ. De ziuă, fânul razelor înșală; Dar capetele noastre, dacă sunt, Ovaluri stau, de var, ca o greșală. Atâtea

Un ins, rămas, cu dinadinsul, Din Schwitzera, cantonul Uri. Dar geniul îi fuma ca ninsul Jungfrau, sub gheaþa învestiturii. Amar, ciudat,

(Stihuri pentru pomenirea unui câine cu numele nemțesc, e drept dăruit autorului de un prieten franc. Crescut însă la Isarlâk.) Primăvară

O, veacul legiuise militar In litere ca turnul tuguiate! Urzite cai, neverosimil var, Prin dimineata ierbii inmuiate. Spalari imprastiate!

Fulger străin, desparte această piatră-adâncă; Văi agere, tăiați-mi o zi ca un ochian! Atlanticei sunt robul vibrat spre un mărgean, Încununat cu

Pudrează râul tragic în oglindă, Cu de-amănuntul, cristalin, de bal; Săltate-n coc, volutele să prindă Perucii de argint - un encefal. La

Curcanii au mutat pe soare șirul De gâturi cu, nestinși, cartofii roșii. La cerul lăcrămat și sfânt ca mirul Rotunzi se fac și joacă

Cu Treptele supui văditei gale Sfînt jocul în speranță, de pe sund, Treci pietrele apunerii egale Supt văile respinse, ce nu sunt. Þi-e inima

Se ploconea răsăritean și moale Mălai din mâna ta să ciugulească. Albastru pâlpâia și cald, la poale, Ca pânzele alcoolului, în ceașcă. Pe

Deci versul meu legat în largi turbane De lănci zbîrlit, ca þeasta unei cegi, Cu albele-i prăpăstii și capcane De munte-opioman, nu-l înþelegi

Răsărit al crestelor de păsări, Steme nicăieri în fâlfâit, Bântuie, când soarelui voit Arcuite pajurile cătări. Seceri dintre secete-au

Suflete-în pătratul zilei se conjugă. Pașii lor sunt muzici, imnurile - rugă. Patru scoici, cu fumuri de iarbă de mare, Vindecă de noapte

Colo, dimineața mea, Viu altar îți miruia: Ca Islande caste, norii În, dorită, harta orii, Ageri, șerpii ce purtai, Șerpii roșii, scurși

Te smulgi cu zugrăviții, scris în zid La gama turlelor acelor locuri, Întreci orașul pietrei, limpezit De roua harului arzând pe blocuri, O

Pendulul apei calme, generale, Sub sticlă sta, în Þările de jos. Lucefeii marini, amari în vale; Sălciu muia și racul fosforos. Un gând

Scăzută zării blânda e țara minerală. - Inel și munte, iarbă de abur înzeuat. A ofilirii, numai această foarte pală Făclie, pe ghicirea

Numisem nunții noastre-un burg, Slăvit cu ape-abia de curg - Ca un dulău trântit pe-o labă, Vechi burg de-amurg, în țara șvabă. Scări,

Să nu prelingă, sa nu pice Viu spiritul, robit în ea, La azimi albe să-l ridice: Sfiit pruncia ei trecea. Sori zilnici, grei, ardeau sub

\"Pentru mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann\" La vreo Dunare turceasca, Pe ses vested, cu tutun, La mijloc de Rău si Bun Pân\'la cer

Scăzută zării blândă e țara minerală. - Inel și munte, iarbă de abur înzeuat. A ofilirii numai această foarte pală Făclie, pe ghicirea

Somn mult, din plușuri. Vid în stal. Vegherea sticlei, drept cortină. Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă Din membre limpezi, o cristal! Sub mături,

Surorii noastre mai mari, Roabe aceleiasi Zodii, Prea-turburatei Pena Corcodusa. a) Ceas de seară b) Prezentare c) Vaduri si alaiuri d)