Ileana Mălăncioiu›Poezii

Mă-ndrept pe drumu-ntunecat anume Să nu-mi văd boii tineri șchiopătând: Le-au intrat potcoavele-n copite Și se tem s-atingă de pământ. Din când

Atunci am înțeles, tu erai singură în cenușiul mat al humii eu însămi stam la capul tău ca la celălalt capăt al lumii. Preotul cânta slujba

Ca îndelung mângâiat este trupul său Leneș un singur ochi i se desface Asupra capului adus alături În întunericul în care zace. Deschide și

încă un ceas și aș fi văzut iarăși cum soarele aleargă pe deasupra norilor și cum la marginea lor pâlpâie ca la ivirea zorilor unei alte

As vrea sa ma duc undeva sa nu mai stiu de nimic sa ma intorc atunci cand voi fi uitat tot sa-mi amintesc cu greu cum ma cheama si

Îngropată-n mirosul de trandafir din luminoasa dimineață culegeam petale ca vișina putredă și le puneam în mîna bunicii în care se făceau

Cine-a păcătuit de-am fost la fel Și n-am fost frați de mamă sau de tată Ci te aștept sub plopul ce se zbate Că nu te pot iubi ca pe un frate Și

Cant pe inima ca pe-o frunza de fag Stau oamenii-n drum sa m-auda cum cant, Se uita unii la altii tacuti Si se-ntreaba ce pasare sunt. E prea

Mi s-a întins o mână Mare și puternică Și eu nu știu ce să fac Mi s-a întins o mână Și eu tac Și eu plâng în camera mea Mi s-a întins o mână

Singură în sala întunecată Marele spectacol e doar pentru mine Pe scenă sînt toate stelele lumii Dar lumina lor nu mai vine. A fost oprită de

Despre morți numai de bine, despre cei înviați Cu atât mai mult, dar eu nu pot să nu mă întreb Ce mai e Lazăr, cel de după Învierea lui

de spaima unei clipe mai senine ce-n taina-mi pregateste o spaima si mai mare ma-ntorc peste prapastia pe care cu spaima am trecut-o catre

Bradul din fața casei mele era cât muntele de mare celulele crescute aiurea în șoldul tău erau cât un lagăr de concentrare. Tu erai singura

Piciorul tău pus pe-o tipsie de aur patru roabe îl duceau împărătesei și ea încerca să vadă dacă nu-ți merge vestitul pantof al

Sora mea a strivit capul șarpelui și șarpele i-a zdrobit piciorul stâng se poate vedea semnul în talpa ei mai mare decât a celuilalt

Muntele nu mai era același munte parcă nu mai era făcut să fie urcat bărbatul care-l străbătea plângând parcă nu mai era același

În creierul meu sta muntele spre care priveam Răsturnat, chircit, îngropat Să aibă loc tot, să-l iau cu mine În ziua în care am plecat. Ce e

Cant pe inima ca pe-o frunza de fag Stau oamenii-n drum sa m-auda cum cant, Se uita unii la altii tacuti Si se-ntreaba ce pasare sunt. E prea

alors j’ai compris, tu étais seule dans le gris de la terre profonde je me tenais debout à ton chevet comme à un autre bout du monde. Le prêtre

Dans mon cerveau se tenait le mont que j’avais sur les yeux Tassé rétréci contracté Pour qu’il y entre tout entier et qu’à mon départ Je puisse

On m’a tendu une main Grande et forte Et je ne sais que faire On m’a tendu une main Et je me tais Et je pleure dans ma chambre On m’a tendu

Seule dans la salle obscure Le grand spectacle n’est que pour moi ce soir Sur la scène sont toutes les étoiles du monde Mais leur lumière ne

Que son corps est longuement caressé Paresseusement un seul oeil s’entrouve Sur la tête un peu affaissée Dans l’obscurité qui la

Seule dans la salle obscure Le grand spectacle n’est que pour moi ce soir Sur la scène sont toutes les étoiles du monde Mais leur lumière ne