Ileana Mălăncioiu›Poezii
(72 texte)Ileana Mălăncioiu (n. 23 ianuarie 1940, Godeni, Argeș) este o poetă contemporană și o eseistă română. De asemenea publicistă, disidentă, activist Biografia completă →
AVETI GRIJA
Pamantul tarii mele nu este numai ceva din afara Pamantul tarii mele este si-n creierul meu Acolo rodeste bine si-n anii cind il uita Si-n anii
Am început să aștept
Am început să aștept, se apropie, În vis sufletul face exerciții de ieșire Din trupul care stă nemișcat, Întunericul pare în afară de fire Și
Joc
Îmi iau numărul meu de pietre Și le așez cât mai riscant Și-ncep jocul convinsă Că oricum voi pierde. De ce joc totuși? Mă veți întreba. Ce
Amiază
Ziua are trupul despicat în două, Numai jumătate mai e vie, O lumină fantastică a-nvăluit Tot ce a fost să fie. Despre morți numai bine, Îngân
Dormeam lângă-acel munte
Dormeam lăngă-acel munte ce nu mai e urcat Și toți visam deodată același vis urât În care cineva ne-a coborât Tocmai acolo unde eram
Iar mă-ndepărtez de tine
Iar mă-ndepărtez de tine dinadins ca să te văd Nerobită de puterea sufletului tău cel dus Înapoi spre altă lume care-i pare mai a lui Decât
Cântec de dor
Mi se făcuse dor de cei patru pereți Ai casei noastre așezate-n drum, Încercam să-i zidesc înapoi din nisip Și din mari rotocoale de fum. Un
Gravitația dispăruse
Gravitația dispăruse de multă vreme, Lucrurile cădeau din ce în ce mai sus, Oamenii ajunși pe alte orbite Strigau cât puteau ce aveau de
Nu pot să mă plâng
Nu pot să mă plâng de foame, Hrana mea din ceruri vine, Dar mi-e teamă pentru zeul Ce se va hrăni cu mine. Sunt prea neagră, sunt prea
Pastel
Miros de brad și de rășină arsă, Trebuie să fie un foc în apropiere, Cineva trebuie să se încălzească În aerul pur care piere Pe măsură ce
Numai trupul
Avea linia vieții în talpă Și eu mă uitam îngrozită la linia vieții lui Care părea foarte lungă Și el îmi simțea ochiul ca pe un cui. I s-a
O noapte lungă
O noapte lungă, un păianjen negru, Prinzând în pânzele lui foarte întinse Zborul meu liber, umblet somnambul Peste acoperișurile ninse. Tu
Turnul Babel
Descoperisem un nou mod de a ne intelege In ciuda limbilor care s-au incurcat Si terminasem de construit Turnul Babel
