Halucinantă viața secretă a bibliotecii infernale mașinării de război cărțile Armate întregi pe rafturi în interminabile războaie civile

Pe foaia albă nevăzute toate cuvintele Nu-mi rămâne decât să le împrumut viața mea pentru ca voi să puteți afla câte săgeți m-au ucis în

Ce oglinzi perfecte pietrele tale și ce oglinzi imperfecte pietrele mele când numeri tu pietrele noastre Și invers Dar cine oare ar putea

Pe marea mea noapte-i mereu și plouă, bat fără tihnă vânturi selenare; stelele-n ceruri nu deschid cărare teama îmi leagă mâinile-amândouă. Și,

Ca o desfrunzire de păduri de-argint ninge... și în clinchet argintiu se-aude vie legănarea cetinilor ude de-nstelări mirate... într-un Sfânt

Cuvântul unei limbi universale străluminează-n propriul nostru grai unul prin altu-nstăpâneam vecia dar n-aveam nume nume nu aveai Eram

Să te rânduie-n cer cum se cuvine stelele căzătoare prin tine... Să te murmure veste-poveste ceea ce pare că nu e dar este Să

Auzi surâde iarba sub tălpi parcă-n artere de lut ar curge vara și sângele prin noi amurguri vinovate sub cețuri și sub ere parcă-ar târî câmpia

Noaptea umblam prin stele ziua de-asemenea mă-nveșniceam cu visul pe tron de împărat credeam că tot ce zboară e bun și de mâncat... Dar lumânarea

Un bici amarnic fulgeră pe cai caii trag viața printre iad și rai și în dorință ne-așezăm în rând străji veghetoare în cetăți de gând Dintr-un

Noiembrie e doar o amânare din care viclenind ademenești spre neființă pașii mei lumești clipa să se-ndulcească la visare Și dacă-n joc mă

Rostuindu-și rădăcinile-n cer și acoperind clipele mele puține cu Umbra Lui deasă zise Arborele din mine ești un fel de lumină cu care

Ușă deschisă-n zidul nopții tale când clipa dă năvală să prăvale zădărnicia-n pragul peste care te zbați precum speranța în eroare știi Cine

Citești urma degetului meu în apele Mării urma caldă a degetului meu până la marginea albă a foii pe care scriu pe tine din tine

Comori străvechi sub flăcările vieții iar sângele un tropot lung de cai sufletul roi de stele căzătoare la rădăcina lumilor din grai Și gândul

Între lucrurile din jur cu viața mea puțină în devoratoarea lor viață încât lucrurile par a fi chiar ființa mea cea de toate zilele

Ies pe stradă... pășesc de-a dreptul în amintire Linia imaginară a prezentului pâlpâie doar în imaginația mea Amintirile visează