Contrazicerea lui Franc Gontier
de François Villon(2008)
2 min lectură
Mediu
Un popă gras în pufuri lenevea,
În cald iatac, cu scoarțe căptușit;
Madame Sidoine alături tolănea,
Gingașă, albă, trup ferchezuit,
Și zi și noapte beau nectar, tihnit,
În râs și-alint, sărut și îmbiere,
Cu trupuri despuiate de plăcere.
și cum îi oblicesc prin cep uscat,
Îmi zic: ca să alungi orice durere,
Cel mai de preț e traiu-ndestulat.
De Franc și cu Elena lui aveau
Asemeni vieți de tihnă și de pace,
A ai și ceapă nu mai miroseau,
Scovardă unsă nu știau a face.
Nu dau pe lapte prins și pe potroace
O ceapă degerată; nu caut sfadă
Că dorm sub trandafirii din livadă;
Nu-i mai tihnit pe podină un pat,
Ce ziceți voi? E rost de vreo tăgadă?
Cel mai de preț e traiu-ndestulat.
Mănâncă pită neagră de secară,
și beau tot anul apă de cișmea.
Păsări de-aici la Vavilon ce zboară,
Cu prețul lor, o zi n-aș rămânea,
Un ceas să mă oprească n-ar putea.
Dă Doamne, Franc Gontier să aibă pace,
Lângă Elena, sub rozar de-i place;
De le e bine așa, nu-s supărat.
Cu viața de la țară n-am ce face;
Cel mai de preț e traiu-ndestulat.
Prințe, împacă-ne cu-n sfat cuminte.
Cât despre mine, de nu-i cu bănat,
Aud de mic copil și iau aminte:
Cel mai de preț e traiu-ndestulat.