Balada lui Villon pentru trupeșa Margot
de François Villon(2008)
2 min lectură
Mediu
Frumoasa de-o slujesc și curte-i fac
Se cade a-mi zice șui ori minte goală?
Cu ce-are ea, oricui i-ar fi pe plac,
De dragul ei încing și scut și pală.
Când mușterii sosesc, înșfac o oală
Și le-aduc vin, cu mâna liniștită,
Le-aștern și poame, brânză, apă, pită,
Zic Bene stat de-s darnici la plătit,
Poftiți, de-ți fi-n călduri și cu ispită,
În ăst bordel unde ne-am pripășit.
Dar seara, câteodată, iese tămbălău,
Margot de-apare-n pat fără para.
Nu pot s-o văd că mi se face rău;
Îi smulg surtucul, brâul, rochia,
Zălog să fie pentru partea mea.
Cu pumnii-n șold, mă suduie că-s drac,
Zbiară, se jură pe Isus că-i fac
O nedreptate. C-un ciob ascuțit
Îi scriu pe nas o buche și-o înșfac,
În ăst bordel unde ne-am pripășit.
Ne împăcăm apoi și-un pârț îmi lasă
Mai rău decât gândacul de gunoi.
Râzând, un pumn pe creștet îmi apasă,
Zice Gogo, mă bate pe țurloi,
Și-apoi dormim buștean, beți amândoi.
În zori, îi chiorăie în pântec parcă,
Mă-ncalecă și poama și-o încearcă.
Eu gem sub ea, ca scândura turtit
De preacurvie; vlaga vrea să-mi stoarcă,
În ăst bordel unde ne-am pripășit.
Vânt, ploaie, geruri, pita nu lipsește,
Iar de-s curvar, curvia molipsește,
La orice sac un petec se găsește.
La mâță rea, rău șoarec s-a prăsit;
Ocara ne urmează și-n gunoi,
Ne-am râs de cinste, râde ea de noi,
În ăst bordel unde ne-am pripășit.