Baladă șugubeață despre crâșmari
de François Villon(2011)
2 min lectură
Mediu
De junghi să aivă parte și de lance,
De bâtă noduroasă și de spată,
De paloș zdravăn, de cârlig, de cange,
De ghiont cu ghioagă-n ghinturi fericată,
De suliță călită, de săgeată,
De furcă, de țapină, de baltag,
De furi pândind la coturi de drumeag
Să-i hăcuie, să-i jefuie de pungă,
Să-i spintece, în inimi să-I împungă.
La beregăți să-i sângere puțin;
În beciuri de Gheenă să ajungă,
Crâșmarii care toarnă apă-n vin !
De arc păgân, de iatagan, de prăștii,
Să aivă lotrii parte, și de bardă ;
Tu, creierii lor, trăsnet, să-I î mprăștii!...
Iar părul, elinescul foc li-l ardă;
În ștreang le-atârne hoitul, rug să-I piardă :
Mă rog la cer să piară de podagră,
Ori și mai bine, bată-i buba neagră ;
Scurma-i-ar țepi încinse-n măruntaie,
Și zece gâzi, de vii să mi-i jupoaie,
Să-i fiarbă în oloi la focul lin,
Sirepi să-i rupă, face-s-ar gunoaie,
Crâșmarii care toarnă apă-n vin !
Să-i prinză vijeliile pe uliți;
Le farme, balimezul, căpățâna;
Orbească-i ale fulgerelor suliți:
Zăvozii facă-i una, cu țărâna,
Le rupă beregata, șoldul, mâna;
Înghețe-i gerul bocnă, bată-i grindeni,
Și ploaia biciuiască-i pretutindeni;
Să n-aivă mantii, nici dulame groase;
Îi sfâșie-ascuțișe lungi de coase,
Și leșul prăvălit le fie-n Rhin;
Zdrobiți să fie de-op'zăci de baroase,
Crâșmarii care toarnă apă-n vin !
ÎNCHINARE:
Crăpa-le-ar Domnul, – Principe, – ficații
Și setea ogoi-le-ar cu venin,
Căci n-au păreche-n lume blestemații:
Crâșmarii care toarnă apă-n vin
În traducerea lui Romulus Vulpescu