Balada apelului
de François Villon(2008)
1 min lectură
Mediu
Ce crezi, Garnier, de jalba mea,
A fost cuminte ori sfruntată?
Orice făptură și-ar scăpa
Pielea – cu sila-ncătușată
Ea se dezleagă, doar să poată.
Să-mi ție predici, le-a plăcut
Și dăscăleli, la judecată:
Se cuvenea să fi tăcut?
Pe Hue Capet de-l moșteneam,
Ce-i fiu de măcelar, se știe,
În zdrențe, nu mă mai umflam
Cu apă chioară-n pușcărie.
Pricepi cea înșelătorie?
Mă osândiră cum au vrut,
Dar pe nedrept, cu mișelie:
Se cuvenea să fi tăcut?
Sub pălărie oare crezi
Că n-am nici pe atât glagoare
Să spun cuvântul \"Apelez\"?
Ba am destulă, mi se pare,
Chiar de nu mă încred prea tare.
Iar când sentinta a căzut:
\"Spânzurat fi-vei!\" spune, oare
Se cuvenea să fi tăcut?
Prințe, de n-aveam piuit,
Precum Clotar m-ar fi făcut,
Par la răscruce, colbuit.
Se cuvenea să fi tăcut?