Daniel Branzai
"Personalitate de seamă a literaturii, a cărui operă continuă să inspire generații de cititori."
Incredere
Tu ma sustii in vreme de-ncercare Sa nu m-afund, sa nu ma-inec in val. Tu esti lumina care de pe mal Imi face semn sa stiu unde-i
Melancolie
De-afara, picuri mari si grei Din ploaia ce-anceput de-aseara, S-au strecurat in ochii mei Si sufletul mi-l infioara. - \"La ce ma chemi, spre
Dorinta
Sa ma-nvesmint in cint Si sa ma-mbrac in slava. Din gind sa fac cuvint Si din cuvint, podoaba. Sa spun ce-i de nespus Sa simt ce-i peste
Sotiei mele
Eu nu te vad, decit cind sint departe Caci altfel te confund mereu cu mine Te pierd din ochi, cind te privesc de-aproape, Dar cind esti peste
Mai plângeti !
Nu-i in zadar un plins durut, Varsate lacrimi peste stinca, In strins suvoi, in nevazut prin crapaturi s-ajunga-n lunca. L-asteapta brazda cea
Mă recunosc, mă regăsesc
Ma \"recunosc\", caci nu ma pot \"cunoaste\" Si nu-nteleg, cind Mi-esti necunoscut, Cind nu Te vad, m-am cufundat in noapte, Cind Te gasesc,
Tainica frătie
Cu cel ce frate mi-i in stari, N-am taine, taina-i sa sporeasca; Cu-acel strain, n-am cunoscut, N-am gind pe care sa-l citeasca. De nu ni-i
Tânguire
Mă-nfior ades în vremuri Ce timpu-n loc vor să-l oprească, Răscruci de gând, popas stingher Lumina-n mine fă să crească. În ceas tăcut, sol
Chin de frate
Nu simți depărtarea cum cască-ntre noi Prăpastia ne-mângâierii ? Deși îmi ești frate, frația-ntre noi Seca-va în ceasu-nhumării. Pe veci nu
Izbăvire
La ceas tăcut, între pamânt și cer, Când clopotul tăriei amuțește, Când valul nopții a-nghețat stingher, Un gând străin în mine se
