Cincinat Pavelescu›Poezii

Un brad înalt, semeț, voinic, Privind un fir de iarbă mic, Zicea-ngâmfat: În zece ani cât m-am suit, Sărmane fir nenorocit, Și tu ești tot

Unui biet măgar, Bun și cu răbdare, Un stăpân avar Nu-i da de mâncare Decât niște paie Ce le-avea în claie. Și-i zicea: Martine, Hai,

Ce liniștit surîde lacul Sub caldul razelor de soare, Cînd ceru-albastru se răsfrînge În unda lui scînteietoare. Și-n fundul lui, noroiul

Îmbătrânesc!... Și zi cu zi oglinda tot mai neagră-mi pare, Căci zi cu zi în ea zăresc Un rid mai mult, Un por mai mare, Un păr mai sur, Și-un

Un porc, văzând că un mistreț Privea la el cam cu dispreț, Îi zise: Ia mai lasă, frate, Căutăturile-astea crude; Ce, ai uitat că suntem rude?

Sunt ochi adânci ca un păcat Ce-ascund sub gene de-ntuneric Un vis, în negrul lor misteric, De-a pururi alb și nepătat. Sunt ochi cu ape de

Florile ce ți le-am dat S-au uscat! Vorbele ce ți le-am spus Au apus! Parcul unde mă plimbai Ca-ntr-un rai, De bătrân și veștejit A

Fecioare dulci, e în zadar! Privirea voastră fermecată Și ale voastre jurăminte, Oricât de calde și de sfinte, Nu pot din drum să mă

Pe mal de râu scăldat în soare, Visez o horă de naiade Fermecătoare, zâmbitoare, Cu frunze verzi în cingătoare! Și ochi de basme și

Amurguri, toamne, patimi îngropate Pe gândul trist cu noaptea s-au lăsat, Și-n haine lungi năluci întraripate Trec prin oglinzi și-n geamuri

D-a lungul umedelor stânci, Uitate-n mările adânci, Ca-ntr-un mormânt ce le înghite, Necunoscute nasc și mor, În scoica lor, Mărgăritare

Ah, să găsești o formă nouă! Să uiți și spațiul și timpul, Cum florile renasc din rouă, Cu versul tău să-nvii Olimpul. Să fecundezi sterila

D-asupra patului ce-și frânge de mult icoana venerată, În apa ei, oglinda râde din răsărit până-n amurg, Și stă pe zid, mai albă vara și iarna mai

Florile ce ți le-am dat S-au uscat! Vorbele ce ți le-am spus Au apus! Parcul unde mă plimbai Ca-ntr-un rai, De bătrân și veștejit A

Nu, dragii mei, lăsați mâhnirea! E timpul care ne-a schimbat, Zadarnic luptă amintirea, Nu-nvie arborul uscat! Ne-a despărțit de mult