Vara
de Cesar Abraham Vallejo(2002)
1 min lectură
Mediu
E Vară, plec de-acum. Dar mă-ntâlnesc mereu
al serilor mânuțe ascultătoare
sosești evlavioasă ; îmbătrânită tare;
nu vei găsi pe nimeni în sufletul meu.
Vară! Prin balcoanele mele vei trece
cu mari mătănii de-ametist și aur,
ca un episcop trist cear fi venit
din depărtări, să caute, să binecuvânteze
inele rupte mirilor defuncți
Eu,Vară, plec de-acum. Departe, prin septembrie
o roză e a mea; ți-o încredințez anume;
agheazmă să împrăștii pe toate ale sale
Zile de păcat și de îngropăciune
Dacă, de-atâta plâns, mausoleul
Va-naripa și piatra cu raza de credință
tu glasul ți-l înalță în predică, și-i cere
lui Dumnezeu s-o țină veșnic moartă
Se va petrece totul mai târziu
nu vei găsi pe nimeni în sufletul meu.
Și nu mai plânge, Vară. În brazda ce se cască
se ofilește-o roză, dar ea o să renască.