cei noua monstri
de Cesar Abraham Vallejo(2005)
3 min lectură
Mediu
si, spre nefericire,
durerea creste-n lume cu fiecare clipa,
creste cu treizeci de minute pe secunda, pas cu pas,
si natura durerii este durere de doua ori,
si conditia martirajului, carnivora, vorace,
este durere de doua de doua ori,
si rostul ierbii,neprihanite, durere
de doua ori
si binele de-a fi ne doare indoit.
niciodata, oameni umani,
n-a existat atita durere in piept, in guler, in
portmoneu,
in pahar, in macelarie, in aritmetica.
niciodata atita mingiiere dureroasa,
niciodata n-a lovit atit de aproape departele,
niciodata focul niciodata
nu si-a jucat mai bine rolul de mort rece!
niciodata, domnule ministru al sanatatii, niciodata
sanatatea n-a fost mai mortala, niciodata
migrena n-a scos atita frunte din frunte!
pina si dulapul a simtit in rafturile lui durerea,
si inima, in cutia ei, durerea,
si sopirla, in cutia ei, durerea.
creste nefericirea, fratilor oameni,
mai repede decit masina, decit zece masini,
creste,
cu vita lui Rousseau, cu barbile noastre,
creste raul din motive necunoscute noua,
ne scufundam in propriile noastre lichide,
in noroiul propriu si-n propriul nor solid!
suferinta isi schimba unghiurile, face
in asa fel ca fierea sa cada vertical
cu pavajul,
ochiul sa fie vazut si urechea auzita,
si urechea aceasta bate de noua ori
la ora fulgerului si scoate noua hohote
la ora griului, noua sunete de femeie
la ora plinsului, noua cintece
la ora foamei si noua traznete,
noua lovituri, mai putin un tipat.
durerea ne sfisie, fratilor oameni,
din spate, din fata, din profil,
ne innebuneste in cinematografe,
ne rastigneste in gramofoane,
ne dezarticuleaza in pat, cade perpendicular
cu biletele noastre de calatorie, cu scrisorile;
si e foarte grav sa suferi, macar de te-ai putea ruga...
caci, ca urmare a
durerii, exista unii
care se nasc, altii care cresc, altii care mor,
si altii ce se nasc si nu mor, altii
care mor fara sa se fi nascut, si altii
ce nici nu se nasc si nici nu mor(sint cei mai multi).
de asemeni, ca urmare a
suferintei, sint trist
pina peste cap, si mai trist pina la calciie,
de a vedea piinea rastignita, plutind
insingerata,
plingind, de a vedea ceapa,
cerealele, in general, faina,
sarea, pulverizata, apa fugind,
vinul, un ecce-homo,
atit de palida zapada si soarele atit de rosu!
cum, fratilor, oameni,
sa nu va spun, ca nu mai pot,
nu mai pot cu atitea sertare,
cu atitea minute, cu atitea
sopirle, cu atitea
rasturnari, atit de departe si atita sete de sete!
domnule ministru al sanatatii, ce-i de facut?
oh, spre nefericire, oameni umani,
oh, fratilor, sint atitea de facut.