Ana Blandiana›Poezii

Nu mă lăsa, așează-mi-te-alături Și ține-mi capul strâns să nu tresar Când somnul bont la care-s condamnată Se-ascute, răsucindu-se-n

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă și-mi stă bine cu franjurii ploii în păr. Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt și rochia se

Mi-e atât de frig, Încât cred că Aș mai putea fi salvată Numai asemenea acelor înghețați Care erau cusuți În burțile animalelor Să se

Agățați în crengi, Unii pe jumătate uscați, Alții abia dând în pârg, Dar toți cu hainele vestejite, Fibroase, Cu aripile încâlcite de

Acolo sus pe munte casa Apare și dispare dintre nori. Cine-o îmbracă în atât de lașe scuturi Și-o părăsește-atât de deseori? Ochilor noștri

singuratatea e un oras in care ceilalti au murit, strazile sunt curate, pietele goale, totul se vede deodata dilatat in pustiul atat de

Din ape ieseau trupuri albe de plopi Cu forme somnoroase și suave, Adolescenți frumoși sau doar femei, Dulce confuzie, pletele jilave Nu

Dar dacă soarele și luna Sunt unul și același astru Pe care spuma de-ntuneric Îl travestește diferit? Dar dacă eu sunt numai una Clipind sub

Sunt primul om care îmbătrânește Sub soare. Singură descopăr, Și fără să mă poată ajuta cineva, Această enormă mirare A trupului încă al

Prea frumos Pentru a nu fi cucerit, Prea tânăr Pentru a nu fi stăpânit, Prea bogat Pentru a-și aparține; Prea înțelept Pentru a lupta, Prea

Așteaptă să vină octombrie. Așteaptă să treacă Tulburea fugă de moarte Ascunsă în rut, Neroada furie a creșterii Și coacerea oarbă. Așteaptă

Să nu mă grăbesc, Să las timpul să treacă, Fiecare secundă-n cădere Erodează puțin Suferința. Să aștept. Fiecare val ce se sparge Sapă în

Bătrâni și tineri, Toți stângaci, Nu încă unii Iar ceilalți nu mai, Și-n sâmburul din care mă desfaci, Un biet adult se înmulțește. Vai, Ce

Știu, puritatea nu rodește, Fecioarele nu nasc copii, E marea lege-a maculării Tributul pentru a trăi. Albaștri fluturi cresc omizi, Cresc

Tu ai fost crucea mea Înaltă, subțire, În stare să mă răstignească Grindă pe grindă. Eu am fost crucea ta Copilărească, Răsfrântă-n

Ajută-mă să plâng și să mă rog, Să îmi privesc destinul inorog Cu steaua-n frunte răsucită corn Spre care-n vis mulțimile se-ntorn, Ajută-mă să

Puterea soarelui Refuzând echilibrul cu noaptea, Lumină neliniștitoare Așa cum binele pur este amenințător, Dovadă că omenirea Și-a condamnat la

Am putea cere paradisului Mai mult decăt să fie asemenea Cuibului de răndunică? Pe dinlăuntru Imaculat,strălucitor, Căptușit cu fulgi Ca de

Suficientă mie nu mi-am fost niciodată, Atârnând mereu ca un fruct de o creangă în vânt, Ca de un arc încordat, o săgeată, Ca de propria sa

Viermi călători, înaripați, pe roate, Viermi cărora li s-a repartizat Un cimitir mai nou Și mai modern; Valuri de viermi, Cadavre vechi

Cine din mine ți se închină E vinovat în fața mea, Cine din mine nu ți se-nchină E alungat din fața mea. Cum să mă-mbun și cum să

Nu te speria de gesturile mele, Tu cel care mă vezi, Oricât de aprigă mi-ar fi mișcarea. Fii înțelept și bucură-te. Eu sunt asemenea elicei

Dacă ne-am ucide unul pe altul Privindu-ne în ochi, În ochii noștri în jurul cărora Genele stau ca o coroană de spini Care-ncunună

Ce poate fi fericirea, Dacă nu această plutire Printre fructe și frunze, În raza de miere prăfoasă,foșnind Pe locul vrăjit unde viața