Alexandr Blok›Poezii

Iar o zi o să mai fie. Tânără, strălucitoare, Tu pășeai, scăldată-n soare, Pe cărarea azurie. Astfel o-ntâlneam în zare, Ziua-n miezul

În prag eu genunchii-mi îndoi. Nalț rugi înspre Domnul, târzii. Suntem în biserică doi, Dar tu nu mă vezi și nu știi. De nu șțiu ce vis

În neagra noapte zămislit, C-un strigăt m-am născut, Era-ntunericul cumplit, Și-al mamei geamăt mut... Și gura nopții să închis, Și ziua-n

Eu oare scriu sau mormântu-mi trimite Anii tăi tineri din lut? - Scumpei vedenii în păr îi voi prinde Roze de foc, ca-n trecut. Dacă-o să

În înserarea purpurie Steaua vestirii-a a apărut. Un plânset nou plutea-n tărie - Pe prunc fecioara L-a născut. La plânsetul prelung din

Fă farmece. În miez de noapte La geamul tău vor izbucni În foc priviri neînfrânate Și-un bocănit s-o auzi. Cu fața sub un voal

Hotărâtor nu se răspunde În viața asta nimănui, Dar limpede poetu-aude Rumoarea vagă-n jurul lui. Ascultă-avid, cu nerăbdare Și inima-i se

El la serată se-arătase, În cercu-nchis, fermecător. Clipeau luminile nefaste Și ochii-i se roteau de zor. Dansează vesel noaptea

În noapte singur s-a dus, N-a spus o vorbă măcar. Doar pe masă cheile-a pus Lăsând mărturia-n sertar. Și cine-atunci ar fi zis Că nu se

Iar se-apropie umbrele serii, Ziua clară se stinge-n zenit, Iar fantasma străine - puzderii - Au pornit - și plutesc - au sosit. Tu de ce

Este ziua Domnului. Zburând, Mi-s vulturi visele-n tărie, Mereu gonite sunt de vânt Spre luminoasa ta mânie. Săgeți în inimi le

Și Duhul și Mireasa zis: ''Vino''. APOCALIPSA Hărăzitu-ne-a Soare, Cred în el neclintit. Văd lumina răsare Din

Ierta-vom tot - a' primăverii Fecioare nu le-om tulbura. Cerescul foc l-om da uitării Și visul blând l-om alunga. Cunoașterea ni-i

Eu și lumea - stele, nea, Cântece, pÂraie, soare, Păsări, gânduri vagi, neclare - Toate-s în puterea Ta! Nu ni-i frică de-nchisori, De-ale

În jur - câmpia depărtată, Un codru ars din temelii. Mai jos - vâlceaua-nrourată, Cu nimb de nouri plumburii. Parcă n-ar fi nici

SANKT PETERSBURG. TOAMNA - 7 NOIEMBRIE 1902 Ieșii în noapte - să pricep Neclarul freamăt, clarul ropot, Pe cei inexistenți s-aștept, Să

În maiestuosul drum oprit, Prin beznă focuri mă-nconjor, Ca să găsesc ce mi-am dorit, Eu timp mai am doar până-n zori. Pășesc 'nainte - beznă

În fereastra, sprințară, O lumină clipea. Doar în beznă pe scară Arlechinul vorbea. Îi cernuse pe straie Noaptea negrul ei val. În străina

Icoana zilei gingaș gânditoare Prin tinere acorduri minte-o țin. Un vifor bate, soarele dispare, Se-nalță praful, negurile vin. Dar în

În odăi - căldură mare. Ieși în noaptea înstelată Să admiri nepăsătoare Inimile-arzând odată. Ruguri sunt abia văzute, În genune

În altar m-ascund în așteptare. Dar mărețe aripile cresc. Voi uita de trup la o chemare, Zările pe rând se limpezesc. Ca la întâlnire,

În spatele drumului, sprințare, Ard razele de asfințit. Cu focul de la lumânare Roșeața lor s-a contopit. Și noaptea mea plutind senină O

Îmi place-n nalte catedrale, Cu sufletu-mpăcat, sfios, Să intru-n corurile care Înalță cânturi lui Hristos. Ma tem de sufletu-mi fățarnic Și

În sfârșit urcat pe nalte trepte, Ochii mei mari înspre pământ cătau. Zilele, elanurile sterpe În pojarul zării se stingeau. Dar pătruns