Spun „eu” doar din pudoare
de Alain Bosquet(2017)
1 min lectură
Mediu
Spun „eu” doar din pudoare; sunt „ei”, însă, și „voi”.
Cum să vorbesc, răspunde, gramatică uitată?
Mă târgui fără noimă: sunt „tu”, dar sunt și „noi”.
Dispar subit sub analize, mă spulber dintr-o dată.
Sunt însăși adevărul, nu-l recunosc uimit.
Să recunosc frumosul – ia-ș da culoarea tinei.
Spun „noi” și „voi”… vezi bine, poetu-i zăpăcit,
Regretă, cumpănește, – i asemenea ruginei.
Spun „eu”: rostesc cuvântul de taină, – adânc și greu.
Un epitet? – Vrăjmaș e, străin îmi este mie.
Tu, nume fără nume, cum să te merit eu?
Adaog o silabă? – Cuvântul e-o mumie.
Spun „eu” și-i doar o fragă pe jos, în fața mea.
Spun „când” și „ce” dar verbul urât e fanteziei.
Spun „miere”, pana scrie o „mierlă” dacă vrea.
Incestu-i meșteșugul curent al poeziei.
Și pentru „cer” și „mare” spun „eu”, – și totu-i spus.
Să spun ce nu se poate e singura-mi morală.
Din trup zbucni cuvântul; răsuflă, crește-n sus.
Tu, propria-mi legendă, acum ești siderală.
s-o povestesc? Pălește. Cuvânt nencăpător.
Și-ascund în blânde vorbe pantere picotirea.
Poemul este arta de-a fi neiertător.
Tu, graiul meu, călăul ce-omori nemărginirea.
Traducere Veronica Porumbacu