Sari la conținutul principal
Poezie.ro

La negativ

Vol. Meșterul obiect

de Alain Bosquet(2017)

1 min lectură

Mediu
Pentru zei falși – tocană; o supă pentru îngeri.
Ni-e timpul dat și timpul din nou ne e luat.
Atât veți fi: doar banul ce-l schimbă – fără plângeri –
bătrâne universuri. Un preț de ignorat.
Aperitiv al lunei, pentru zăpezi – gustare.
Ni se oferă timpul ce ni-e furat, la fel.
Sold spulberat de vânturi… nevoie nu mai are
nimeni de saltimbancii dansând cu prea mult zel.
Bacșiș pentru simunuri, dar pentru stafii, poate, –
nu mai există timpul, timpul v-a părăsit.
Voi putredele corpuri le-ați vrea îmbălsămate,
doar pentru că suspinul părea înveșnicit?
Joc de noroc al celor din naștere cadavre –
revine timpul fără trișori, și va trăi!
Și nu se miră noaptea nici zorii de palavre.
Cu brațele-amputate rămâneți într-o zi!
Traducere Veronica Porumbacu

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
128
Citire
1 min
Versuri
17
Actualizat

Cum sa citezi

Alain Bosquet. “La negativ .” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/alain-bosquet/poezie/la-negativ

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.