Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"un pescar într-o seară"22526 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ioan TeologulIT

Ioan Teologul

AutorClasic

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol și Evanghelist Ioan este cunoscut și ca Ioan Teologul. A fost unul din cei Doisprezece Apostoli și a scris Evanghelia care îi poartă numele, trei epistole canonice: I Ioan, II Ioan, și III Ioan și Apocalipsa. Prăznuirea sa principală este în 8 mai, apoi împreună cu cei Doisprezece Apostoli în 30 iunie, iar adormirea sa în 26 septembrie. Sfântul Ioan a fost fiul Salomeei mironosița și al lui Zevedeu, un pescar. Fratele său a fost Sfântul Iacov, un alt apostol. În Evanghelia sa, el se prezintă ca fiind "ucenicul prea iubit al lui Iisus" mai degrabă decât cu numele. El a fost cel mai tânăr din cei Doisprezece Apostoli și foarte apropiat Domnului. Această apropiere este adesea reprezentată în icoanele cu Cina cea de Taină, unde Sfântul Ioan se sprijină de Mântuitorul. El a fost de față la Schimbarea la Față a Mântuitorului împreună cu Petru și cu fratele său Iacov. Sfântul Ioan a fost exilat în insula Patmos de către Împăratul Domițian între...

5 poezii, 0 proze

Eugen JebeleanuEJ

Eugen Jebeleanu

AutorClasic

Eugen Jebeleanu (n. 24 aprilie 1911, Câmpina - d. 21 august 1991, București), academician, poet, publicist și traducător român. A absolvit liceul la Brașov și Facultatea de Drept la București. A debutat în 1927 cu poezii la revista "Viața literară", condusă de I. Valerian. În anii '30, a lucrat ca jurnalist în presa bucureșteană de stânga. Poet ermetic în perioada interbelică, realist socialist în perioada proletcultistă. Voce profund originală în literatura română, devine cunoscut pe plan internațional odată cu aparitia volumului "Surâsul Hiroshimei", poem tradus în numeroase limbi, recitat ori cântat și acum în amfiteatrele din America Latină și Europa. Laureat al premiului de poezie "Etna Taormina" din Italia (1971) și al premiului Herder din Austria (1973). Membru corespondent al Academiei Române în 1955, membru titular din 1974. Poemele sale continuă să fie traduse și publicate, mai ales în SUA și America Latină. Eugen Jebeleanu a fost și un pescar amator pasionat. Volume de...

29 poezii, 0 proze

Gabriele D'AnnunzioGD

Gabriele D'Annunzio

AutorClasic

Gabriele d’Annunzio, principe de Montenevoso (n. 12 martie 1863, Pescara - d. 1 martie 1938, Gardone) a fost un poet, romancier, nuvelist și dramaturg italian, președinte al Academiei italiene. Gabriele d’Annunzio, poet, romancier, dramaturg și soldat s-a născut în Pescara, la 12 martie 1863. Părinții săi erau Francesco Paolo Rapagnetta, care și-a luat și numele d'Annunzio și Luisa de Benedictis. S-a mutat la Roma în 1881 și și-a încput cariera literară. S-a mutat mai apoi în Franța în 1910, dar s-a întors în Italia unde a devenit un susținător fervent al intrării Italiei în război alături de Antanta. După intrarea în război, d’Annunzio a devenit infanterist în armata italiană, mai apoi marinar și aviator. Misiunile sale cutezătoare din Trieste, Pola și mai ales zborul său deasupra Vienei din 1918 pentru a răspândi manifeste l-au consacrat ca o legendă… În septembrie 1919, Gabriele d’Annunzio a condus o expediție în Dalmația, ocupând portul Fiume[1], unde a înființat un stat...

8 poezii, 0 proze

un oarecareUO

un oarecare

AutorAtelier

neimportant sau cine stie...

1 poezii, 0 proze

un_gandU

un_gand

AutorAtelier

16 poezii, 0 proze

UN

Un Nume

AutorAtelier

un suflet printre suflete :)

1 poezii, 0 proze

SO

SAS OVIDIU

AutorAtelier

AM CUNOSCUT CE ESTE IUBIREA ADEVARATA SI SPER SA O GASITI SI VOI!

1 poezii, 0 proze

A

Alin

AutorAtelier

3 poezii, 0 proze

Ciprian BeguCB

Ciprian Begu

AutorAtelier

28 poezii, 0 proze

CG

cocos gabriel

AutorAtelier

...

1 poezii, 0 proze

un pescar într-o seară

de Murza Narcis Ioel

dinspre barca ruginită pleoscăindu-și cizmele de cauciuc bătrân și ciolănos trăgea spre mal năvodul gol șiroind din toată truda se alesese doar cu alge și o groaznică durere de cap cu pași de...

PoezieAtelier

un pescar într-o dimineață

de Murza Narcis Ioel

în dimineața aceea bătrânul se trezise cu noaptea în cap își spunea că va merge la pescuit și legăna bățul de alun ca o speranță în dimineața aceea borcănașul foia de viermi și râme bătrânul începu...

PoezieAtelier

unui om din veşnicie

de Ioan-Mircea Popovici

uvertura cu re diez dintr-un crez 1. De aici, din locu-n care se atinge Infinitul Într-o voce de luceafăr se adună Nesfârşitul Undelor crescute-n dorul unui om din veşnicie Între cele trecătoare e şi...

Atelier

Vânt de libertate

de Maria Tirenescu

În vara anului 1955, am plecat la Constanța cu o familie de învățători care intenționau să stea câteva zile pe litoral și să doarmă la bunicii noștri. Eram destul de mare și părinții mei știau că nu...

ProzăAtelier

Niciodată, nu

de Ioan-Mircea Popovici

1. Când lumea se retrage-n tine încet şi pe nesimţite îţi aduci aminte de mine mă cauţi şi mă găseşti acolo unde începi să rătăceşti 2. - Niciodată, nu? - Da, daaa... Niciodată, nu. Aceasta-i cheia...

PoezieAtelier

Povestea cormoranului

de Nicolae - Claudiu Marinescu

O banala seara de iarna... undeva pe strada Linistii. Daca treceai pe acolo seara sau chiar pe la miezul noptii, pe langa casa de la numarul 7, puteai vedea un chip de copil lipit de geamul...

ProzăAtelier

De lângă apă

de Iulia Elize

Motto: Poate un nebun ar vedea mai bine fiecare strop de apă care curge pe fereastra aceea curată dacă Dumnezeu nu există decât acolo în stropul de apă atunci speriate ar fi păsările din lume, haotic...

Atelier

Un Casino pentru o lebădă

de Ioan-Mircea Popovici

Vara aceasta am primit dar de la Înger O barcă de pescar, un calculator şi-un amnar Cu care să-mi aprind pipa Alexis, eu și motanul meu, Picasso Eram pregătiți pentru încă un Voiaj Prin Arhipelagul...

Atelier

Mov în alcov

de rechesan gheorghe

În blocul în care locuiește familia Mreană era pe cale să se producă o mare dramă; dar s-o iau treptat, ca să pricepeți mai bine amplitudinea iminentei catastrofe. Locuind într-un spațiu precis...

ProzăAtelier

0016236

de emilian valeriu pal

Ca să parafrazez, și de-o fi și eu să crăp nu vreau să vă întristați ci să mă incinerați. N-am chef să fiu plimbat prin oraș iar mulțimea de gură-cască să mă judece după numărul celor care mă plîng....

ProzăAtelier