Poezie
Niciodată, nu
(pe 7 cărări)
4 min lectură·
Mediu
1.
Când lumea se retrage-n tine
încet şi pe nesimţite
îţi aduci aminte de mine
mă cauţi şi mă găseşti
acolo unde începi
să rătăceşti
2.
- Niciodată, nu?
- Da, daaa... Niciodată, nu.
Aceasta-i cheia pe care-am folosit-o intuitiv
fără să caut vreodată un motiv.
- Credeam că “niciodată, nu” înseamnă “totdeauna, da”.
Nu-i chiar atât de imediat că m-am înşelat.
3.
Mă ridicasem din aşternut
cu gândul să le pictez pe ele
căţeluşele mele
cele mai dragi
suflete curate şi adevărate
care mă aşteaptă
de multă vreme
acolo
în inima mea
ocupată de griji
şi de lumea născută-n
viaţa aşteptărilor
şi-a zărilor
vorba aceea
între Minus Infinit
şi Plus Infinit
o dungă albastră
făcută din clipe albastre
singularităţi de complexităţi
din ce în ce mai simple
din alte dăţi
că altădată-i la ordinea zilei
în mintea copilei
şi-n inima ta rănită
ca inima căprioarei
încolţită de jaguar
4.
Când văd câte-un pescar
că scoate-un peşte cu undiţa
mă simt ca peştele din cârlig
şi-mi vine să strig
lasă-l, omule, să trăiască
ce ţi-a făcut peştele acesta
ca să-l omori?
vezi-ţi de treaba ta, mă dojeneşte tot ea
inima mea
că aşa s-a obişnuit gândul meu
să asculte de inimă
şi să ţină mintea-n frâu
să nu o lase fluviu
sau râu
uneori se porneşte-o gâlceavă-ntre ele
numa Îngerul ştie
ce să le facă
să le placă
şi să accepte
situaţia de Ymposibil
5.
coborâsem într-o seară cu punga de gunoi
Tomisul era o oglindă de polei
în picioare aveam papucii de casă
cu care baletam
ca-n lacul lebedelor
din sensul opus mie
venea un beţiv
pe 7 cărări
când s-a apropiat
a venit direct spre mine
şi m-a izbit cu umărul
răutăcios şi agresiv
mă scuzaţi, am spus eu
ca o curcă beată
ajuns în casă
în mintea mea
încolţise-un gând agresiv
mi-am schimbat papucii
şi-am coborât pe Tomis
beţivul era căzut
cu nasu-n zăpadă
ridică-te omule, am strigat eu
cuvintele ajungeau la el îngheţate
ochii lui mă priveau rugători
gândul ameninţător
era de acum de ajutor
"Efraim este alipit de idoli; lasă-l!"
mi-a spus femeia
care se vedea că-i femeia lui
ridică-l tu şi urcaţi la mine
să vă dezgheţaţi
puteţi dormi-n atelierul meu
pe Muntele Ararat
arca lui Noe
stă-n cumpănă
restul poveştii
în ultimul vagon...
Tomis, miercuri, 23 ianuarie, 2019
(9:44)
mi-am spus
aici nu-i loc de tine
langoşi şi pălincă
(pe 7 cărări)
1.
uite aşa m-am luat cu vorba
şi m-am trezit cu oamenii aceia în atelier
hainele femeii erau de mătase
iar ale bărbatului
un surtuc peste cioareci cu vipuşcă
şi-un joben de magician
într-un decor teatral
2.
bărbatul a luat pipa mea
de la personajul de pe şevalet
a tras un fum
pufăit într-un rotocol
care s-a aşezat aură
deasupra poveştii
3.
cu olimpicii mircişti de Constanţa
eram la casa memorială a lui Goga
din localitatea Ciucea
la o masă rotundă
cu ţuică de prună
în protocolul matematicar
ne-au servit specialităţile casei
langoşi şi pălincă
ca nişte mărgeluţe
una lângă alta
păhărelele de pălincă
făcând cercuri de 9 pe masă
codul bunelor maniere spune că
omul serveşte ce are aşezat în faţă
aşa că
s-a nimerit să dau peste cap
tot cercul din faţa mea
când să plecăm
gazdele au venit la masa noastră
cu o sticlă cu tricolor
să ne împrietenim
închinând un păhărel şi cu ele
ca la vară
când începe vacanţa
să-i găzduim la Constanţa
orice dorinţă
numai un păhărel de palincă nu
le-am spus gazdelor
asta, că veni vorba de "niciodată, nu"
nu mai puteam
că dacă aş fi ştiut ce urmează
ţineam o rezervă de protocol
ca să nu mă dau de gol...
4.
vezi kakemonoul
Flamengul, Pescăruşul, Peştişorul de Aur
Cormoranul şi cântecul de graur
5.
am făcut imprudenţa să ies pe malul lacului
vântul, foarte tare, dinspre mare
a adus lângă mine o Arătare
o lebădă vorbitoare
am întrebat-o
despre viaţa zburătoarelor
primele zburătoare despre care mi-a vorbit
au fost pescăruşii aceea mici
cât nişte porumbei
care-s râzătorii şi ponticii
prieteni cu zburătoarele de la debarcader
lebedele fiind
graţioasele fidele
ţărmului…
Din Ferestrele Tympului Alchemistului îţi alegi ce vrei...
Constanţa, duminică, 27 ianuarie, 2019
(din insula de mâine)
ce ţi-e şi cu bunele maniere!
când tace comedia
umbrele devin lumină
024.681
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioan-Mircea Popovici
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 706
- Citire
- 4 min
- Versuri
- 180
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan-Mircea Popovici. “Niciodată, nu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/poezie/14135496/niciodata-nuComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
GPDistincție acordată
GPGeorge Pașa✓„Niciodată”, „nu” și „da” sunt extrem de vulnerabili. „Da-da” poate însemna câteodată „da-nu”, câteodată „nu-da”, iar semizeul descălțat la sanda devine și el vulnerabil. „Totdeauna” există doar în mintea zeului; „niciodată” nici el nu există, chiar dacă nu-i scos de pe pistă. Și, oricum, problema nu-i a alergătorului de cursă lungă, ci a celui așteptând Reîntoarcerea. Secvența cu acel bețiv pe patru cărări, dincolo de pildele la care trimite, mi se pare în acord cu felul de a gândi al omului religios: transferul de energie negativă este anulat în momentul în care vezi în celălalt pe fratele tău, fie de capătă ipostaza lui Cain. Un text în care avem și poveste, și poezie, și câteva picături de magie.
0
IPCu uimire şi mulţumire, zic:
“Citesc gânduri de la o vreme
nu ştiu exact ale cui sunt
doar bănuiesc
uneori
le nimeresc”
Niciodată nu poţi şti dinainte ce, cine, unde, cum, când. De cum am deschis uşa casei, bărbatul s-a tras în spatele femeii, ca un copil timid, în spatele fustei mamei. Numai că femeia era o balerină mărunţică şi oricât s-ar fi pitit el, tot rămânea, la vedere, ceva din el. Barba mare, zburlită-n toate părţile şi ochii holbaţi, ca-n faţa unor viziuni, făceau din el un adevărat actor.
- Pe “Insula Dacă”, trăieşte o Dădacă, pe care am cunoscut-o întâmplător. Ea mi-a pus numele de Cormoranul.
- Şi eu sunt Dădaca, a completat femeia.
- Ce, cine, unde, cum, când? a continuat, actoriceste, bărbatul, uitându-se-n oglinda pe care-o folosesc pentru autoportret...
“Citesc gânduri de la o vreme
nu ştiu exact ale cui sunt
doar bănuiesc
uneori
le nimeresc”
Niciodată nu poţi şti dinainte ce, cine, unde, cum, când. De cum am deschis uşa casei, bărbatul s-a tras în spatele femeii, ca un copil timid, în spatele fustei mamei. Numai că femeia era o balerină mărunţică şi oricât s-ar fi pitit el, tot rămânea, la vedere, ceva din el. Barba mare, zburlită-n toate părţile şi ochii holbaţi, ca-n faţa unor viziuni, făceau din el un adevărat actor.
- Pe “Insula Dacă”, trăieşte o Dădacă, pe care am cunoscut-o întâmplător. Ea mi-a pus numele de Cormoranul.
- Şi eu sunt Dădaca, a completat femeia.
- Ce, cine, unde, cum, când? a continuat, actoriceste, bărbatul, uitându-se-n oglinda pe care-o folosesc pentru autoportret...
0