"un munte de tacere" – 22526 rezultate
0.02 secundeMeilisearchBeyond Birthday
Nimic important până la 10 ani, de atunci scriu povești, poezii: multe sunt așa numitele fanficțiuni, dar asta nu înseamnă că sunt lipsită de imaginație, am și scrieri originale! Personaje originale: -Féadel -Aidan -Nessa'ered -Scămiță -Tura -Tuar -Chilnim -Thorn Claude Tocmai am început să scriu Féadel partea a 4-a Schiță de Capitol, sunt practic niște schițe în care personajul meu, Féadel, încearcă să aleagă între două tabere, cea a lui Tura și cea a lui Chilnim, amândoi fără să se cunoască, și nu sunt tabere inamice. Iar Féadel trece printr-o serie de întâmplări care-l v-a aduce cu picioarele pe Pământ. O dată ce acțiunea prinde amploare, Féadel se trezește în anul 2009, unde o întâlnește pe Egleriel, Féadel devine un personaj negativ, un ucigaș, dar și un binefăcător pentru omenire. În aceste părți, Féadel Guardian este pus la încercare, iar Egleriel cade de partea lui, vrând să facă o lume mai buna. Toți știind că Féadel deține multe secrete de a controla Lumea. Școli care le-am...
29 poezii, 0 proze
Bogdan
m-am nascut la bucuresti, in sectorul 4, intr-o noapte, in zodia lunii; din perioada gradinitei imi aduc aminte de cateva momente antologice, pe care n-o sa le dezvalui aici, pentru ca imi sunt mult prea intime; am terminat si generala nr.1; aceasta scoala si-a imprimat amprenta asupra mea; inca o mai port; n-am luat niciodata premiul intai; n-am avut niciodata 10 pe linie; s-ar putea intelege de aici ca sunt un frustrat; nu e adevarat:);urasc hartiile pe care scrie diploma sau mentiune; liceul mi-a cladit personalitatea si mi-a ilustrat imaginea lumii din timpurile alea, care din pacate inca mai exista; invataturile din cei patru ani au fost putine si in acelasi timp multe:am invatat o groaza de lucruri pe care nu le-as fi invatat fara "ajutorul" liceului; n-am luat niciodata premiul intai sau nota 10; n-am participat la olimpiade sau la alte concursuri nationale; n-am fost in tabere sau in alte chestii de genul asta; insa mai mult ca orice, paradoxal, liceul m-a marcat; cum anume nu...
4 poezii, 0 proze
Cristian Tanasescu
Sunt un roman canadian si locuiesc la Montreal, un oras multietnic cu ierni lungi si enervante, un megalopolis in plina vibratie inconjurat de minunate parcuri, totul dominat de un munte numit Mount Royal, de la care-si si trage numele de Montreal. M-am nascut intr-un sfarsit de octombrie in anul 1966 atunci cand toamna plangea cu frunze galbene peste parcurile din orasul Ploiesti, oras unde am trait pana la varsta de 34 de ani cand am parasit definitiv Romania. Ca roman cred ca Eminescu este cel mai mare poet al lumii iar Bacovia imi este cel mai drag prieten. Pana in decembrie 2004 nu am scris niciodata un rand macar, am inceput s-o fac insa pentru ca scriindu-mi gandurile in limba romana ma pot apropia mai mult de Romania, tara pe care o iubesc foarte mult si pe care o voi purta mereu in inima mea.
21 poezii, 0 proze
ancuta oprescu
"Locuiesc pe un munte și îmi trăiesc poemele" spune autoarea volumului “Apă de Ploaie” povestind despre calea deschisă de poezie spre întoarcerea la simplitatea și frumusețea lumii interioare . În anul 2010 volumul Apă de Ploaie al scriitoarei Anca Oprescu a apărut într-o ediție limitată,la Editura Innocenția din Iași. Pentru că poemele Apei de Ploaie i-au bucurat si i-au uimit pe cititori, în 2011, volumul a avut parte de o a doua ediție, înnobilată de albumul muzical al compozitorului Walter Dionisie, care, urmând linia senzuală și profundă a poeziei, a compus opt piese de o simplitate si o lumină surprinzătoare. Volumul de poeme și albumul muzical s-au bucurat de lansări de excepție la Sala Palatului - București, Club A - Contempora 3, Biblioteca “Ion Heliade Rădulescu “Târgoviște, Festivalul National Vlahia,Clubul Român Baden, Asociația Românilor din Viena,Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov, Biblioteca ASTRA Sibiu, reunind poeți de valoare , muzicieni de excepție și stând...
4 poezii, 0 proze
ozanda johanes
Sunt un om absolut obisnuit, unul dintre aceia pe langa care treci fara sa-l observi. Aproape invizibil. Totdeauna am fost indragostita de ceva sau de cineva . Intai am iubit satul in care m-am nascut , un sat de munte cu oameni calzi. Acolo am invatat sa iubesc oamenii, copacii, vantul. Am iubit ca un adolescent , cu inflacarare, apoi ca un om matur, cu ratiune aproape. Acolo am scris primele poezii. Am gasit in fiecare om pe care l-am intalnit ceva care sa-mi atraga atentia , o trasatura fizica sau morala care e unica. Imi iubesc copilul ,prin care retraiesc din nou toate etapele vietii . Sunt medic si imi iubesc pacientii ; de la ei am invatat ca omul isi scoate la iveala acea parte buna mai ales cand e in suferinta. Si ca in oricare individ, oricat de rau ar fi, tot exista o farama de bunatate. Imi doresc sa pot avea in suflet tot restul vietii puterea asta de a iubi. Ceva...Sau pe cineva..
4 poezii, 0 proze
Schmidt Fernando
M-am nascut rebel,sub zodia intrebarii... Iubesc tot ce e frumos...mai ales poezia!Singurul lucru care il astern pe hartie sunt sentimentele mele. Penita mea este sufletul! Calimara mea este viata! Nascut intr-un catun de munte : Azuga,sufletul meu,viata mea,locul meu de veci!
10 poezii, 0 proze
Ciocoiu Ioana
Nascuta sub creasta de munte, intr-un bloc de beton din fata unui camp de albastrele...ajunsa in prezent intr-o lume de beton,cu sufletul trudind spre creste printre oameni cu ochi prea albastri.Etapele... s-au ars...
3 poezii, 0 proze
ana stan
Nascuta acum 21 de ani intr-un frumos oras de munte,am inceput sa scriu poezii in scoala generala si continuu sa scriu pana in prezent;o parte din poezii au fost publicate in diverse reviste scolare,dar toate reflecta experienta mea personala,mai mult sau mai putin fericita.In prezent urmez cursurile facultatii de medicina,dar nu cred ca stiinta este incompatibila cu arta.
7 poezii, 0 proze
liviu gradinariu
Sunt...un strain fara de tara ratacitor prin lung pustiu cu hobbyuri: poezia,filosofia, muzica, arta grafica,calatoriile la munte,tenis de camp,retorica,hermeneutica,filosofia religiei. Licentiat in stiinte juridice ,litere ,filosofie-asistenta sociala, master - la Univ.A.I.Cuza-Facultatea de Filosofie,specializarea-Filosofia artei(2004)."Etica si demnitatea umana"(dizertatie) Prima data am debutat in clasa vi cu poezia,,Dezarmare,,apoi in clasa a xii a in revista ,,Temperatura Adolescentei,, cu poeziile 'Curg' si 'Plictisit de moarte' si grafica ,in revista EKPIROSIS cu iv poezii(redactia Lumen),cu versuri in cartile editate sub numele de "Virtualia"2005,2006,participand la diverse cenacluri de poezie(am descoperit site-ul poezie.ro in 2001).In prezent profesor. STUDIAZA OAMENII,NU-I FRUNZARI.CITESTE IN CARTI,DAR SI IN OAMENI!
142 poezii, 0 proze
Marius Adrian
Sunt un tânăr,actualmente student la facultatea de Geografie și Geologie Iași,anul 2.Pasionat de munte și de ieșirile în natură.Scriu,ca și ceilalți,doar când am o sursă de inspirație,o muză. Mulțumesc.
17 poezii, 0 proze
un munte de tacere
de Petru jipa
Sunt doar un munte de tăcere in care palpită vibrația ta. Doamne ! Sunt doar materia care te adăpostește nădușită de ideea vieții. Iubesc ! Și în toate aceste forme , mă regăsesc , răstignit pe...
Prin tunelul de tăcere
de Ioan-Mircea Popovici
1. împărțim din durere așa cum împărțeam înainte țigările în sufletul nostru florile iubirii fac încă semințe cuvintele-și lasă neputințele-n fața durerii unde vezi un scaun liber acolo ești tu unde...
Mi-e frică de tăcere, iubite...
de stella grama
Macină vântul parfumul de tei, Norii își clatină genele ude. Se-aprinde-o candelă rătăcită pe cer, Picuri violete pământul sărută. Hai să mai stăm înc-odată, iubite, La rugul tăcerii de duminici...
O întrebare și-un alt răspuns...
de Cojocea Manuela Simona
Dacă ai ști să-mi ocolești surâsul, Un munte de ai înălța in calea mea Tot n-ai putea să ocolești răspunsul La întrebarea ce atârnă, grea. Dacă în templul de tăcere ai ceda Și te-ai întinde obosit...
nici moartea nu îmbracă de două ori aceeași veșnicie
de Ioan Barb
îmi spun să sfârșesc frumos să nu mă uit înapoi trecutul retează cu un cuțit suspinul buzelor simt marea amețită în amurg sirenele străbătându-ne îmbrățișările trecând prin zidurile altor tăceri fără...
Incepem de la sfarsit
de mircea trifu
Am strâns lacul de sânge proaspăt izvorât din ouă roșii, Cât să vadă păcătoșii că pe munte-s lupi aleșii de iertat, De acel crucificat singurul mai împăcat din toți Cristoșii, Ce i-au ridicat...
cabina de probă
de Zburlea Ariana
gentilețea de catifea mă mișcă și buzele, roșul meu îți poartă dar galben e mirosul tău de smirnă și mintea-ți degeaba și îngustă mă strânge și mă doare despre păcate, bunătate și mituri apoi o mână...
Portret
de Alexandru Mărchidan
acest prieten s-a născut pe lună e un munte de tăcere timpul se ascunde în el ca un diamant ca frumusețea într-un migdal înflorit.
Apus în munți
de Nicolae Crevedia
Apusul și-a \'ngropat trandafirii, Toamna își arde ultimele foi. Ce prelung se sfâșie păunii sângelui. Noi, foști locuitori ai lumii, Coborârăm în văi Astrul iubirii. Venus e-un munte de tăcere....
Tăcere de suflet
de Dobre Alina Georgiana
Priviri de gheață Mocnesc în jur. Ochii strălucesc în zori de diamante; Gemete de suferință Străbat tăcerea, De parcă ar arde un munte de oameni. Tăcerea lovește ca un cuțit, Tăind-o felii de...
