Marius Adrian

un prim fulg văzui și, spre tine fuge al meu gând o sărutare îmi doresc o îmbrățișare eu tânjesc tu vii și mă săruți duios la pieptul tău mă strângi și uit de toate... nu mai simt teamă nu

un tren ce duce nicăieri o linie ne întreruptă doi pași,două clipite foșnetul vântului,în frunzele uscate fumul focurilor de pe dealuri soarele ce apune și lasă foc pe cer în urma lui cerul cu

Și vin și trec peste mine Zile bune,zile pline Și în fiecare zi ce vine În fiecare dimineață Îmi pun aceeași mască Îmi trag același zâmbet fals pe față Pornesc la pas să văd împrejurimi Găsesc

Acum,în această clipă Când toate relele mi se întâmplă Simt nevoia de ceva Ceva ce să mă ajute Să pot uita de toate Aș vrea un drog O țigara sau vreo un praf O pastilă sau ceva Să mă ajute

Azi plec,las în urmă tot Plec însoțit de tristețea mea Plec cu gândul că-ți va fi mai bine Îți va merge bine fără mine. Te las în lumea ta Unde tu știi ce-i mai bine Unde ai pe cine vrei

De azi renunț La ce-mi face rău: La țigară La alcool Renunț la viața.

Nu mai simt Nu te mai am Nu mai ești. Nu mai simt în păr Mâna ta gingașă Senzația începe să dispară Și mă trezesc seară de seară Căutându-ți mâna Căutându-ți trupul.

Ultimul fum din ultima țigară Ultima rază de soare,prima ninsoare Ultimul sărut din ultima seara Ultima clipă și ultima privire Toate îmi stârnesc amintiri Mă tulbură și mă zdrobesc. Clipită

Nu ți-am cerut să-mi dai totul Vroiam doar să fii așa cum ești Cu bune și cu rele Mă mulțumeam cu puținul ce-mi dădeai Vroiam să fiu acolo când Aveai nevoie de un umăr pe care să plângi Vroiam

Azi am dus ultima bătălie Și alta prea curând nu-o să fie Și țin să spun că ele au ieșit învingătoare Cuvintele,pardon săgețile lor m-au lovi În zone ale corpului nevinovate Le simt și cred c-am

Pe băncile școlii,azi Ne pierdem încet,vremile Neatenției,pradă cazi, Privind pe geam stelele! Atâția ani pierdem aici Atâtea memorii umplem Atâtea persoane vedem Puțini ne-or fi

E-o lume de rahat!! Privește-o ca pe un infern În care ai de stat Aici,în iadul etern. Toți se cred în stare, Pe-alții să doboare Prin comentarii stupide De ei născocite. Cel mai bine-i