Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"un fel de zodie..."22529 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Alina GrozeaAG

Alina Grozea

AutorAtelier

Geamană, de mijloc de zodie. Duală, se spune. Sfâșiată între doua euri, spun eu. Deloc parșivă - sper - contrazicând astfel prejudecățile legate de configurația planetelor. Ingineră - printr-o conjunctură de sfârșit de ani comuniști. Editor cu sufletul, dar si pe salariu. Tristă. Nu pentru ca e inteligent și la modă, ci pentru că nu pot să mă abțin. Cinică - pot să ma abțin, dar nu vreau. Sarcastică. Îmi iese, câteodată, însă e un joc cu focul. Isteață - mai degrabă speculativă, decât spontană. Cu tupeu - nu-mi doresc, deși aș avea nevoie. Orgolioasă - prea mult și prea cu cine nu merită crizele mele de personalitate. Mândră - cât să mă umflu în pene, de multe ori, și să mă simt nedreptățită, de la fel de multe ori. Frumoasă - spun cei care mă iubesc, și stim că iubirea nu stă bine cu vederea. Rea - neintenționat. Răutăcioasă - intenționat. Optimistă - mereu. Pesimistă - de câte ori mă întreabă cineva. Timidă. Punctuală. Luptatoare. Leneșă - la modul boem. Harnică - atât cât să-mi...

14 poezii, 0 proze

Helia RimogaHR

Helia Rimoga

AutorAtelier

Am debutat editorial in anul 2004 cu romanul "Destinatia finala" publicat de Editura Geea din Botosani. Am mai scris doua romane "Sah la regina" si "De ce n-a fost jelita Carmen Zgarbur". Viitorul meu literar sta sub o zodie incerta atat vreme cat nu stiu cum sa gasesc poarta de acces la edituri de anvergura nationala, nici nu fac parte din vreo comunitate literara cu deschidere catre marea critica de specialitate. Sper ca lucrurile sa se schimbe in bine intr-un fel sau altul.

152 poezii, 0 proze

E

eduard

AutorAtelier

un fel de zero plin, ridicat la patrat, la cub, smucit de sub radical, nesiguranta, indrazneala, dorinta

16 poezii, 0 proze

Mondea AdrianMA

Mondea Adrian

AutorAtelier

un fel de selfie... transcendentar. Cuvintele conturează. Cuvintele se conturează, dau naștere, un fel de „țesut” complex, învăluind stările, învăluind emisferele. Cuvintele se „regândesc” adesea într-un minunat vortex al trăirilor, coborând discret pe locurile intime, pe acea bandă a sufletului blocat în vibrație (...și distanța necesară pentru încă o sublimă respirație). Să fie poezia un spațiu vital al regăsirii? Sinele unui paradox în care am visat să avem o altă viață? Poate de aceea „curțile” noastre interioare nu ne aparțin. Nu au granițe. „Aleile” au devenit locuri de joacă, un panteon în jurul căruia nu există decât propriile noastre dorințe, senzații, eul creator și impactul psihic al nuanțelor. Dacă ar fi să investesc într-un selfie având ca fundal un joc teribil de ieșiri de urgență, unde „enclavele” intimității mele ar triumfa în ciuda mâinilor goale, aș putea, stenic, rupe marele pas al subconștientului, despărțit de oracole. Doar gândurile sunt umbrite de pleoape. Așa...

245 poezii, 0 proze

andrei nicolescuAN

andrei nicolescu

AutorAtelier

sunt un fel de zeu pentru voi

3 poezii, 0 proze

Iulian HermeziuIH

Iulian Hermeziu

AutorAtelier

Deoarece biografiile le consider un fel de „blind date” cu trecutul, pentru a nu vă pierde răbdarea cu chestiuni ce le pot scrie și altii dupa ce mor, am să creionez succint câteva date despre mine: -născut in Bacău la data de 4 iulie 1980; -strămutat din Bacău la Bucuresti in interesul de a studia ceva; -am inhalat vreo patru ani de facultate de filosofie și jurnalism, fără licența-deci, nefinalizată. -actualmente mă prefac a ma juca de-a fotograful, graficianul (dtp-istul), web-adminul unor cluburi foarte cunoscute din Bucuresti. -mizez pe ideea de a ,,incepe” altă facultate insă sunt in dubii. -planuri de viitor: advertising. -vise: aș vrea sa fiu recitat la școala de copiii din cls. I-XIII, iar cei de a XII-a să-și dea duhul până invață comentariile pe-de-rost a poeziei macabre athomusciene.

10 poezii, 0 proze

Vaduva Oana AlexandraVA

Vaduva Oana Alexandra

AutorAtelier

Eu traiesc un fel de existență dublă : una reală și alta transpusă în lumea fanteziei și imaginației. Imi plac foarte mult calatoriile si imi place sa scriu, prin poezie ma descarc.

5 poezii, 0 proze

Adriana Marilena StroilescuAS

Adriana Marilena Stroilescu

AutorAtelier

Nu sunt deât un punct în mijlocul universului, o mică parte din natură, un fel de pastel al pământului în care cineva a amestecat printre luturi și catifele griuri dintr-un cer de cenușă cu pulberi din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viața e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit de aceea am propriul meu rol de jucat și caut să-l descopăr și să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele căci vreau să trăiesc în armonie cu mine și cu ceilalți, să-i tratez cu iubire, înțelegere și respect. Stiu că în fiecare om ca și în lemnul unui copac se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi și voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine. Mă uit la păsările cerului, "ele nici nu seamănă nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare" iar " crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu țes", atunci de ce mi-aș face vreo grijă?!... Foarte important nu e ceea ce avem în buzunare, ci mai ales ceea ce ținem în inimă,...

221 poezii, 0 proze

MF

Maftei Florentin

AutorAtelier

Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...

20 poezii, 0 proze

FT

Flavius Tirnoveanu

AutorAtelier

Am terminat Liceul Pedagogic si am facut facultatea de mecanica. Nu am avut pina acum nici un fel de activitate literara publica. Lucrez ca agent comercial la o firma de distributie de bauturi alcoolice.

2 poezii, 0 proze

un fel de zodie...

de Gelu Bogdan Marin

în zodia tuturor faptelor alegem doar noaptea cînd frica din ochii noștri intră în rezonanță cu inutilitatea trupului cînd încă nu e totul pierdut ne regăsim pînă la țipăt

PoezieAtelier

Cîrciuma lui Bicuță

de Liviu Nanu

- Bicuță, adu un coniac mic, sunt cam supărat, zise Săndel. Și eu la supărare beau coniac. Nevastă-mea suferă la scufiță. Adică e bolnavă cu nervii. Și chestia asta mă costă o grămadă de bani. - Păi,...

ProzăAtelier

Credinta, simboluri, valori

de Bodea Diana Mihaela

De ce sa cred in Dumnezeu? Uite, eu nu vreau sa convertesc pe nimeni, dar pentru ca sunt nascuta intr-o zodie de pamant si astfel, prin esenta, sunt o fiinta cu picioarele pe pamant, oricat s-ar zice...

PoezieAtelier

Ioan Dumitru Denciu, sau Ultimul Joc al Iluziilor Marelui Sine

de Plopeanu Petrache

Cele trei părți ale volumului lui Ioan Dumitru Denciu, Chemători și atrape, Editura Andrew, Focșani, 2008, Ultime rime, Lasă jocul iluziilor și Către Marele Sine, lasă mintea să se tulbure și din...

ArticolAtelier

Despre astrologia caracterologică

de Rodica Stanila

Despre astrologia caracterologică Astrologia caracterologică ne ajută să cunoaștem calitățile și defectele noastre dar și pe ale celor din jurul nostru. Deseori am fost întrebată care este cea mai...

EseuAtelier

Generația de cristal

de Nicolae VASILE

Fiecare generație trece prin diversele faze ale conflictului cu cei mai tineri sau mai în vârstă, de fiecare dată susținând punctul de vedere al segmentului de vârstă pe care îl reprezintă. În...

Atelier

Barul Nana, de vânzare (II)

de Ghinea Nouras Cristian

V. Nosferatu Ca într-o bizară încrengătură ying-yiang, mastodontul Akebono era „compensat” de un ins oacheș, slab și febril, poreclit „Nosferatu” pentru făptura sa filiformă, ușor cocârjată, vag...

ProzăAtelier

comandantul II

de Gil Vlad

un bărbat îmbătrânit parcă înainte de vreme dar care judecând după suplețea corpului nu părea să fi avut mai mult de 50-55 de ani păr lung încărunțit barbă nerasă de câteva zile fruntea încrâncenată...

ProzăAtelier

sentimentul iminenței sfârșitului lumii

de Ioan Iulius Muraru

nu suntem chiar atât de importanți de capitali încât să putem lua în serios sentimentul iminenței sfârșitului lumii un lux care dealtfel încearcă pe oricine călătorește crezând cu aceeași tărie în...

PoezieAtelier

Cântecul anotimpurilor

de Ovidiu Vasilescu Macin

Eu sunt speranța lumii de mai bine, nădejdea Ta de mâine și de azi; sunt biruința vieții prin destine și rugăciunea-n care veșnic arzi. Eu sunt fecioara, - zodie bogată -, stăpână peste holde m-ai...

PoezieAtelier