un fel de zodie...

Noaptea ne căutăm pe noi în întuneric, ne descoperim cusururile moțăind cu labele pe calități și ne regăsim țipătul învelit în carnea moale a fricii.
Poezie scurtă, care spune multe atingând esențialul.

O trecere interesanta cu o suma de cuvinte pline de simtire adevarata.
Numai de bine...

poezia sta in final. bun de altfel ultimul vers. mi-a placut

Placuta interventie. Este vorba doar de o respirare dornica de mister...

aproape pierdută speranța ne poartă totuși spre strigătul de sine, așa cum doar el știe a ne traduce spaimele nemărturisite timpului

numai bine,
pierre

O rezonanta a trupurilor eliberata prin tipat. Ce valoare are el... se poate discuta.
Stii ca este o trecere placuta.
numai cu ginduri bune.

treptele tuturor zodiilor/ trec prin noaptea în care/ frica din ochii noștri/ intră în rezonanță/ cu inutilitatea trupului./ când încă nu e totul pierdut/ ne regăsim până la ultimul țipăt.

Critică literară nu știu a face. Mi se pare o poezie strigăt de disperare al unui om extrem de singur. Și nu e singura. De ce ți-e teamă? De ce ți-e silă? Viața e mai mult decât filmele horor și articolele și reportajele care ne sunt înfundate în ochi și în minte până în fundul gâtului, ca să învățăm să fim buni, să fim oameni, să nu recurgem la violență, la ură. Asta e, nu? Probabil și viața. E așa cum ne-o facem fiecare și cum ne-o visăm fiecare. Când ești prea mult prins în angrenaj, nu, te cred. Ferice de omul singur. Scrie fericiri, pentru el, că nu le înțelege nimeni. Oamenii visează corpuri sfârtecate, sânge, răstigniri. Nu toți, iar asta e încă o speranță că va fi bine. Scuze de dădăceală. O viață fericită.

O dădăceală interesantă și mobilizatoare. Te mai aștept.