Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"tricleții"1779 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
36 rezultate
Petru jipaPJ

Petru jipa

AutorAtelier

Am văzut cerul prin lentila unei iubiri și am văzut soarele. Am văzut cerul prin lentila tristeții și am văzut norii. Am văzut cerul prin lentila ochilor tăi și am descoperit fericirea. Iar acum privesc , la cerul ochilor tăi pentru a descoperi viața .

111 poezii, 0 proze

MC

Maria Cunțan

AutorClasic

Maria Cunțan (n. 7 februarie 1862, Sibiu, d. 23 noiembrie 1935) a fost o poetă și traducătoare româncă asociată cu sămănătorismul. "Maria Cunțan – duioasa cântăreață a tristeții și a singurătății – face parte dintr-un neam înzestrat cu înalte însușiri artistice. Muzica și literatura se cultivă în familia aceasta deopotrivă. Tatăl ei, preot și profesor, o crescuse în grija sfântă a limbii românești. Prin familie, Maria pătrunde în mediul cultural al Sibiului: organizează în salonul familiei seri literare (unde recită versuri ale poetului ei favorit – George Coșbuc), ajungând în apropierea scriitorilor Ion Slavici, George Coșbuc, Ioan Russu-Șirianu, Ilarie Chendi, Octavian Goga și alții. Participă în 1878 la înființarea “Reuniunii Române de Muzică din Sibiu”, este membră activă a “Societății Scriitorilor Români” (în 1909) și alături de Goga, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Ion Agârbiceanu, Victor Eftimiu, ia parte la “Șezătoarea de la Sibiu” - prima șezătoare literară a scriitorilor...

1 poezii, 0 proze

Jemna Ramona LauraJL

Jemna Ramona Laura

AutorAtelier

Luni Sunt singura in camera. De fapt, sunt iar singura...in viata. Pentru a cata oara? Ce rost are sa mai fac fac socoteala? Important acum e prezentul. Scaunele " tac ", nu scartaie nici unul. Cand spui "sunt doar cu mine", in interiorul tau doresti sa fi pronuntat acest cuvant pentru ultima oara. Vrei ca semnificatia, incarcatura lui s-o uiti cat mai repede. Si vin ploi...si sterg o parte din cenusiu. Iar apoi...dupa ploaie rasare soarele si purifica atmosfera. Da...dizolva semnificatia tristetii. Mi-am scos un sandwich si mananc. Ma cauta cineva...dar nu pot sa raspund. De ce? Pentru ca azi doresc sa stau de vorba doar cu "tine", cu trecutul pe care vreau sa-l uit. Pe care faptele-l pastreaza, dar pe care l-am ascuns in mine. Si care m-a facut sa ma simt uneori atat de singura, singura...chiar cand eram inconjurata de atatia prieteni. Trecutul..."taci", as vrea sa-i raspund iritata eului meu! Si totusi el are dreptate. Ar fi fost bun de geolog. Sapaturile lui duc totdeauna la...

2 poezii, 0 proze

GU

gabriela ungureanu

AutorAtelier

M-am nascut in Toplita, judetul Harghita. Am copilarit impreuna cu fratele meu mai mare Mihai, si o gasca de prieteni in acelasi oras. M-am scaldat in dragostea scumpilor parinti de la care am invatat ca viata e o lupta, iar noi putem invinge. Gandul la orasul de munte mi-e starnit de amintirea cizmulitelor in carouri rosu cu alb care-mi purtau pasul spre cladirea uriasa si rece, unde in ciuda tristetii de a ma trezi a nimanui, rasuna zglobiu glasul tinerei educatoare. Apoi imi aduc aminte tenesii ce-mi grabeau pasul pe trotoarele orasului prafuit, genunchii si coatele pline de julituri provocate de neastamparul fetei tunse baietoi, care visa "la mai mare". Evadarea mea, era "departe", care la vremea respectiva se concretiza in hoinareala la munte, pe dealuri, la lacul din satul bunicii si cand nu gaseam mai mult, in imaginatia mea. Copilaria mea a insemnat zambet si tristete, speranta si dezamagire si permanenta cautare a acelui ceva, care intr-o zi il voi gasi si nu il voi mai lasa...

15 poezii, 0 proze

IP

Ioana Cristina Popescu

AutorAtelier

Scrisul este un hobby ce m-a urmarit de cand sunt mica. Prima si de altfel singura mea poveste - nepublicata vreodata, am scris-o cand aveam 9 ani si avea caini drept personaje. Poet preferat - Bacovia. Consider ca este unul dintre putinii poeti care exploreaza culmile tristetii atat de apasatoare. Atata de explicita este senzatia de dezolare in poeziile bacoviene, incat practic ai putea-o palpa. Admirabil... Unul dintre scriitorii preferati este Edgar Allen Poe, ce in povestirile lui reuseste sa mentina tensiunea si suspansul pana aproape de final. Il consider un autor greu previzibil si din acest motiv il respect foarte mult. Alte hobby-uri - muzica, lectura

3 poezii, 0 proze

Alin Stelian DobreAD

Alin Stelian Dobre

AutorAtelier

00 00 00 Dialog cu Dumnezeu: -EU sunt Inceputul si Sfarsitul. Tu cine esti sau ce esti? -Eu sunt Singur pe Lume,sunt cel fara Inceput si fara Sfarsit. -Cum poti tu, un muritor sa nu ai Sfarsit? -Pentru ca eu sunt numai Suflet.Cand Sufletul se va desparti de trup asemeanea unor pasari carora le-au fost distruse cuiburile,el va colinda prin lume nelinistit,neinteles si trist, isi va gasi o noua casa si inca una si inca una...la nesfarsit. -Tu nu ma iubesti pe Mine? -Ba da te iubesc cum l-am iubit si pe tatal meu. -Tu nu ma iubesti pentru ca nu vei aduce rod pentru mine,tu esti copacul neroditor, esti cel blestemat . -Doamne, si eu am in gradina mea multi pomi neroditori si ii ud in fiecare zi si am grija de ei ca si de cei cu rod. Cand vine primavara si ciresii si visinii neroditori infloresc si totul e un colt de rai, dar din cauza raului din lume ei se scutura iar fericirea ia locul tristetii. -Frumusetea vietii voastre este data de faptul ca moartea va poate lovi in orice clipa. Daca...

9 poezii, 0 proze

tricleții

de Vasile Munteanu

din rai. din case. din locuri natale. din școli. din biserici. din cârciumi. din femei. chiar și dintre cei noi. vine o vreme a izgonirii prieteni. fără de care n-am scrie niciodată despre toate...

PoezieAtelier

La Maternitate

de Sorin Olariu

Blondina care tocmai naște Tripleții negricioși și slabi Sunt sigur că și-i recunoaște De la o poștă!…Cu arabi.

PoezieAtelier

Justificare matematică

de Dan Norea

Blondina care tocmai naște Tripleții negricioși și slabi Sunt sigur că și-i recunoaște De la o poștă!…Cu arabi. (Sorin Olariu - La maternitate) La întrebarea unor babe Răspunde doamna: - ...Și în...

PoezieAtelier

Revolta literelor din cuvintele “iubire” și “femeie”

de razvan rachieriu

Din cuvântul “iubire” s-a desprins consoana recalcitrantă “b” și a anunțat divorțul de vocala “e” vocalele gemene “i” din cuvântul “iubire” s-au izbit de un “u” colțuros din cuvântul “ură” din...

PoezieAtelier

Þuica de Văleni

de Cucu Constantin

Deși apreciez băutul, bețivii și bețivăneala la fel de mult ca orice bărbat, mai ales român, nu am putut niciodată înțelege fascinația multora dintre concetățenii mei pentru țuică, îndeosebi pentru...

Atelier

Mă culc să gândesc,scriu să mă odihnesc

de Mahok Valeria

Mă culc să gândesc, Scriu să mă odihnesc. Iubirea este piramida creației universale, dacă și ea trădează totul este o minciună. Caută-mă când exist nu în amintiri. Nu sunt ceea ce nu pot fi, dar voi...

PoezieAtelier

Vampa din încăperea sinelui

de razvan rachieriu

Din sinele elastic am construit o încăpere un perete l-am vopsit în alb și am atârnat idealurile într-un tablou în care eram pictat eu risipit prin iarbă cu coloana vertebrală prefăcută într-un...

PoezieAtelier

glossă

de Ștefan Petrea

gând în vreme-nrobitoare bir fugiților în cramă neaua-i albă, orbitoare sub condurul tău de damă. plec să vând tot neavutul strai în piept ce mă apasă nu-i cu-a vrea, ci cu nevrutul iar de moarte nu...

PoezieAtelier

Cantecul tristetii

de GABI

Am vrut acum să plâng Amare lacrimi să-mi smulg Durerea din piept să-mi alung Dar secate de tristețe , demult nu mai curg… Soarele iubiri apus în viața mea Furtuna disperării a lăsat Amintirea și...

PoezieAtelier

ARIPILE TRISTETII

de Florica Rus

ARIPILE TRISTETII Nu te gandi la tristetea din sufletul tau Suferind si lasand umbre de lacrimi amare pe fata ta. Indeparteaza tristetea din sufletul tau Pentru ca sa se goleasca de tristete Si sa...

PoezieAtelier

Declinul tristetii

de Paul Dragu-Sorlopciu

Imi marchez cu un semn ziua asta In inima cu pana calduta Inmuiata in farmece dulci... Atunci cand scriam intuind stangaci Fiorul caldut dintre suflet si duh Vedeam ca pe-o ecuatie Acest sfant...

PoezieAtelier

Fluviul tristetii

de Iancu Ciprian

Inunda-ma tristete! Si din al meu repaos C-un vag iz de tandrete Impinge-ma in haos! Inchin o lacrima de sange, Tie si celor ce nu vor sa uite Zambesc,dar sufletul meu plange Si nu sta nimeni sa-l...

PoezieAtelier

materialul tristeții mele

de Muresan Filip

În dimineața zilei calde izbucnind în hohote prelungi de râs materialul tristeții mele aglutinează trepiedul gândirii prietenului mort între picioarele unui pantalon de piele de culoarea spermei pe...

Atelier

Timpul tristetii

de Catalina Stanescu

Păsări mari și fără glas treceau prin văzduh Ca niște pete,ca niste umbre Se căutau în ochi,dincolo de ochi,dincolo de aripi Prin aerul înghețat și îmbâcsit de tristețe O tristețe amară ce-ți...

Atelier