"toamna eu mã retrag într-un mugur" – 20107 rezultate
0.04 secundeMeilisearchCiulei Marian-Dănuț
Scriu poezie din toamna lui 2002.Totul a început de la o dezamăgire în dragoste. Eu consider că trebuie sa ai o muză pentru a scrie poezie, fără o muză nu pot scrie. Tot ceea ce am publicat până acum pe acest site sunt câteva dintre cele mai noi poezii, căci în perioada 2002 - 2008 am scris aproape 150 de poezii, nu sunt foarte multe...părerea mea. Eu scriu numai pentru a mă exrima, de a exprima ceea ce simt într-o anumită perioadă, pentru mine este un hobby și în același timp și un foarte bun mod de a "elibera" tensiunile cotidiene. Ceea ce am uitat să spun este faptul că sunt un pasionat de psihologie, am terminat Facultatea de Psihologie. Multe persoane spun că sunt foarte talentat în a scrie poezie, așa că aștept și părerile voastre. Accept orice comentarii negative sau pozitive, dar să fie pertinente, mai ales la critici, să aveți un motiv clar, să îmi spune-ți unde greșesc. Un citat din Jacques Salome mi se pare definitoriu pentru sursa inspirației și creativității mele: "Să...
35 poezii, 0 proze
george dolphy olteanu
Despre autor. M-am nascut in Bucuresti in toamna anului 1977. Clasele 1-6 le-am facut in bucuresti iar clasa a saptea am terminat-o cu chiu cu vai intr-un sat din teleorman. Am intrerupt scoala pana in anul 1995 cand am absolvit la fara frecventa si clasa a opta. In 1996 am inceput sa lucrez la cotidianul „Tineretul Liber” ca reporter , sectia reporteri speciali. Dupa jumatate de an, a venit Vintu si mi-au facut vant si mie...In 1999 am intrat la searal la liceul „Nichita Stanescu „ din Bucuresti unde nu rezist mai mult de o luna si plec sa lucrez la cotidianul „National” unde am dat concurs si m-am angajat reporter..Dupa numai patru luni plec de la ziar si ma apuc serios de consumul de heroina. In 2001 fac o tentativa de a ma lasa de drog si ma angajez colaborator la ziarul „Azi”..Nu stau prea mult pe acolo si ma intorc, de data asta pentru doi ani, la heroina. In anul 2003-2004 dupa ce sase prieteni au murit iar eu insumi era sa decedez de doua ori, ma las singur de heroina, fara...
1 poezii, 0 proze
Georgiana Duțǎ
Am venit pe lume in a 17-a seara din luna iulie,pentru ca era cald si luna plina.Anul nu l-am ales eu,ci mama mea care a decis:1982.Necesitatea de a scrie s-a nascut in mine, inainte de a invata alfabetul, pe vremea cand imi inregistram poeziile pe casete audio.Spun necesitate, pt ca scrisul a fost o forma de a evada din colivia de aur, de a compensa visele ucise inainte de a prinde contur si nu in ultimul rand o reala terapie a tuturor tulburarilor sufletesti.Dupa ce am studiat temeinic abecedarul am scris 3 volume de poezie Petale de toamna, Alb incert si Eden si infern, ganduri si un roman Vara aceea.Am absolvit liceul teoretic Eugen Lovinescu, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Psihologie si stiintele educatiei, masterul Terapie si recuperare in psihopedagogia speciala, in cadrul aceleiasi facultati. De 3 ani lucrez la o scoala speciala ca si consilier, profesor psihopedagog.Am ales sa ma dedic acestor copii, in speranta ca printre ei voi gasi macar o frantura din copilaria...
23 poezii, 0 proze
Apati Vasile-Cornel
"E liniste iarasi, eterna speranta, Cand cuvantul cade in genunchi si atinge durerea ce inunda ochii limpeziti de lacrimi." Prin promisiuni ma vad pe mine in aceeasi oglinda cuprinsa de spaima de nevazutul chip de ceara ce cuprinde miezul unei calmitati monotone. Se aseamana momentul desfatat de rodul sangeriu al unui trup de zmeura cu atingerea ta blanda ce era sa ma culeaga din obscurul inamic al meu numit captivitate. Prins intre doua lumi, cei ce au aripi si cei ce stiu sa zboare pentru ca aripile-mi cad precum fluturelui toamna, somnambul de vise tomnatice intrat in deriva intr-un peisaj venit odata cu vremurile grele cand coltii demonilor hazardati vor sa strapunga vlaga oricarui zburator. Plecati va spun!Eu inca stiu sa zbor si munca de creatie o fac dupa propriul gust dupa o cerinta divina care ma cheama prin vibratiile celorlalti frati.Simt detaliul oricarui cuvant sau replica unei fraze privita prin ochi buni clari, povesti triste ce vor lasa riduri vor imbatrani privirea...
4 poezii, 0 proze
Maria Anghelescu
M-AM NASCUT INTR-UN SAT ,AFLAT LA 30 KM DE BUCURESTI,AM FOST CRESCUTA DE BUNICII DIN PARTEA TATALUI PANA LA 7 ANI.AM ABSOLVIT LICEUL ECONOMIC NR.2 IN 1973.M-AM CASATORIT IN TOAMNA ANULUI 1973.AM DOI COPII,O FATA DE 31 DE ANI,ASISTENTA MEDICALA,SI UN BAIAT DE 30 DE ANI,INGINER.AM LUCRAT TIMP DE 23 ANI,IAR ACTUALMENTE SANT PENSIONATA PE CAZ DE BOALA.AM HEPATITA C.AM O CASNICIE FERICITA.ANUL ACESTA EU SI SOTUL MEU VOM SARBATORI 33 DE ANI DE CASNICIE.AM SI DOI NEPOTI DE LA FATA MEA,MIHAI DE12 ANI,STEFAN DE 8 ANI.IN FAMILIA LARGITA SANTEM UNITI SI NE IUBIM UNII PE ALTII.SANT FERICITA CU CE MI-A DAT DUMNEZEU MIE PANA IN PREZENT.
1 poezii, 0 proze
Gothicismul Noptii De Toamna
1 poezii, 0 proze
fazakas ildiko
-
22 poezii, 0 proze
Oana Radu
Nascută toamna în judetul Dambovita. Poezia pentru mine – strigăt, spovedire, semn, impărtășire, zugrăvirea propriului suflet în culori de litere. Lucruri mai putin interesante: Absolvit Facultatea de Stiinte Economice-Relatii Economice Internationale din Bucuresti , Experienta profesionala:Referent marketing, Analist Resurse Umane, Sef Compartiment Resurse Umane Si o bucata din sufletul meu pe langa poezie- muzica- absolvit Conservatorul Municipal Bucuresti - Sectia Canto. Mică biografie literară: Publică pe mai multe sitte-uri literare printre care Agonia, Poezii.bizz, Timpul.ro, Roliteratura.ro, E-poezie.net. În volumele Simfonia Cuvintelor , Lantul Prieteniei , Preaplin de Cuvinte și Urme în piatră. Precum si in reviste ca Oglinda Literara sub egida Uniunii Scriitorilor din Romania, Agora Literara, Armonii Culturale, Cetatea lui Bucur sub egida Ligii Scriitorilor din Romania etc. Premiul pentru debut literar la festivalul Ioan Budai Deleanu. Membră a Ligii Scriitorilor din...
61 poezii, 0 proze
Laura Lescudean
"Niciodata toamna nu fu mai frumoasa Sufletului nostru bucuros de moarte." Tudor Arghezi - "Niciodata toamna"
4 poezii, 0 proze
AURA
,,Nascuta toamna"'
5 poezii, 0 proze
toamna eu mã retrag într-un mugur
de Tudor Gheorghe Calotescu
doar sunt fanul primãverii toamnele îmi furã verdele totuşi dar aduc vinul şi merele roşiiiiiiiii cât mai roşiiiiii iarna face aceiaşi minune cu obrajii şi transformã ploile în stele dar eu rãmân...
Din toamnă oamenii fac arbori câmpuri și tăceri*
de Cristina Rusu
Insight Hai să ne întâlnim într-un loc necunoscut nici măcar pe hartă să fie toamnă și un pământ primitor vom înnopta în el să ne cunoaștem mai bine umbra mea să fie o ciută mă voi uni cu ea și va...
Jurnalul unui copac
de Pandele Maricica
Jurnalul unui copac I. Vorbește Quercus Bună! Numele meu este Quercus, iar numele de familie Robur. Porecla mea, însă, cea după care mă cunoaște toată lumea, e „Stejar”. Stejar în sus, stejar în jos,...
Levantul
de Mircea Cărtărescu
din cîntul al șaptelea [...] “De ce din umbra-mi ai fugit? De ce n-auzi chemarea-mi? În crângul vechi și liniștit Să vii o clipă baremi, Și lin al apei scânteiat Să-ți lunece pe pleoape-ți... În...
Adrian Dinu Rachieru: Teodor Dume și "Spectacolul ființial"
de Teodor Dume
COMENTARII CRITICE ADRIAN DINU RACHIERU TEODOR DUME ȘI „SPECTACOLUL FIINȚIAL” Recomandat de Gheorghe Grigurcu, veritabil și redutabil „naș” literar, după ce criticul „scanase” migălos vreo trei...
Radu Tudor Ciornei într-o continuă poezie de duminică
de Maria Prochipiuc
Loc de întâlnire Casa Pogor – Pod. Este 11 ianuarie...și deja ora 17.00! Urc cu emoție scările care duc spre pod, de fapt sunt scările care te duc undeva mai aproape de cer, de acolo s-au ridicat...
Galben
de silviu dachin
Dacă aș pune față în față bunicul și nepotul, relația asta alterată ar nenoroci întregul dialog. Cu doi străini, iar e complicat. Pentru că încă eu mai cred... Vară. Nu știu ce boală o fi căpătat...
Ion Nimerencu [Niculescu] într-un cântec de dragoste
de Maria Prochipiuc
imaginati-va ca acest poem sunt eu imprevizibil ca de obicei trupul meu se naste odata cu fiecare litera pe care o tastez cu fiecare cuvant ce-mi scapa din buricele degetelor cu fiecare vers ce-mi...
Pământul lui Dumnezeu - I -
de Emil Iliescu
Confidență auctorială Povestirea mea se bazează pe un fapt real. Este vorba de destinul unui om prins în ghearele Primului Război Mondial și aruncat într-un lagăr de prizonieri german. Un cârciumar...
propriu-mi carusel (XIII)
de Vali Nițu
Îmi voi petrece această după amiază sub propria-mi nepăsare. Mă doare înserarea unui nai din apa acestei zile ce plânge alergarea mea, răstimpul ce sculptează propria mea viață și mă sfâșie durerea...
