Ion Nimerencu [Niculescu] într-un cântec de dragoste

imaginati-va ca acest poem sunt eu
imprevizibil ca de obicei trupul meu se naste
odata cu fiecare litera pe care o tastez cu fiecare cuvant
ce-mi scapa din buricele degetelor cu fiecare vers ce-mi iese din coaste
bine v-am gasit pe treptele mele pasiti nu va fie frica
pentru cei care nu ma cunosc ar fi cazul sa ma prezint
ma numesc ion nimerencu restul nu mai conteaza

sunt prea imens pentru a va plictisi cu lucruri minore ***AICI!***



pe-atunci pluteam
cosmonaut prin galaxie
pesti pasari stele pictam
pe peretii universali sa las semne
urmasilor mei ce aveau sa-mi calce pe urme

până mai ieri
te știam doar din cuvinte
prăvăleam luceferi
în văile inimii
să-ți bat la ușă-mi
ziceam

tu
un vitraliu ascuns
după coloane sonore
o taină mișcând zăpezile lui Marte
într-o noapte târzie
e doar
1 Aprilie

și mult mă tem să nu îmi cânte ceasul
în noaptea nunții sau la cununie
sau chiar atunci când mă conduce nasul
spre sânii tăi pufoși de păpădie

e visul ce semnează pactul
în nopti
când
doar cocoșii cântă
e strigătu-mi stingher
de aripi
cuvântul dinte noi
renaște
miracolul privirii

și de m-oi naște
a doua oară
să știi
in universul asta dimprejur
aud tramvaie trenuri mii de pasi
mi-e frica sunt legat cu-n fel de snur
prin care se pompeaza papanasi

cu a soarelui turme
iluzii țes
din mătase
pasare cu aripile intinse pe dinlauntru
fecioara datatoare de raze roentgen
mă înspăimântă
drumul
cregi neatinse
căzute
pe colț de cântec
ne dau de veste
că vremea-i aproape
că ziua s-a dus
risipă e totul
cuvântul nespus

am tras limba uriasa a noptii peste trupurile noastre
in speranta ca voi reusi sa adun toate cuvintele
pe care vreau sa ti le spun in acest moment
un cuvânt
să țină loc de mamă
de vis
de cântec amărui
de ochii orișicui
și de iubită
e prea
târziu?


mda ma retrag in alta lume deci
imi fac un alt tablou si o amanta
pe care s-o invat sa-mi scoata-n veci
o droaie de copii la imprimanta
deschide-ți ochiul larg
și mă privește
prin iarba
brumii de pe văi
ispita să nu cadă
pe zarea strâmtă
dintre noi

alăturea acum
de mine
de-atata rau si-atata bine
fiinta nu ma mai incape
ca un vulcan mocnesc sub piele
ma-mpinge sufletul afara
prin ochii mei minati cu stele
mii de iluzii oarbe zboara

întreb sfioasă
e gândul
doar
sau e poveste
ce a rămas adânc în lutul
vârtejului de toamnă cu sufletul
ascuns
sub o aripă
și
vei simți
cum trece timpul

si ce daca pasti imagini
de pe sutele de pagini
peste care stau culcate
rimele imbratisate

seară de seară
voi scutura de vreme
apele peste maluri
noaptea peste zi
focul din
cenușă
ridicat din somn
rispit înspre stele
vino la mine sa bem o cafea
findca afara-i prea galben si ploua

doar la sfârșit de martie trizeci și unu
lumea-i întreagă
privirea se-ntoarce
mersu-i agale
nu mai ești nimic din tine
marginile firi uită
timpul
desigur muza mea nu naste monstri
cand trece ca o pasare prin mine
prin parul ei se plimba ochii vostri
i-ati pus in nada miere de albine

e primăvara
timpul se divide
în cel ce-ai fost
în cel ce esti
în cel ce vei rămâne

intinde-ti trupul printre emisfere
prin venele ceresti sa te strecori
cu geana ta de dor sa ma-nfasori
si toamna ne-om iubi la frontiere
în mine
se pregătește
apusul soarelui
neliniști
înfometată speranța
mă întinde atentă
peste lume
regândită în extaz
mult prea departe mult prea sus
ne-am intins aievea pe patul de iarba
imi sopteai sa-mi arunc ochii la stele

puterile sa-mi nască
din nou
o altă viață
oglinda iubirii împovărată
cu harul inocenței
ma topesc in palma-ti rece
si ma scurg prin palnie
intr-un punct prin care trece
viata ca o linie

mă gândesc
la pragul pe care
l-ai trecut
la zi aniversară
eu
înțelept sărac
te caut prin cuvinte
și-ți spun doar
atît

La mulți ani!


***AICI și aiurea mai poti încerca!***