"suspendare" – 3780 rezultate
0.02 secundeMeilisearchVladimir Streinu
Vladimir Streinu (23 mai 1902 - 26 noiembrie 1970) a fost un autor, critic literar, deputat, estetician, istoric literar, pedagog, scriitor român. Vladimir Streinu, pseudonim al lui Nicolae Iordache (a mai semnat și Apollonius), s-a născut în comuna Teiu, din județul Argeș, ca fiu al lui Șerban Iordache, din neam de moșneni, agricultor foarte avut, și al Leancăi. A absolvit școala primară din satul natal în 1912, după care intră la Liceul I.C. Brătianu din Pitești, unde promovează primele patru clase. În anul scolar 1916/1917, prin suspendarea cursurilor pe teritoriul țării, ocupată de trupele germane, întrerupe școala și se refugiază în Moldova. În aprilie 1917, la 15 ani, declarându-se mai mare ca vârsta, se înscrie voluntar în armată. Va fi repartizat la Regimentul 29 infanterie, compania 10, Dorohoi. Între 1 octombrie 1917 - 21 iunie 1918, a urmat cursurile unei școli militare, primind gradul de sergent. Lăsat la vatră, timpul petrecut în armata i se socotește o clasa, a V-a, iar...
5 poezii, 0 proze
Horia Gane
Horia Gane (pseudonimul lui Roșu Herman Gutman, n. 10 aprilie 1936, Scaieni, jud. Prahova - d. 11 iulie 2004, București) a fost un poet și prozator român. Opere * Lumină întârziată, Colecția Luceafărul, Editura pentru Literatură, București, 1967 (versuri) * Dimineața noului venit: roman, Cartea Românească, București, 1974 * Plante gânditoare, Cartea Românească, București, 1977 (versuri) * Melior, Cartea Românească, București, 1981 (versuri) * Puntea de hârtie, Cartea Românească, București, 1986 (versuri) * Frageda fire, Editura Ion Creangă, București, 1990 (versuri pentru copii) * Elena. Grădinile suspendate ale cuvântului, carte manuscris, 1996 (poem) * Voi spune îngerilor, Editura Redacției Publicațiilor pentru Străinătate a USR, 2004 (roman) * Rochie de mireasă cu fluturi arămii, Editura Muzeul Literaturii Române, 2006 (roman)
1 poezii, 0 proze
beatrice rodica giosan
viata mea a adormit pe-o treapta uitata de timp suspendata-ntr-o lume bizara care nu e a mea si nici a destinului meu ratacit undeva intr-o coma profunda stingher uitat ... doar virtual varful penitei mai spera cateva secunde intr-o trezire albastra o atingere intre spiralele timpului meu care-mi stie destinul trecerea arderea prizoniera... viata mea
35 poezii, 0 proze
Adina Pietrosanu
Sunt omul care nu stie de unde a venit dar incearca sa se regaseasca in umbrele parintilor. Cand nu se regaseste ramane undeva pierdut intre vis si realitate. Asa ca acum asa sunt, suspendata intre doua "lumi", incerc sa ma hotarasc pe care voi ramane.
92 poezii, 0 proze
Carmen Moraru
Sînt un cutit ros pe marginea tăișului de dorul cumplit al pîinii fierbinți, și rolul meu se suspendă ruginii, în locul prolificei împărțiri. Un chibrit arzînd e inima mea ajunge-o suflare și gata cu ea.
32 poezii, 0 proze
Adrian Furnica
Inginer electrotehnist,IPB Bucuresti,promotia 1989 "Idei libere despre iubire"-Editura Dacia,2008,volum de poezie "Agonia iubirii interzise"-Editua Fundatiei pentru Cultura Europeana,2009,volum de poezie 2002-2009 corealizator impreuna cu Cristian Tabara a emisiunii "Muzica grea "la InfoPro...actualmente suspendata deoarece e un gen de muzica pe care "nu o mai asculta target-ul nostru" scrieti-mi la furi@romsoft.ro
154 poezii, 0 proze
suspendare
de Elena Enache
bătut de vânt mi se trece mirosul de femeie parvenită depravată în simțuri și amintiri se scurg prin ferești aburinde de suflet picuri înroșind porțile Raiului simt cum se duce viața din coasta...
suspendare
de masha djinn (nepoata)
ieri, venind spre bcu, dădeam numai peste trupuri contorsionate fantezist, frunze bolnave de gălbează(în mijlocul verii!) și câini embrionari cu papuci de mătase și coleretă ziua promitea a fi de un...
Secunde suspendare
de MARILENA MIHAI
Ating distrata punctand Secundele gandului,suspendare, Zone primejdioase de deconectare, Pastrez amintiri ce-mi asalteaza Ostilitatea,intalnita-n necunoscut, Ca o ceata densa,desfigurarile clipei,...
Vreau suspendare
de Mihai Miro
Băsescu are dreptate Și-i roagă pe deputați: Ca să fac două mandate, Vă rog să mă suspendați.
Condamnarea la inocență cu suspendare
de Lorena-Magdalena Simota
Rămân încă aleile alea care s-au trezit în crepusculul pleoapelor mele săpate de povestea cu magnolii a sângelui tău.Rămâne fereastra smulsă din plânsul unui înger care visează carnea rătăcit de...
O nouă suspendare?
de bodea emil felician
Ce aude, azi, poporul, După toată debandada? N-a căzut conducătorul? Suspendăm...autostrada!
Băsescu la un pas de suspendare
de Ruse Ion
Se luptă să-l suspende "Amicii", toți ca unul, Și fără dividende, Asigur eu săpunul.
România virusată
de Mihai Miro
După așa suspendare, Nu mai avem încotro, C-apare la accesare; VVV.dezastru.Ro.
Electoratul din saci, cutii și plase
de Mihai Miro
La referendumul pentru suspendare, Au votat pe listele suplimentare; 37 saci, doldora de cutre, 6 cutii și ceva plase albastre.
Justiția
de Aurora Luchian
Ani cu suspendare Dacă ai și dacă dai, Prin tribunale e Rai! Primești ani cu suspendare, Și nici în cot nu te doare! Unele hotărâri Hotărâri drepte se țes, Pentru-un boss, sau om \"ales\"! De are...
Ca-n vremuri de demult
de Miclăuș Silvestru
Acum e-n curs de suspendare Temutul nostru președinte; Din ceea ce-și aduce-aminte Comandă... barca de salvare.
Muțenie
de Vlad Stangu
Se lasă ceața grea pe ochi Ce stau în suspendare către cer, Și arbori vechi nu mai au aer Căci ceața grea i-apasă peste ochi. Înfipți în cer stau brazii tineri, Să zboare către Θ, mai sus, Căci...
Antichristul
de mardale stefan
Am ascultat cu atenție discursurile din parlament care justificau suspendarea președintelui Băsescu al cărui fan n-am fost niciodată. Am reținut din mai multe \"argumente\": a) a fost dictator și...
Cum vor vota parlamentarii: NU...DA?
de Sorin Olariu
Cred că mulți parlamentari Care-au fost pro-suspendare Vor vota în linii mari: NU…mai DA, NU DA, că doare!
