Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"se poate ca lacrima să persiste o veșnicie"21361 rezultate

0.06 secundeMeilisearch
40 rezultate
Oana IzbașaOI

Oana Izbașa

AutorAtelier

Născută în preasfânta dată (nu luată!) de 30 noiembrie 1989, "într-un mic orășel din provincie". Concepută cu aproximativ 7 luni înainte. Citată în mare parte doar de ea însăși. Fugită de multe ori de-acasă și, dusă de-acasă în general. Tânăra și ambițioasa Izbașa a trecut cu bine peste dificila probă a grădiniței, chiar de două ori, într-un fel (după negocieri acerbe), apoi, din motive extraordinare a trecut de două ori și prin clasa întâi, dar, datorită circumstanțelor oarecum atenuante nu se poate spune că a repetat-o! Clasele II-IV au trecut repede și frumos. Pe parcursul lor a descoperit și învățat că ea iubește să facă aproape orice. I-au răsărit în fragedul suflet pasiunile pentru scris și matematică. Cu pasiunea pentru artă (în general, sau desen și muzică, în special) și iubirea pentru animale s-a născut. În clasa a IV-a (s-)a bătut pentru prima și ultima dată în viața ei. Altercația a avut loc pentru/din cauza/datorită ultimului castravete murat. De-abia în clasa a V-a a...

136 poezii, 0 proze

Paul EmanuelPE

Paul Emanuel

AutorClasic

Paul EMANUEL, pseudonim al lui Mircea Gh. Niculescu, poet, eseist. Data nașterii: 1940-02-14 Data morții: 1989-10-20 Localitatea nașterii: București Localitatea morții: Los Angeles Ioana Diaconescu - UN POET EMBLEMATIC: PAUL EMANUEL S-ar putea vorbi despre dificultatea explorării actuale a operei poetice a lui Paul Emanuel din cauza mult prea restrînsei ei publicări. Realitatea este, însă, că, recitind singurele sale volume de versuri apărute (Existența și cuvintele, Editura Cartea Românească, 1971 și Astă seară, Editura Cartea Românească, 1976 [și Solilocvii: Însemnări și aforisme (1972-1977), Editura Cartea Românească, 1978]), se poate spune că avem de-a face cu un univers îndeajuns de bogat în variantele lui lirice, cu o voce poetică formată, unică și neașteptat de actuală, poate depășind actualitatea limbajului liric, condusă cu luciditate și vocație de către un autor care știe să renunțe la tot ceea ce consideră a fi balast, nedemn de numele pur al Poeziei. O lume de...

5 poezii, 0 proze

DW

Doina Wurm

AutorAtelier

Poate că ar face pe unii să zâmbească ....sunt AGRONOM de meserie[cu ani in urmă se punea problema dacă cei din"TAGMA" noastră suntem intelectuali sau nu ] Dece ne desconsiderați, Dece suntem o tagmă denigrată Ca stăm la sat,in bezna,cu mintea-ntunecată, Ca suntem limitați,necultivați, E-o afirmație ,nefondată , Când noi avem deschise orizonturi largi Și ...SUPRAFAȚA CULTIVATÃ ?? *** Zilnic din zori si pâna-n seară, Prin lanuri fac tura, Să văd lanul de secara, de grâu ,de orz si ..IN CULTURA. *** Strădania mea -n agricultură, Nu este deloc efemeră, C-am reușit,in premieră, S-o urc in pom,ori...pepinieră *** Si tot in premieră am reușit, Un rezultat ,demult râvnit , Cu foarte mult ..discernământ Să pun agricultura la ...pamânt! *** De ani de zile pe ogoare, Vara ,sub razele de soare, In bataia vantului, Fac ...umbra pamantului! *** In cenaclu cu atâția invățați, Strălucitori,plini de cultură, Domnilor, vă rog, ,nu vă jenati, Mă simt ca pe tarla-n agricultură ! *** așa că.. Acum ,in...

18 poezii, 0 proze

dumitrita paladiDP

dumitrita paladi

AutorAtelier

biografia mea se poate schimba intr-o zi...zi in care ai impresia ca ai trait o viata... http://dumitritapaladi.blogspot.com/

22 poezii, 0 proze

CP

Crina P.

AutorAtelier

Dupa cum usor se poate observa, toate poeziile mele sunt adresate unei singure persoane... muzei mele! :) Stiu ca nu am nici studiile si nici talentul necesar pentru a scrie versuri, insa aceste randuri reprezinta gandurile mele, un capitol din viata mea! C., eu ma pot reindragostii, dar tu ce te faci fara dragostea mea?! ;)

14 poezii, 0 proze

BD

Burghelea daniela

AutorAtelier

Sunt un om ca oricare,cu suflet,cu vise,cu dureri si cu bucurii marunte de-altfel,multumit de tot si suparat pe toate,cu un eu zburlit a nedreptate si totusi invins de neputinta de a fi zeu.Sunt un om ca fiecare, cu un nume cat se poate de comun,cu un miez de viata putin uscat,putin ranced,dar cu destula seva care-mi da putere si pofta de a trai,alaturi de familia cu care m-a binecuvantat Cel de Sus.In curand voi rosti cu mandrie ca am 46 de ani,cu doar 25 pe cartea de munca,incercand cateva locuri de munca ca si contabil(ceea ce fac si acum).Candva am mai avut tentative de publicare,naive ce-i drept dar care au ramas doar atat.Mi-ar place sa ma pot intoarce in timp chiar si atat.

33 poezii, 0 proze

Eugen PopițiEP

Eugen Popiți

AutorAtelier

Pesemne că m-am născut la o dată ploioasă, altfel de ce mi-ar plăcea ploaia atât? Și, probabil, s-a întâmplat pe timp de noapte, altfel de ce aș avea această atracție nedumerită față de întuneric? Dacă, la momentul respectiv, aș fi fost întrebat de vreau să mă nasc, tot ce se poate să fi refuzat măgărește. Omul e un univers. Am depășit demult vârsta adolescenței, dar încă mă mai caut... Poezia mea?! Ooo..., un fel de-a răspunde mirării, un fel de-a surâde durerii, cum, mai sus, o stea, chiar și căzând e un fel de-a spune infinitului pe nume... Și-afară plouă...!

74 poezii, 0 proze

Darjan TantaDT

Darjan Tanta

AutorAtelier

Pe tine te iubesc ca pe o rană, În care-am fost complice și chirurg, Pe tine te iubesc ca pe-un amurg, Sau ca pe-o jefuire de icoană. Cât apele spre mări încă mai curg Și ochii stau în cuiburi de sprânceană, Eu, totuși, te iubesc ca pe o rană, Și ca pe-o remușcare de chirurg. Tu nu ești rana ta, ești rana mea Atâta doar ca trupul tău o poartă. Pe tine te iubesc ca pe o poartă Ce-aș sfărâma-o ca să pot intra. Iar restul cât se poate întâmpla Sunt ciorne la o operă de artă. Preluată pentru că mi-a plăcut mult din biografia Dianei Slavu.

75 poezii, 0 proze

maior alexandraMA

maior alexandra

AutorAtelier

"CRED ÎN IUBIRE. Cred că numele cel mai frumos și mai nălțător dat Lui Dumnezeu este Iubire. Cred că iubirea nu poate exista fără comuniune, fără dialog, fără a te deschide altuia. Cred că iubirea trece prin cruce. CRED ÎN CREDINȚÃ. Cred că numai credința în Dumnezeu alungă din sufletul omului nesiguranța și oferă speranță și optimism. Cred că omul se poate realiza pe deplin atunci când se încrede în Dumnezeu și se poate împlini cu adevărat atunci când îl iubește pe aproapele asemenea Lui Dumnezeu. Cred că numai credința în Dumnezeu îl conduce pe om la fapte concrete de iubire. CRED ÎN SPERANȚÃ. Cred că speranța este sora mai mică ce se ține de mână cu credința și iubirea. Cred că speranța îl ajută pe om să privească departe, să depășească obstacolele și să se ridice după ce a căzut. Cred că cine nu speră se poate asemăna cu un bătrân care a pierdut totul, chiar dacă este tânăr." - Pr. Daniel Bulai ici_pici_sweet@yahoo.com

11 poezii, 0 proze

FA

florian abel

AutorAtelier

-Nascut intamplator si definitiv la 27-11-1962, ca cetatean al planetei, de nationalitate etnica, din care tara n-am plecat niciodata, spre cinstea mea si nepasarea compatriotilor. -Mort in mai multe randuri, cea mai lunga moarte - in cadrul unei casnicii de 15 ani, renascut de curand, cu o mare uluiala cum ca viata a mers inainte, ca lumea exista, traieste si scrie, chiar si fara mine, deci, se poate! -Executat tot felul de munci, de la cele de jos pana la cele si mai de jos, in afara de cele pentru care am fost calificat. Evolutia spiritual-politica: -'62 - '89, mai nimic, descoperit poezia, certitudini mare viitor, speriat, fugit. - '89 - sperat - '90 - '92, vazut sarle functii conducere, dezamagit - '92 - '96, scarbit - '96 - '2000 - scarbit in continuare - '2004 - renuntat a mai spera, rezumat la a-njura - '2008 - descoperit Agonia, redescoperit scrisul abelflorian@yahoo.com mess: cronopy_fi

188 poezii, 0 proze

se poate ca lacrima să persiste o veșnicie

de Dely Cristian Marian

el avea zeci de ochi firește și ea avea zeci de mâini să-i îngrijească doar pe aceia oriunde se afla ea purta perechi numeroase între perechea de cercei vibrau la fel și totodată altfel o auzisem...

Atelier

Evadarea din sine

de Cornel Galben

Parafrazând o veche expresie, poetul Dumitru Brăneanu și-a intitulat cea de-a cincea carte \"Pe muchie de poem\" (Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2008), propunând-o cititorilor și în varianta...

ArticolAtelier

Ana

de Emma Greceanu

Privind în urmă, peste ani, Ana nu va putea înțelege ce anume din toată învălmășeala de evenimente ce s-au petrecut atunci, a determinat-o ca într-o clipă să-i simtă pe toți în jur niște străini,...

ProzăAtelier

UN GAND HOINAR…Dincolo de nori....

de adelina rosca

“Cuvintele nu mai valoreaza nimic….Caci intelept este acela care a invatat sa asculte tacerea…..” Cand pasarea luminii zboara deasupra mea,incercand sa-mi imprime lumina tuturor sperantelor…fug si ma...

EseuAtelier

Jocul de-a eternitatea

de Cornel Galben

La aproape un deceniu de la debut (Să mori de dragoste, Editura Corgal Press, Bacău, 1999), Loredana Dănilă continuă jocul de-a eternitatea, oferind cititorilor cea de a treia sa carte de poeme,...

ArticolAtelier

Fereastra cafenelei

de Dobrescu Petrisor Elvis

Elvis Dobrescu Fereastra cafenelei Fereastra cafenelei și alternarea discursului poetic Poezia lui Elvis Dobrescu șochează și impune. Desigur, nu prin noutatea tematică - era aproape imposibil la cei...

PoezieAtelier

Ioan Alexandru: Pustia marilor mistere

de Valeria Manta Taicutu

Simbolurile mistice intră firesc în poezia lui Ioan Alexandru, interferându-se cu simboluri personale într-un text ce se dezvoltă cantabil, pe linia imnului religios. A doua Înviere înseamnă răsărit,...

EseuAtelier

Alături de Labiș cu un căprior de mână

de Calotescu Tudor Gheorghe

Prin pădure îmi port singurătatea răspicat, cum își poartă bradul luna în fiecare frunză. Cărarea e plină de conuri răpuse de toamnă. Pașii mei ascultă poveștile despre pomii de iarnă plecați la...

Atelier

Culoarul morții

de Mariana Stratulat

Destinul ei profesional s-a înscris, iremediabil, pe o cu totul altă orbită decât cea prognozată pentru ea în copilărie. Înzestrată cu talent muzical deosebit, ca și sora ei mai mare Ioana, Simona, a...

ProzăAtelier

Jocul Dragostei

de Mandra Ana-Maria

JOCUL DRAGOSTEI Ca buzele tale suave e mierea Cand dulce atingerea ta eu o simt Ma fac sa iti cer iertare si-acuma Caci zbor, o data ce aripi eu prind. As vrea sa te iau cu mine deasupra Vazduhul...

PoezieAtelier