Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"poem fără mine"21088 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
41 rezultate

poezii-cu-ingeri

ColecțieEbook12 texte

Poeme cu si despre îngeri

de Marius Surleac

Cornel GhicaCG

Cornel Ghica

AutorAtelier

Am aflat de mine, întâmplător. Cineva mi-a scris pe o bucată de hârtie ștampilată că m-am născut în data de 21 august 1975. De atunci, l-am crezut și am continuat să fiu singurul copil al părinților mei tineri. Eu tot timpul am fost copil și ei tot timpul tineri. Mai târziu, am aflat că absolvisem școala generală, liceul teoretic și o facultate de drept. Le făcusem într-un mod rebel, fără teamă, dar și fără rezultate excepționale; doar le bifasem într-un destin tipărit de mult. Între-timp mai făcusem și sport... și luasem medalii... și colindasem lumea. Aflasem că eram fericit și mă bucuram de prietenii mei. *** Din clasa a-2-a, am încercat să tot fiu poet. Ca un alchimist inconștient, am făcut experimente, am participat la tot felul de întâlniri cu caracter literar (...și nu numa'). Am și publicat (spre deliciul și bucuria familiei mele și a rudelor mele) în câteva tipărituri (mai mult sau mai puțin relevante). *** ...și tot trăind în lume am început să investesc. Apoi să câștig....

184 poezii, 0 proze

Bogdan GaguBG

Bogdan Gagu

AutorAtelier

Artur Silvestri: "Prin ceea ce se cunoaste dintr-o creatie fara indoiala mai ampla, poezia lui Bogdan Gagu pare a fi ,dincolo de un aer ” deceptionist” izbitor , expresia unui suflet zbuciumat , terorizat de sfarsitul inevitabil ce se evoca pretutindeni cu o staruinta de vremuri apocaliptice. Poet al unei singure teme , el a dat totusi cateva exemple de literatura adevarata precum in memorabila poema ” cum murim”." Daniel Corbu:"Extrem de bogate în idei, afisînd un tragism autentic si un stil original." Iulian APOSTATU:"Bucuria nereținută că în Bogdan Gagu am descoperit un poet. Autentic, temerar, percutant prin idei și imagini, teribilist uneori, pentru că, vorba lui, „mă plimb pe magheru/ mănînc forneti și fumez că sunt baștan între aurolaci/ sunt tare de tot”. Felicitări, Bogdan Gagu! Și o tragere de mînecă la cei 24 ani: atenție la talantul ce vi s-a dat, să nu vă-nghită vedetismul de trecătoare modă!" INONI... "I" - INDESCIFRABIL... ce scriu sunt niste randuri goale care au NIMIC...

338 poezii, 0 proze

razvan rachieriuRR

razvan rachieriu

AutorAtelier

Loc de naștere: Târgu Ocna Copilăria și adolescenta am petrecut-o în Roman Domiciliul actual: Municipul Roman Stare civilă: divorțat Am urmat cursurile Liceului Roman-Vodă, profilul matematică-fizică Am absolvit Facultatea de Științe Economice din Iași În prezent sunt economist la SNGN Romgaz S.A. Secția Roman Pasiuni: cititul cărților ( o zi fără să citesc este o zi pierdută pentru mine ) Hobby-uri: poezia, literatura, muzică simfonică, sportul, colecționarea de cărți preferate într-o bibliotecă personală. In pregatire : Volumul de maxime și reflecții “Enigme descifrate de gândire”. Cărți tipărite: -Poeme pictate în ulei de vers -Lebăda cu pene de gheață -Non -Cuvântul aristocrat -Fericirea și nefericirea -Esteticile arhitecturii ființei -Lebăda cu pene de gheață -Maxime și reflecții -"NON" -Enigme descifrate de gândire Am apărut în volumul “Antologie de poezie și comentarii” de Valentina Becart tipărită la editura Pan Europe Iași în anul 2008. Trăim într-o lume degradantă, în care...

1835 poezii, 0 proze

Adrian Alui GheorgheAG

Adrian Alui Gheorghe

AutorClasic

Adrian Alui Gheorghe (n. 6 iulie 1958, Grumăzești, Neamț) este un poet, prozator și publicist român. Adrian Alui Gheorghe s-a născut la 6 iulie 1958, în loc. Grumăzești, jud. Neamț. Absolvent al facultății de filologie din cadrul Universității "Al.I.Cuza" din Iași, specializarea Română – Limba latină cu licența în anul 1986, cu teza "Paradigma erosului în poezia lui Ovidius"; îndrumător: prof. univ. dr. Traian Diaconescu; Doctor în Filologie din anul 2004 cu teza "Tinerețe fără bătrînețe și sentimentul tragic al timpului" (Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași); coordonator: prof. univ. dr. Petru Ursache Activitate profesională: - 1977 – 1982: operator chimist la CFS Săvinești, miner la Livezeni, Lonea și Petrila; 1983 – 1989: profesor de limba și literatura română la școlile generale din Țibucani și Pipirig, profesor îndrumător, catedra de creativitate din cadrul Clubului Copiilor din Piatra Neamț;1989 – 1990: redactor la ziarul “Ceahlăul” din Piatra Neamț;1990 – 1991: consilier la...

5 poezii, 0 proze

Ovidia Babu-BuzneaOB

Ovidia Babu-Buznea

AutorClasic

Ovidia Babu (30 septembrie 1932, Silistra – octombrie 2009, București). Poetă și istoric literar. Fiica Angelei și a lui Nicolae Babu (scriitor în dialect aromân). Absolventă, în 1955, a Facultății de Limba și Literatura Română din cadrul Universității București, a fost repartizată la catedra de Istoria literaturii române moderne, unde a funcționat până în 1978, când s-a pensionat medical. În același an a obținut titlul de doctor în Filologie, cu teza Dacii în conștiința romanticilor noștri . Debutează cu versuri în revista „Luceafărul” în 1967, iar în 1971 debutează editorial cu volumul Poeme . Opera • Poeme , ed. Cartea Românească, București, 1971; • Dacii în conștiința romanticilor noștri , ed. Minerva, colecția Universitas, București, 1979; • Fără chip , ed. Cartea Românească, București, 1980; • Îmblânzirea miracolului , ed. Cartea Românească, București, 1983; • Stup împietrit (Poeme captive, 1985-1989 și Aproape postume, 1995-1996), ed. Cartea Românească, București, 1999; •...

29 poezii, 0 proze

Bogdan Nicolae GrozaBG

Bogdan Nicolae Groza

AutorAtelier

doar semne de întrebare îmi pun când trebuie să răspund cine sunt. în rest, un om ce căuta cîndva o lumină si a găsit foc în răceala celorlalți. m-am "justițiabilizat" din când în când, dar asta pentru că am avut cândva posibilitatea de a ma juca de-a juristul. Vârsta variabilă. Când imatură, când prea înaintată. Azi am cam trecut de 40 ani; mâine poate voi împlini 25; iar poimâine voi fi un bătrânel simpatic de vreo 9 ani, că de, voi da și eu în mintea copiilor odată și odată, dacă n-am făcut-o cumva. Am mai parcurs și alte etape ale vietii, cu fiecare încăpățânare de a mă revedea în oglindă, însă nu vă spun nimic altceva despre ele din cauza ridurilor din suflet. Am ca referinte "Pasărea din tâmple", "Evadările unui poet domestic" și puteti liniștiți să mă strigați cu apelativul "Bă, Bogdanule!" Și o cărticică mai nouă ”Poetul se duce. Poemul seduce...” Am cochetat și cu proza "Life. Love. You!" mai mult din curiozitatea de a vedea dacă am atracție față de ea, și ea față de mine....

592 poezii, 0 proze

Ina TatulescuIT

Ina Tatulescu

AutorAtelier

Ma cheama Ina....am 14 ani... sunt cam timida, dar incerc sa rezolv aceasta problema....sunt visatoare "ca o frunte de poet"...port in mine cuvinte frumoase, cu care ma joc in gand...cu greu le scot afara, la lumina...vreau sa fiu tare....ca o stanca de granit....sa nu ma las doborata de nimic...vreau o viata frumoasa in fata mea...simpla si frumoasa...in lumea asta atat de complicata...

3 poezii, 0 proze

laurentiu mihaileanuLM

laurentiu mihaileanu

AutorAtelier

CURRICULUM VITAE 1953, 10 noiembrie: Potlogi, Dâmbovita; pe nume întreg, Mihăileanu Laurentiu Eleodor; 1961-1972: Curs primar si liceal, Petrosani, Hunedoara; 1972-1977: Facultatea de Chimie, Iasi; Stare civilă: căsătorit (1975), un fiu (1976); 1978, debut absolut: Convorbiri Literare (proză scurtă, prezentarea lui Daniel Dimitriu); 1998, debut editorial: Pantofi de poet, poezie. 2000, membru U.S.R. Volume publicate: Pantofi de poet (poezie, Interval, 1998, Cluj-Napoca), Hăituiri de suflet (poezie, Limes, 1999, Cluj-Napoca), Ioan al nimănui (proză, Limes, 2000, Cluj-Napoca) și Dreptul la iarbă (LiterNet, 2002, format PDF); Ce dacă? (teatru, Cartea de Știință, 2007, Cluj-Napoca); În antologii: Antologia de proză 2002 (LiterNet, 2002, pdf); Repetitie fără orchestră – Antologie de proză scurtă românească din Mileniul III, coord. Horia Gârbea (Limes, 2004, Cluj-Napoca); Colaborări: Convorbiri Literare, Orizont, Vatra, Steaua, Tribuna, Al cincilea anotimp, Orașul, LiterNet.ro, Respiro.net,...

30 poezii, 0 proze

Murilo MendezMM

Murilo Mendez

AutorClasic

Murilor Mendez este un poet brazilian născut în 1901. Orfan de mamă de la o vârstă foarte fraged, Murilo are o adolescentă tumultoasă și instabilă. Antifascist convins, prieten al oponenților regimului Salazar din Portugalia și al republicanilor spanioli. A fost notar și inspector școlar. Poezie golită de orice logică. În poezie sa, se remarcă confuzia timpurilor, a planurilor și a formelor, originalitatea, interacțiunea dintre imaginile abstracte și concrete, o atmosferă halucinantă cu tonuri confesionale. A încetat din viață în 1975. *** Murilo Mendes (born May 13, 1901 in Juiz de Fora, Minas Gerais, - died in Lisbon on August 13, 1975) was an exponent of Modernist poetry in Brazil. He lived in Europe twice and died in Lisbon. His greatest connection in Europe though was to Rome. He converted to Catholicism in 1934 and much of his works deal with tensions arising from his faith. Partial bibliography Poemas (1930) Restauração da poesia em Cristo (1934) A poesia em pânico (1937)...

8 poezii, 0 proze

Marian StanMS

Marian Stan

AutorAtelier

Marian Stan este un poet român contemporan. Volumul său de versuri "Ne văd copiii" aparut la editura Curtea Veche în 2009 l-a determinat pe criticul Felix Nicolau sa afirme: "Marian Stan este un autor foarte subtil. El a câștigat pariul pe care l-a câștigat cîndva Creangă: e capabil să se adreseze și copiilor, dar și adulților. De fapt ceea ce face el este să se transpună în pielea copilului, să mimeze infantilul și să facă un proces părinților și adulților, în general. Marian îi vede pe adulți ca pe niște copii ratați și cred că toți, citind această carte, ne putem pune mari întrebări: unde ne aflăm noi acum, cît de anchilozați și de sclerozați suntem." Despre același volum de versuri, poetul Robert Șerban avea să spună: "'Ne văd copiii' este una dintre cărțile din care îi citesc cu bucurie fetiței mele care a 'sărit', nu cu mult, de doi ani. Iar ea stă, ascultă, zâmbește și repetă pe limba-i unele versuri. Ce dovezi mai clare că îi place? Asta pentru că Marian Stan reușește să scrie...

22 poezii, 0 proze

poem fără mine

de Nuta Craciun

mă pipăi nu sunt aici în locul meu e doar o scorbură în care-mi dorm tinerețea

PoezieAtelier

Poem fără mine acasă

de Zavalic Antonia-Luiza

Presari oglinzi peste tot o pleoapă vie descifrează atingerile din întuneric. Cerul își ascunde un capăt. O inimă fără oameni e ca un înger ce umblă legat cu bombe. Sufletul meu este o fuziune...

Atelier

de ce acest poem fara mine

de Nuta Craciun

tu nu-mi ghiciseși seara privirea era o asemenea oră când nebunii din mintea noastră chiar puteau decupa o schimbare în plus cum te plimbai senin în jurul acestei nopti nici nu-mi vedeai forma inimii...

PoezieAtelier

Molipsită

de Alain Bosquet

nu ești întreagă tu decât în adâncul acestui poem fără mine iscat și fără tine atât de mamifer că ți-a-nghițit cotul pâine dulce și a dormit pe plaja coapsei mele e cea din urmă scriere din lume în...

PoezieClasic

poetului...

de ioana matei

(poem lung fără mine)... gâze aurii - un ghem de sfoară lumina gândul hoinar

Atelier

Iubitul meu

de Carmen Sorescu

nu poate fi perceput cu simțuri umane ochiul nu-l vede, nasul nu-l miroase îmi trebuie patru mâini și un al treilea ochi fix crescut la încheietura mâinii în loc de ceas ca să-l pot pipăi am nevoie...

PoezieAtelier

Poem fără titlu

de Paul Gorban

(Lui Andrei Alex Mihăescu) Nutresc voința mea de mine Și reușesc să-mi smulg copilăria Din criza pieii mele, Înjurând sictirul ce mă fură De lumea ce și-a culcat urechea Pe nebunia vremurilor grele....

PoezieAtelier

poem fără ieșire

de Ottilia Ardeleanu

mă întrebi la fel de indolent mă tu ai ceva cu mine în timpul ăsta lumea se va lepăda de păcate eu va trebui să-ți răspund nu nu mai am nimic cu tine ridici sprânceana cu accent dar ai avut ceva...

PoezieAtelier

poem fără tine

de Alin Mercasi

îmi amintesc și acum ziua aia ciudată soarele se uita la mine de parcă voia să mă stoarcă de moarte încercam să îi zâmbesc dar nu puteam de fapt nici nu mă interesa pe pat încă se mai simțea mirosul...

PoezieAtelier