Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"poate in alt vis"20448 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ștefania DavidȘD

Ștefania David

AutorAtelier

membră Zona Nouă membră The Chocolate House "dacă universul viselor, pe care îl numim lume, este aidoma unei case pe a cărei poartă pătrundem stăpâniți de deruta lunaticului, literaturile, la rândul lor, se aseamănă cu ceasurile de perete atârnate în odăile acestei case, ale cărei rosturi dorim să le deprindem. Acum: 1. Este absurd să afirmi că unul sau altul dintre ceasurile cu tic-tac aflate în odăile acestei case a viselor arată sau nu ora care se cuvine. 2. La fel de absurd este să afirmi că vreunul dintre ceasurile din odăile cu pricina se află cu cinci ore înaintea altuia, pentru că, potrivit aceleiași logici, se poate, totodată, deduce că același ceas este cu șapte ore în urmă. 3. Este la fel de absurd să chibzuiești că cel de-al doilea ceas îl imită pe primul, pornind de la faptul că, la un timp oarecare după ce unul dintre ceasuri indică ora nouă și treizeci și cinci de minute, alt ceas din casă indică tot ora nouă și treizeci și cinci de minute." Orhan Pamuk - Cartea neagră

1 poezii, 0 proze

Colpoș Oana Ștefana

Colpoș Oana Ștefana

AutorAtelier

In mai putin de o luna am de sustinut examenul de licenta, mai mult decat atat realizez ca un alt capitol se termina la fel ca multe altele de pana acum. Si daca asupra unor lucruri e greu sau chiar imposibil sa revii, sa le retraiesti, sa te mai bucuri de ele - poate mai mult decat ai facut-o prima data - unele capitole pot fi redeschise si chiar continuate. Asa am hotarat ca odata cu terminarea anilor mei de studentie, sa revin la anii din copilarie si sa-mi reintalnesc bunul meu prieten...poezia.

6 poezii, 0 proze

heghedus cameliaHC

heghedus camelia

AutorAtelier

Am absolvit în 1990 Facultatea de Chimie-Fizică a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în 2004 pe cea de Matematică-Informatică a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, și nu de puține ori mă întreb la ce-mi folosește... "Mă încăpățânez să caut fantomele în locurile cele mai vii, cele mai reale, cu certitudinea existenței lor, undeva între noi, lângă mine, aici sau aiurea, pe această stradă sau poate, chiar în această casă. E vorba de o relație între vii, între oameni care se caută cu disperare, care răscolesc înnebuniți mulțimile calme ca să se găsească, fără să aibă alt indiciu decât certitudinea existenței celuilalt, neavând unul despre altul decât vaga idee pe care exasperantele apariții înaintea întâlnirii le-o dau.” Gellu Naum kam997@yahoo.com

226 poezii, 0 proze

Laurentiu NicolaeLN

Laurentiu Nicolae

AutorAtelier

... stop Și de la capăt. Am început să scriu în primul an de facultate, poate din nevoia de a arde din gândurile ce nu-mi dădeau pace, cochetând cu poezia ca formă de exprimare a trăirilor, suficient de directă și brutală pentru a fi înțeleasă și totuși suficient de misterioasă și ascunsă pentru a lăsa loc îndoielii. Scrise de obicei la ore târzii, ele n-au fost la început decât o formă rudimentară de fotografie a sufletului, un clasor cu un alt fel de amintiri.

77 poezii, 0 proze

Alina Șandra

Alina Șandra

AutorAtelier

Un om născut la Dunăre, acolo unde apa curge în sens invers, o cascadă pe orizontală... Când stau pe pământ, împreună cu pământul, formez Crucea... la fel ca orice alt om... Din acest punct de vedere suntem la fel, aceiași anonimi... Cât de mult poate însemna un nume? Mai mult înseamnă un cuvânt, acela de a spune... Sunt doar eu, în două litere și nimic altceva. http://teatrulnocturn.yolasite.com/ http://alinasandra.yolasite.com/ http://poezie-chandraplacao.blogspot.com/

36 poezii, 0 proze

BD

Bogdan Dincescu

AutorAtelier

Oracle developer de prin 1997... Engleza, franceza. Biblia. JN Darby, W Kelly, H Rossier, Christian Briem... www.stempublishing.com www.bibliquest.org Refuzat sa intru in PCR in 1988. Altii, in schimb, mari membri de Partid si fii de securisti au fost si "revolutionari"... Ma doare cat de multi merg la pierzare pt ca nu vor sa il cunoasca pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, singurul om care are viata in El Insusi, viata pe care o poate da oricarui alt om ... "El sa creasca, iar eu sa ma micsorez..."

12 poezii, 0 proze

Realdo TokacsRT

Realdo Tokacs

AutorAtelier

Biologie si geografie: 18 mai 1981 - atunci m-am nascut. Era o zi atat de luminoasa incat mama si-a zis ca trebuie s-o vad. Si a tipat pana m-am indurat sa ma despart de ea. Locul faptei: Faget, Timis, orasul castanilor. Studii: Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea de Vest, Timisoara, absolvita in 2004. Am mai inceput un master, dar am renuntat... la timp :) Activitati (mai mult sau mai putin) relevante: - poezii, in volumul colectiv "Pasii de roua", Editura Dacia Europa Nova, 1999; - eseuri, in volumul colectiv "Cartea de admiratie", Editura Dacia Europa Nova, 1999; - poezii, volum de autor, "Intemperiile fericirii", Editura Dacia Europa Nova, 2000. Toate au fost publicate poate prea devreme... -din 2000, ma reintorc la literatura, parca pe un alt drum... mai sinuos... dar mai savuros. Ocupatiuni actuale: Ziua - nerecunoscator ocupant al unui birou de "multinationala" unde pun umarul fara tragere de inima la construirea unui capitalism in care nu (mai) cred; Noaptea - la...

32 poezii, 0 proze

Ionut DemetrescuID

Ionut Demetrescu

AutorAtelier

M-am nascut in aceeasi noapte in care a murit Marin Preda..., poate in aceeasi poezie. Scriu cu parere de rau, poezia mea este o persona a prozei din curgerea lucrurilor, e un text declamat din spatele unei masti, cea a cotidianului liniar...eu prin versuri vreau sa iau liniarul acesta si sa-l curbez pe undeva, stanescian...

70 poezii, 0 proze

DR

Dragoiu Robert

AutorAtelier

Nu prea multe. Dar in principiu sunt un fost MC (defapt nici nu m-am apucat), care a ramas la nivelul de poezie. Poate, poate in cativa ani o sa ma risc sa nu dorm nopti pentru a intra in studio. Momentan... asta sunt.

1 poezii, 0 proze

C. Octavian SCS

C. Octavian S

AutorAtelier

NASCUT PE MALUL TARNAVEI DOMOALE, IN BLAJUL PASOPTIST ACUM O JUMATATE DE VEAC, NU MA IUBITI, INCERC SA FIU PE PLAC, DAR NU STIU CE NU-I BINE, CE AVETI CU MINE, DE CE MA RASTIGNITI... incerc sa scriu daca se poate in asta lume de durere in genunchi, ma rod in coate s-aveti putina mangaiere

163 poezii, 0 proze

poate in alt vis

de Adina Pietrosanu

azi m-am trezit, bine impropriu spus m-am trezit...niciodata nu m-am trezit sunt ca intr-un vis continuu si parca din ce in ce mai des e cosmar.. dar nu despre asta vorbeam..nu.. deci..m-am trezit...

PoezieAtelier

ușor/ de-o aripă

de Adriana Lisandru

a fost doar un fel de atingere ceva între cuvânt și nimic imaginează-ți o mătase desprinsă o adulmecare de roșu după care-ți rămâne mirarea și aerul serii strivit între degete e ca și cum ai deschide...

PoezieAtelier

În visul acela

de Daniela Parvu Dorin

N-aș fi aflat niciodată cum se poate muri de-o subită singurătate simți și tu, cum se plimbă prin tine cineva? cum alergi din somn la fereastră? (în alt vis, îmi spălam trupul cu apă-de-flori de...

PoezieAtelier

Mă pierdeam în verdele tău

de George Pașa

Doar gustul de cenușă a mai rămas, dragoste, după ce focul a dat bir cu fugiții. N-am crezut că ești o așa pacoste, că la-ntâmplare îți alegi răniții. Așa ne-a fost dat și nouă, dragă L., să ne dăm...

PoezieAtelier

A fost doar un vis ...

de Liviu T

Te-am visat izbucnind din tacere, Chip de roua abia vazut Ma-ntrebam de e vis ori aievea Ce zaresc undeva luminand Un raset mic, o adiere Mai mult abur, un descant Poezia unui sfarsit Si lumina unui...

PoezieAtelier

Foișorul cu vise - V I -

de Emil Iliescu

Nici nu știu când au trecut orele dimineții, aici, în foișor. Ca orice început de zi, cu speranțe și gânduri luminoase, așa a început și povestirea mea. Partea ei cea mai senină însă a trecut. Pășesc...

ProzăAtelier

Dor

de Stanica Ilie Viorel

strada pustie curțile goale în vis eu fugeam... presar la porțile deschise câte un început de rugăciune (aşa a fost de fiecare dată când mă rugam, mă prindeam în povestea icoanelor şi-n a lor...

PoezieAtelier

Goi între cuvinte

de Alina Maria Ivan

urci scări în mine chip frumos fără identitate erou al unor vremuri pe care nu le vreau vultur singur pe o cruce pe care n-o mai port aripile ți s-au uscat iubire nisip fără tine solfegii pe un hamac...

Atelier

iubitul celor 100 de zile

de Nuta Craciun

în seara asta norocul din cana de cafea își face de cap și tu ești singură liniile din palmă la fel ți-au prezis succesul iar tu ești singură stai și privești un tablou are forme omenești mâini...

PoezieAtelier

...

de Buzatu Adrian

Ascultă bătăile inimii Ca și când aș fi aruncat-o în dreptul tău În semn de dispreț Sau de nuștiuce admirație cretină Înțelege că nimic nu ne mai luminează pașii În văgăuna asta nenorocită Ar trebui...

PoezieAtelier