Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"persoană serioasă caut talent"20472 rezultate

0.07 secundeMeilisearch
40 rezultate
Cristina OpreaCO

Cristina Oprea

AutorAtelier

M-am născut în anul 1980 și am crescut în satul Roșiori din jud. Suceava. Momentan locuiesc în Iași, unde am și absolvit, în 2002, Facultatea de Informatică la Al. I. Cuza. Lucrez printre studenți, investind în dezvoltarea lor personală, socială și moral-creștină. Mi-au plăcut de când mă știu natura, muzica și poezia.. Am scris doar câteva poezii copilărești, cu rimă, în clasa a șasea...și alte câteva, mult prea serioase, în anii de liceu... Din anul 1998 am început să-L descopăr și să-L cunosc într-un mod personal pe Cel Căruia îi datorez totul: Dumnezeu. Cartea mea preferată a devenit cu timpul Biblia – Cuvântul Lui. Din 2008 am început să exprim câteva din gândurile și emoțiile mele, mai ales din dialogul meu cu Dumnezeu, sub forma unor versuri simple...cele mai multe născându-se în timpul încercărilor mele de a învăța să cânt la chitară.. Am descoperit poezia haiku la începutul anului 2012, la Cenaclul de Haiku de la Ceainăria Sakura din Cluj-Napoca. Câteva zile mai târziu...

14 poezii, 0 proze

Mitrica LilianaML

Mitrica Liliana

AutorAtelier

NUME? Lia. Liliana. Lilly, Lilith, Lia ciorârlia, Happy Lia… VÂRSTĂ? Corp tânăr, suflet bătrân. NAȚIONALITATE? Cetăţeană a Universului! CARACTERITICI: Visătoare, perseverentă, curajoasă, disciplinată, emotivă, modestă. ORAȘE PREFERATE: Barcelona, Zürich, Berlin, LA, NY, Londra, Tokio... CULOAREA PREFERATĂ: Negru. (da, știu că nu e culoare) FLORILE PREFERATE: Magnoliile, romanițele și ghioceii. LIMBI STRĂINE: Română, Germana, Engleză şi Rusă. ANIMALUL PREFERAT: I am a cat person! ❤ Îmi plac pisicile mici și fluffy, dar și acelea mai mari și mai serioase. Dacă aș fi un animal, aș prfera să fiu o panteră neagră, deoarece caracteristicile acesteia (misterul, spiritualitatea, încrederea, curajul, puterea, libertatea, feminitatea, spiritul de lider, eleganța) mă reprezintă. NU ÎMI PLACE: Înghețata, ananasul și cafeaua. PREFER: Ceaiurile naturale. SCOP: Promovarea unei gândiri transpartente, contribuirea la împuternicirea femeilor, educației sănătoase în rândul elevilor și salvarea planetei....

10 poezii, 0 proze

Gheorghe MădălinaGM

Gheorghe Mădălina

AutorAtelier

Când o vei cunoaște pe ea, s-ar putea să ți se pară scorpie, sau s-ar putea să ți se parâ cea mai dulce fata. Uneori poate să fie atât de rea iar alteori atât de bună… Nu știe nimeni cum, majoritatea doar cred că iși schimbă măstile la fiecare minut. Dar ea nu poartă măști pentru că a învățat că e mai bine fără ele. Nu. Se schimă atât de repede pentru că de fapt ea e mai multe persoane într-una, dar nimeni nu pare să realizeze asta. Mădălina e serioasă, bea cafea și știe că fiecare sfârșit e inevitabil și ca pâna la urmă totul va păli cândva. Ea nu iubește niciodata cu toata inima pentru că știe că intr-un final inima ei va ajunge zdrobită pe podea și va plânge atât de mult.Mădălina nu se atașează niciodata de obiecte sau de locuri pentru că știe că se sparg, se pierd și se uită. E atât de matura încât te izbește cu capul de asfalt doar spunându-ți adevarul.Mădălina nu urlă niciodată. Ea doar se uită la tine fără să spună nimic și atunci poti să știi că i-ai făcut cel mai rău lucru și...

8 poezii, 0 proze

Nicolae Marius BuchiuNB

Nicolae Marius Buchiu

AutorAtelier

Interesul meu pentru literatura s-a dezvoltat relativ lent si, as spune, pe masura ce scrisul a inceput sa ma preocupe mai serios. Imi amintesc ca scriam sau incercam sa scriu inca pe la 13 ani. Nu am pastrat lucrari de atunci si nici nu consider ca ar fi fost cazul. M-am nascut in apropiere de Ploiesti insa copilaria mi-am petrecut-o in cea mai mare parte la Campina. Imi este destul de clar ca am scris putin, si pentru ca poate fi bine si asa. O auto-cenzura nu cred ca ar putea intra in discutie, insa in general ma gandesc de doua ori inainte de a fi convins ca realmente am ceva de spus. Pot aparea pierderi astfel din ceea ce impulsul de moment ar putea genera, si oricine e constient de asta; insa precizez ca fac parte, dupa convingerea personala, desigur, din categoria celor cu un simt al ridicolului ceva mai dezvoltat. In ce priveste studiile, am urmat ASE-ul. Trecand la partea de interes ce priveste literatura, am participat la doar un singur concurs literar, in perioada liceului,...

47 poezii, 0 proze

Romeo TarhonRT

Romeo Tarhon

AutorAtelier

ROMEO TARHON, poet, prozator, publicist, jurnalist, patron asociat al Ziarului, Editurii și Grupului de Presă Națiunea. SCURT CV PUBLICISTIC ȘI JURNALISTIC A debutat publicistic în adolescență cu poezie și proză, făcând parte din corpul redacțional al revistei liceului, începând să își ia în serios condeiul încă din perioada dejistă. Paralel pregătirii școlare și universitare în domeniile medical și jurnalistic, a devenit membru al cenaclurilor de referință din anii `70 - `90, între care și Salonul literar-artistic ”Comentar”, și, de copil, s-a dedicat creației literare, artelor plastice, actoriei, evoluției scenice, dar și activităților de televiziune și radio în emisiuni culturale și pentru tineret. Fiind ostil regimului comunist din interior, prin stilul satiric subversiv, i s-au publicat doar sporadic, prin “conspirație” de breaslă, mai mult în almanahurile vremii și revistele ”Săptămâna” și ”Comentar”, a căror cenzură nu era foarte acerbă, unele poezii-manifest, fragmente de...

46 poezii, 0 proze

Rusu Ioana ElisabetaRE

Rusu Ioana Elisabeta

AutorAtelier

Persoana nebuna incarcata cu vise dintre cele mai pierdute prin spatiu.Visul meu e sa ajung in Japonia intrucat sunt interesata de cultura, traditie, civilizatie... Muzica este viata mea...prin muzica descopar lumea, sentimentele si dorintele inflacarate ale adolescentei. Viata este un experiment.Cu cat experimentam mai mult, cu atat descoperim secretele vietii...

1 poezii, 0 proze

Mirona CostinMC

Mirona Costin

AutorAtelier

O persoana sincrea...deranjand din cand in cand... si prea realista pentru lumea in care traim...

2 poezii, 0 proze

Aura MariaAM

Aura Maria

AutorAtelier

Fiecare persoana are dreptul sa isi spuna parerea in legatura cu creatiile mele! Le multumesc tururor care mi-au dat sfaturi , am sa tin cont de ele !

5 poezii, 0 proze

MV

Martinescu Vlad

AutorAtelier

Nu sunt o persoana publica. Colegii imi spun \"poete\" si nu prea imi inteleg pasiunea

10 poezii, 0 proze

DC

dragu costel

AutorAtelier

Sunt o persoana in generel normala.Sunt romantic si fosrte sensibil....... alceva ce pot sa va mai spun nimic......

1 poezii, 0 proze

persoană serioasă caut talent

de florian stoian -silișteanu

am multe cunoștințe care s au plâns în trecut de faptul că nu au putut publica fiindcă sistemul făcea dregea și dispărea. printre cunoștințele mele sunt scriitori care și au publicat aceeași carte de...

Atelier

ganduri razlete

de Oană Sînziana

INTRODUCERE stiti mie mintea imi fuge asa aiurea te miri pe unde...gandurile dau navala...inima imi tresalta sau se intristeaza... nu am forta in momentul de fata sa-mi notez toate gandurile si sa le...

ProzăAtelier

Profilul unui orator :român în viață: Prof. Dr. Nicolae Boaru

de Cristian Petru Balan

Arta oratoriei a fost dintotdeauna la mare preț, începând din antichitate până în zilele noastre, când această artă, în timpurile moderne, aflată în proces de vizibilă diminuare și standardizare, s-a...

EseuAtelier

Poemele unor liceence de azi. Întâi, scrisorile lor de recomandare

de Dragoș Vișan

I. Scrisorile mele către \"Steluta Pirvu\" Mă bucur să conversăm pe mail. Aș avea foarte multe să-ți spun, pentru că ai răbdare. Cred că ești o persoană la fel de complicată ca mine, Steluța....

Atelier

Ce trist e când ne părăsesc prietenii!

de Maria Tirenescu

Miercuri, 16 august, a plecat dintre noi un om deosebit, o prietenă caldă și amabilă, un ziarist și făuritor de reviste și cărți, un cetățean al meleagurilor hunedorene. E vorba despre Ileana Lucia...

Atelier

Povestea spiridușului din grădina mea

de Elena Marcu

Am un spiriduș în curte. Serios. S-a mutat la mine printre straturile de flori și din cauza lui nu mai am viață. E un spiriduș capricios, habar n-am de unde a venit, dar am bănuiala că a fost alungat...

Atelier

Autobiografie SF (1)

de cornel marginean

Autobiografie SF (1) Ieri am intrat intr-o librarie din Cluj Napoca si pe raftul Nemira la pret de 40.000 lei am gasit primul Dictionar SF publicat in Romania, despre artisti plastici, autori,...

Atelier

Jurnalul din India

de Lidia Muraru

Cuvânt înainte Am plăcerea să prezint cititorilor a doua carte a Lidiei Muraru, o creștină din România care a devenit mai cunoscută în comunitatea credincioșilor români atunci când a plecat departe...

Atelier

Andrei Pleșu - scriitor, filosof, jurnalist, eseist, critic de artă

de Veronica Pavel Lerner

Nu e ușor să scrii despre o personalitate cum e cea a lui Andrei Pleșu: nu numai că e o figură publică activă, dar este cunoscut de toți cei care-l urmăresc pe blogul lui săptămânal din "Adevărul",...

Atelier

Cursuri cusături cusururi

de Adrian Nicula

În fața căminelor, în fiecare noapte aceleași scene, fete căutau băieți, băieți căutau fete, unde mergem, ce facem, plimbări nocture, cu mașina, prin berării, prin săli de biliard, de snooker,...

ProzăAtelier