"păianjenul care tușește" – 3667 rezultate
0.02 secundeMeilisearchioana negoescu
născută cândva dintr-o împăcare, absolvită de toate păcatele. șomera lumii acesteia. nevaccinată la timp, cu toate bolile sufletului în sânge. nu destul de nebună, fără casă, fără acasă. fără nici o grijă. găsită născând pe un câmp de gheață într-un noiembrie. regăsită născând. înger păzitor: Maya. îi plac iluziile și trece de geamanduri. vorbește într-o limbă asemănătoare cu pacea. îi e teamă de războiul din ea și de păianjenul cu cruce. are un șarpe sub piele care i se strecoară uneori în suflet să-i înmulțească păcatele. alte animale: o lighioană.
1008 poezii, 0 proze
Cella Serghi
Cella Serghi (n. 4 noiembrie S.V. 22 octombrie 1907, Constanța, d. 19 septembrie 1992, București) a fost o scriitoare, publicistă și traducătoare română de origine evreiască, una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice. A debutat cu romanul Pânza de păianjen, fiind susținută de scriitori faimoși ai epocii, ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian și Camil Petrescu. În anul 1977 a publicat la editura Cartea Românească un volum autobiografic intitulat Pe firul de păianjen al memoriei. (text)==Despre Cella Serghi== "Născută la 22 octombrie 1907 la Constanța, scriitoarea Cella Serghi va rămâne atașată toată viața de farmecul ținutului natal, așa cum de altfel și mărturisește : "marea e o prezență vie și o prezență de vis. Mișcarea ei necontenită, valurile care se izbeau cu disperare de stânci și toate acele schimbări de culoare, de la verdele jadului la albastru de cobalt, nisipul, aur încins, diminețile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul și în centru statuia...
7 poezii, 0 proze
LIVIA DIMULESCU
Paianjenul,proza scurta,1996 Femei in intersectie,proza scurta,2000 Gri in echilibru,proza scurta,2005 Apa de la chiuveta,text dramatic,2006
2 poezii, 0 proze
Jianu Liviu-Florian
Născut la 19 aprilie 1961, în Craiova. Elev al Școlii Trișcu din Craiova, și al liceului “Nicolae Bălcescu”. A absolvit Facultatea de Electrotehnică din Craiova, secția Automatizări și Calculatoare, promoția 1986, media 9.99, poziția a 7-a pe țară. Parașutist militar brevetat. Membru al “Societății Scriitorilor Olteni”, din mai 2000. Membru al cenaclului “Al. Macedonski” al Societății Scriitorilor Olteni și al cenaclului “Marin Sorescu” al Sindicatului Electroputere Craiova. Volume publicate: informatică 1. “Programarea orientată pe obiect în Turbo Vision” – Editura “Intarf”, Craiova, 1993, tipografia “Avrămeanca”. 2. “Programarea orientată pe obiect în Turbo Vision” – Editura Lotus, Craiova, 1994 ( sponsor “CEROLA SRL” ); poezie 1. “Musca, păianjenul și paralelipipedul” – premiul I la Concursul Național de poezie “Al. Piru”, organizat de Editura Vlad&Vlad, 1996, apărut la Editura Sitech, Craiova, 1998. 2. “Cheltuieli de suflet” – 1999, Editura Sitech, Craiova. 3. “Să-mpuști o pasăre...
942 poezii, 0 proze
Georgescu Jasmina
o pânză de păianjen clădită pe o prăpastie de gânduri.
2 poezii, 0 proze
Alexandru D. Ropalidis
Intre paradoxal si nefiresc se anunta vocea poetica, distincta, matura si profunda a lui Alexandru D. Ropalidis. Necunoscut pana acum, autorul are deja un discurs poetic autentic si individualizat. Amprenta lui stilistica oscileaza intre "nebunia inspirata" si greata sartriana proiectate pe un imens ecran al constiintei de sine. Versurile sale au intensitatea unei fotograme cinematografice si se propaga cu viteza rabdatoare a cuvantului tesut in mii de fire aidoma unei panze de paianjen. Realitatea este doar un pretext pentru punerea in scena a ceea ce, candva, Renee Magritte numea--dand umbrelor un contur sensibil si o semnificatie--"misterul si melancolia unei strazi". Alexandru D. Ropalidis produce prin versurile sale deopotriva misterul cat si secretul "alchimic" de ai da acestuia o forma sensibila. Traian T. Cosovei CONTEMPORANUL-Ideea europeana nr. 26,27,28,29(557-560),iulie 2001
30 poezii, 0 proze
Italo Calvino
Italo Calvino (n. Santiago de las Vegas, Havana, Cuba, 15 octombrie 1923 - d. 19 septembrie 1985 Siena, Italia) a fost un ziarist si scriitor italian, printre cei mai apreciati romancieri ai secolului XX. Opere principale Poteca cuiburilor de păianjen (1947) Ultimul vine corbul (1949) Vicontele înjumătățit (1952) Basme italiene (1956) Baronul cățărător (1957) Povestiri (1958) Cavalerul inexistent (1959) Strămoșii noștri (1960) Marcovaldo sau Anotimpurile în oraș (1963) Iubiri dificile (1970) Orașele invizibile (1972) Castelul destinelor încrucișate (1973) Autobiografia unui spectator (1974) Dacă într-o noapte de iarnă un călător (1979) O piatră pusă deasupra. Discursuri despre literatură și societate (1980) Palomar (1983)
1 poezii, 0 proze
Dumitru Mălin
Născut: 22 martie 1950, Baia de Arieș, Alba. Profesor de limba franceză, director Palatul Copiilor Alba Iulia, doctor în filologie cu teza: O ipostază a expresionismului poetic transilvănean - V. Copilu Cheatră. Membru al USR - Filiala Sibiu Volume publicte: - ZODIA MÃRTURISIRII,versuri, Editura Facla, Timișoara, 1982 - ZIUA DE TRECERE, versuri, Editura Facla, Timișoara, 1986 - SCRISORI DE DRAGOSTE DIN TOAMNÃ, Editura Altip, Alba Iulia, 1999 - OCHII DIN COPILÃRIE, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2001 - MUNTELE DINTRE IUBIRI, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2002 - EXILUL ÎN PÃIANJEN, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2003 - O IPOSTAZÃ A EXPRESIONISMULUI POETIC TRANSILVÃNEAN - V. COPILU CHEATRÃ, istoriografie literară, teză de doctorat, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2007 - TESTAMENTELE ÎNSERÃRII, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2008 - AMURGUL PUR ȘI SIMPLU, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2009 - MÂNIA AMURGULUI, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2010 - IUBIRI DIN...
335 poezii, 0 proze
păianjenul care tușește
de petre bucinschi
Câteva versuri devin grațioase, o urgență pe coala de hârtie. Cu pixul între degete, mâna îmi cade ca o capitulare pe coala de hârtie. Priveam pixul dintre degetele mele ca pe o vendetă optuză cu...
Păianjenul care tușește
de petre bucinschi
Azi poezia cu șolduri lichide umblă pe patine cu rotile. Pe geografia trotuarelor din orașe, în locul coșurilor de gunoaie s-au instalat corsete erotice. Metafore mincinoase trag cu un elastic după...
paianjenul care tuseste
de petre bucinschi
Alternând jocul cu gravitatea mă uit la paianjenul din colțul camerei care își țese pânza. Pânză de care atârnă îndoiala universului meu domestic Păianjenul începe să tușească țesând în jurul său...
Paianjenul care tuseste
de petre bucinschi
Alternând jocul cu gravitatea mă uit la păianjenul din colțul camerei care își țese pânza. Pânza de care atârnă îndoiala universului meu domestic. Păianjenul începe să tușească țesând în jurul său...
Paianjenul care tuseste
de petre bucinschi
Picături de ploaie, trec printr-o umbrelă deschisă și găurită. Sub ea s-a adăpostit muza inspirației cu sâni mici. Ascuns în spatele imaginației, privesc la ea fără să îmi fie milă că se udă. Dar,...
Păianjenul care tușește
de petre bucinschi
În timp ce repar un scaun mi-am dat cu ciocanu peste deget. Durerea acută mi-a trimis gândul pe un teritoriu abstract. Mă plimb printr-un oraș de carton în care toate florile au miros de aracet. Pe...
păianjenul care tușește
de petre bucinschi
În cabina de duș am găsit mărgelele negre ale bunicii și fusta scurtă împreună cu umbra zdrențuită a ultimei tinere care a făcut duș. Pe suprafața albă a faianței, dansau fecioare desenate colorat....
Paianjenul care tuseste
de petre bucinschi
M-am trezit brusc din somn în plină noapte. Adormisem îmbrăcat în hainele cu care am fost la petrecere. Lumina obscură din cameră, îmi teroriza ochii somnoroși. Lângă mine dormea o tânără...
Păianjenul care tușește
de petre bucinschi
Dintre tocul ușii a ieșit un păianjen care alergând se confrunta cu suprafața peretelui. Surprins de apariția spontană a gânganiei, am rămas pentru o clipă cu mintea neactivată și gura deschisă. Fără...
păianjenul care tușește
de petre bucinschi
Ea, din când în când absentă, devenea uneori absurdă, ocupându-se cu treburile cotidiene. În tot acest timp înghițeam în sec privindu-i forma trupului său. Ritmul meu și ritmul ei se supuneau...
păianjenul care tușește
de petre bucinschi
Sorbeam încet o cafea și îmi roteam ochii în jurul camerei, vrând să fixez cu privirea ceva. Nu știam ce. Deodată privirea mea s-a blocat localizând pe suprafața peretelui un păianjen care explora un...
păianjenul care tușește
de petre bucinschi
Sunt atât de uituc încât mă simt hăituit de dorința de a-mi aduce aminte de chipul ei. Cu toate astea, nu mă risc să iau în seamă piticii răbdători ai memoriei ce vor să îmi declanșeze semnalul...
