Paianjenul care tuseste

Picături de ploaie, trec printr-o umbrelă deschisă și găurită.

Sub ea s-a adăpostit muza inspirației cu sâni mici.

Ascuns în spatele imaginației, privesc la ea fără să îmi fie milă că se udă.

Dar, picăturile de ploaie sunt niște alice ucigașe ce îi străpung sânii.

Totuși îmi este milă de sânii mici și cărnoși ai muzei, care putrezesc sub picăturile ploii.

Rămând ascuns în spatele imaginației, colecționez cuvinte tăcute.

Cu ajutorul lor dezbrac muza, lăsând-o nudă.

Abia acum s-ar putea ca imaginația să se iubească cu muza.

Dar ce poate rezulta dintr-o astfel de iubire?

S-ar putea să rezulte o \" Pisică Pătrată\".

Mototolesc în mână o foaie de hârtie și odată cu ea imaginea brună a unei tinere.

În acest timp în colțul camerei un păianjen își țese pânza înfășurând în ea un semn de întrebare.

Gândurile mele precum niște pitici aleargă întru-una să își găsească un rost.

Mă cuprinde o teamă firavă ca nu cumva să învie imaginea brună a tinerei.

O picătură tăcută de cafea s-a scurs pe masă.

Păianjenul începe să tușească și abia acum constat că nu sunt singur, împreună cu el suntem doi.

Visez cu ochii deschiși și visul începe să roadă din imaginea brună a tinerei.

Respir cu greu apăsându-mă virulența unui regret.

Lipsit de ajutor semnul de întrebare se desprinde din pânza de păianjen.