"numărul nouă" – 6899 rezultate
0.02 secundeMeilisearchYunus Emre
Yunus Emre (1240? - 1321?) Viața poetului se pierde în legendă, poeziile fiind singurul izvor biografic. Din acestea se desprinde faptul că și-a însușit o temeinică instrucție filozofică și religioasă, fiind discipolul unui mare învățat al vremii, Taptuk Emre, căruia i-a slujit mult timp și de la care, din respect, a împrumutat numele. În căutarea adevărului și frumosului, a pelegrinat prin toată lumea islamică, întâlnindu-se cu mari poeți și învățați ai vremii, printre care și genialul poet persan Gelaleddin Rumi Mevlana (m. 1273). Informații despre ultima perioadă a vieții sale lipsesc cu desăvârșire, poetul încetând să mai transmită ceva din enigmatica sa existență, sporind și mai mult misterul în jurul său. În 1970, în localitatea Sarıköy, locul presupus al morții poetului, a fost ridicată în semn de adâncă pioșenie o nouă piatră funerară. Numărul total al poeziilor sale se consideră a fi de 360 și au cunoscut mai multe ediții, cea mai completă fiind tipărită cu noul alfabet,...
1 poezii, 0 proze
Ruxandra Magdalena Manea
Sunt absolventă a Facultății de Litere din Brașov. Iubesc pădurile, ploaia de toamnă rece și lungă. Iubesc marea și liniștea ei veșnică. Iubesc călătoriile lungi cu mașina, fără țintă sau in Toscana. -2008, Lumen, Iași, în volumul colectiv ”Analogii distante”, basme pentru copii. -2009, Lumen, Iași, volumul ”Auteurs francais: Francois Villon et Marcel Proust” -2009, august, locul al VI-lea la Concursul internațional de haiku în limba franceză ” Voix de Rokugan”. -2010- apariție în revista ”Oglinda literară” numărul 103, iulie.
75 poezii, 0 proze
Florian Vasile
Florian mi-e numele, 27 este numarul de ani adunati de pe franghia destinului, sunt in zodia Racului (si am multe sa-i reprosez). Cred ca sinceritatea este cea mai aleasa dintre virtuti. Toate celelalte se cladesc pe aceasta. Sunt bucuros ca inca mai exista poezie in sufletele noastre. Nu putem face lumea mai buna, dar o putem privi cu alti ochi.
2 poezii, 0 proze
Enache Corina
S-a născut la 2 octombrie 1987 într-o familie de intelectuali, în satul Novaci, județul Giurgiu. Școala primară și gimnaziul, le-a absolvit la Școala Generală Numărul 4 Popești. Tatăl învățător, și mama contabil. Mama, mare iubitoare de cărți, a îndrumat-o spre citit, iar bunul Dumnezeu a făcut să îmbrățișeze arta numită poezie. Tatăl său a încurajat-o și a reușit să devină una dintre multele surse de inspirație, și singura sursă pentru poeziile sentimentale. Cei care au ajutat-o foarte mult și i-au dat întotdeauna încredere în sine au fost profesorii săi. A debutat în anul 2003 la concursul de creație literară „ Noi și Europa”, la care spre surprinderea sa a câștigat premiul al treilea. Pentru ea poezia este o oază de scăpare, din lumea aceasta de gheață. A încercat de multe ori să renunțe la scris, dar nu a reușit. Totul o ducea spre foaie și pix. Lumea pare mai bună când îți găsești vocația, toți te privesc altfel. Acum nu o să mai încerce să renunțe pentru că nu va reuși....
9 poezii, 0 proze
Cuviosul Ioan de la Valaam
Staretul Ioan de la Valaam a fost unul dintre marii duhovnici ai secolului XX, desi ramas necunoscut de multi . In scrisorile sale se regasesc asemanari cu arhimandrit ul Sofronie Saharov, ucenicul Sfantului Siluan. Asemenea acestuia din urma , care avea doua ierni de scoala, parintele Ioan provine dintr-o familie de tarani din Rusia. Adevarata sa scoala a fost rugaciunea si smerenia , caci "teolog este cel ce se roaga si cel ce se roaga este teolog". In viziunea Cuviosului Ioan, noi nu vom fi judecati dupa numarul închinaciunilor ori al metaniilor, nici dupa respectarea formala a multora din regulile exterioare ale credintei, ci dupa dragostea de Dumnezeu și de aproapele, de care depind duhovniceste viata și moartea noastra. Calea Dragostei, esentiala pentru a primi harul, implica însa virtutea smereniei în nenumaratele sale aspecte, asupra carora parintele nu contenește sa revina: cunoașterea propriei pacatoșenii, pocainta, necontenita învinovatire de sine, iertarea, dragostea de...
37 poezii, 0 proze
Katia Fodor
Am cautat ore in sir date despre aceasta scriitoare: nimic! Eu am descoperit-o in numarul 10 din saptamana 13-19 martie 2002 al revistei \"Romania literara\".
3 poezii, 0 proze
Dana
Am 18 ani, sunt la liceul George Cosbuc, si imi place foarte mult sa scriu si sa citesc poezii. am ajuns la numarul de 278 de poezii, in 4 ani..
5 poezii, 0 proze
Traian Rotărescu
Născut pe 1 Iunie 1981 la București. Primul îndemn "oficial" de a continua să mă dedic poeziei îl datorez D-nei Constanța Buzea, îndemn primit în numarul 24 din iunie 2003 al "României literare". În același an, în iulie , este consemnat și debutul literar în paginile revistei "Argeș", Nr.22,publicație aflată atunci sub conducerea scriitorului și profesorului Mihail Diaconescu. Din 2005 sunt licențiat al U.N.M.B (fostul Conservator) Debut: "Același", Ed. PrincepsEdit, Iași, 2010. Apariții în "Oglinda literară", numerele 64-65. galerie foto: http://yabukasigi.deviantart.com/
306 poezii, 0 proze
Badea Catalin
1983 - 1990 -- copilaria superba alaturi de bunicu' si bunica(Jud. Prahova, Satucul micut Cornu de Jos) 1991 - 1994 -- clasele 1-3 la o scoala generala(nu-i mai stiu numarul) din Slobozia 1994 - 1998 -- clasele 4-8 la Scoala Generala nr.32 din Ploiesti 1998 - 2002 -- am urmat cu REGRET cursurile Liceului Militar C.B. din Ploiesti 2002 - prezent -- student la Academia Tehnica Militara Bucuresti, profilul inginer electronist
1 poezii, 0 proze
Talmacel Marian Silviu
S-a născut pe data de 14 august 1988 în orașul Tg-Jiu, județul Gorj. A urmat cursurile școlii numarul I din Tg-Jiu. În prezent este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu. Apariție în revista colegiului Ecaterina Teodoroiu, Studium - 2005 Mențiune la concursul de poezie "Mihai Eminescu" organizat de colegiul Ecaterina Teodoroiu – iunie 2006 Participa activ la Cenaclul Columna din Tg-Jiu. id messenger: marianns1 mail: marianns1@yahoo.com
23 poezii, 0 proze
numărul nouă
de Monica-Ioana Bălan
zaci anhidru pe o proiecție nesemnată pierdut de nesăbuința ta străvezie, esti doar un nefericit ce a zburat prea adânc. o goană fabuloasă în spațiu ca să culegi stive din jupiter; un fum...
cerul numărul nouă
de alex bâcu
citeam în stol de fluturi auspicii de piază rea cutreierată vara pe sub cariatide albe, de ospicii, unde zorii zilei ne dau bună seara când înghițim pastile gură-n gură numai așa, să ne mai treacă...
La numărul nouă
de Andrei Vlad Popescu
Caut o scară să mă ducă la cer, Să vad de acolo cum iubirile pier. Știam că se află la numărul nouă, Pe strada unde și piatra așteaptă să plouă. E totul uscat sub masca cea verde Și chiar și destinul...
vizită la numărul nouă
de Ioan Postolache-Doljești
Îmi spunea deunăzi, când l-am vizitat, un tip doxat în inginerie genetică, dar cu internări repetate la numărul nouă,că știe secretul cum să facă un inorog, însămânțând o iapă, zice el, artificial cu...
via sixtina numărul 9
de florian stoian -silișteanu
aseară am fost pe via sixtina la numărul nouă orașul era atât de frumos luminat de parcă toți țăranii ar fi avut un singur briceag de ascuțit becuri am mâncat un pește străin am vorbit la telefon cu...
hotel \"șapte brazi\"
de Ioan Jorz
camera cu numărul șapte este camera celui care doarme o moarte camera cu numărul opt este a celui născut într-un mort camera cu numărul nouă este a celui care ne plouă camera cu numărul zece are...
Pustiul
de Chereches Maria
09.12.1999 Impreuna cu cateva persoane ma urc intr-un autobuz cu numarul nouaspe. Urca si un pusti de vreo noua ani. De sub caciula ii curge sange pe toata fruntea. Se aseaza pe un scaun si oamenii...
Convalescență de o stea
de Angi Cristea
te-ai îmbolnăvit atât de subit la etajul trei/ într-un lift anorexic/ îmi scrii sms-uri fără diacritice cu anglicisme fade miss you love you kiss you în timp ce-mi beau cafeaua neagră/ fără lapte/ în...
Cronica lui 9 - Poezia Vie, 17 ianuarie 2015, Club 99
de Claudia Minela Petre
Sâmbătă, 17 ianuarie, Club 99, din Bulevardul Dacia nr.99, a fost gazda evenimentului organizat de Direcția 9. Iată câți de 9 s-au strâns într-o combinație aparent întâmplătoare, pentru noi...
noaptea iguanei
de dan petrut camui
de obicei, seara, bem. cineva aduce fete tinere din moldova bătrână sau rusia meridională steaua mea norocoasă scoate fum pe nări, nu-i plac drogurile de pe rețeta mamei, îmi plătesc chiria cu...
