Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"nici o clipă"20371 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Stoiciu Liviu IoanSI

Stoiciu Liviu Ioan

AutorClasic

De la prima carte, treptat, Liviu Ioan Stoiciu a evoluat spre un discurs mai frust, în defavoarea metaforizării. Autor a peste zece cărți de poezie și proză, precum și a mai multor tentative de sinucidere, Liviu Ioan Stoiciu a copilărit într-o singurătate totală. Cantonul CFR nr. 248, în care și-a petrecut mulți ani din viață, era situat la câțiva kilometri de cea mai apropiata localitate (Adjudul Vechi). Copilăria lui a însemnat, în fond, un lung șir de trenuri și un cantonier fluturând un fanion galben, ori de câte ori vagoanele treceau prin fața cantonului. De altfel, Liviu Ioan Stociu debutează literar cu o carte intitulata La Fanion, obținând cu ea, în anul 1980, Premiul Uniunii Scriitorilor. Astăzi, Liviu Ioan Stoiciu pare un om sobru și înțelept, cu mult bun simț și cu o puternică personalitate, fiind considerat unul dintre scriitorii reprezentativi ai generației ‘80. Nu a uitat nici o clipă însă de copilăria lui însingurată petrecută la cantonul CFR 248.

4 poezii, 0 proze

Florina HandocaFH

Florina Handoca

AutorAtelier

povestea vieții mele începe în aprilie atunci când melcul iese din a lui cochilie; am fost, sunt și voi fi o revoluționară, chiar dacă pare-o "teorie" cam bizară; în viața asta n-am participat la nici o revoluție dar, sigur, pentru asta găsesc eu o soluție. acum sunt absolventă de liceu, mândrul Colegiu Național "Iulia Hasdeu"; am planuri mari pentru viitor... (oricum, nu să devin scriitor); în clipa asta visez să termin bine bacu' că dacă nu... mă ia dracu'! vreau foarte mult să vizitez această lume, să văd a Himalayei culme, să povestesc locuitorilor din România că doar în țara lor stăpână e prostia. *bacul, eu l-am terminat, evident, l-am si luat; acum ma pregatesc sa plec la facultate la una din strainatate.

1 poezii, 0 proze

Alexandru Adrian ArdeleanAA

Alexandru Adrian Ardelean

AutorAtelier

Iată-mă. Colindând meleaguri blânde ori de-a dreptul vrăjmașe, pendulând între frumuseți mărunte și mizerii de necuprins, mă deprinsesem să potrivesc în gând cuvinte măiestre, cuvinte a căror vrajă, fără nici o îndoială, ar fi subjugat până și pe cel mai pretențios cititor. Le întorceam pe toate părțile, căutând armonia și-o muzică numai de mine auzită, le înnobilam cu freamătul cel mai de taină al simțirii mele, chipurile, pentru când voi ajunge la masa de scris, să le aștern dintr-o răsuflare. Adevăruri unanim acceptate se oglindeau, iată, limpezi și de neclintit, în cugetul meu. Nu am nici o îndoială, nu este om care să nu fi trăit acest sentiment, această bucurie arareori împărtășită. Mai întotdeauna se ivea însă ceva neprevăzut, o cunoștință pusă pe bârfe, un detaliu aproape neînsemnat și-n clipa aceea fugară vraja se risipea, cuvintele se destrămau din îmbrățișarea suavă. Uitarea își râdea atunci de mine, amintirea zăbovea haotic împrejurul unei taine ce n-avea să se mai...

3 poezii, 0 proze

Bogdan BurileanuBB

Bogdan Burileanu

AutorAtelier

Urâtul Nu-l iubeau deloc. Chiar îl disprețuiau, privindu-l de sus. Un ceva, acolo, de mâna a doua. La ce bun să te împiedici tot timpul cu privirea într-o vechitură antipatică, moștenită din alte vremuri, când utilitățile, dar și gusturile, erau altele? De folosit... le era și silă să o facă. Rar erau obligați să apeleze, fără nici o plăcere, la serviciile lui – îndeobște, când nu ajungeau destul de sus. Se hotărâseră de atâtea ori să îl arunce... La ce era bun? Așa că l-au tot mutat de colo colo, prin casă. Îi căutau un loc cât mai dosit. Și i l-au găsit, până la urmă: în magazia din dos . Să zacă naibii acolo, ca un obiect de prisos ce era. Când stăpânul casei l-a călcat pentru ultima oară în picioare, e posibil să fi tras nădejde până în ultima clipă că nu va fi nevoie să se umilească într-atât. Era orgolios stăpânul... vanitos și al naibii de impulsiv. În rest – pâinea lui Dumnezeu, cum îi plăcea să fie perceput. Aruncat cu o smucitură violentă de sub tălpile bărbatului care se...

6 poezii, 0 proze

George AsztalosGA

George Asztalos

AutorAtelier

Crez artistic: „Altă caracteristică a tribului, e existența poeților. Unui ins, i se întîmplă să potrivească șase sau șapte cuvinte, îndeobște enigmatice. Nu se poate stăpînii și le strigă, în picioare, în mijlocul unui cerc alcătuit din vrăjitori și din mulțime, cu toții întinși pe jos. Dacă poemul nu-i stîrnește în niciun fel, nimic nu se petrece. Dacă, însă, cuvintele poetului îi tulbură, se îndepărtează toți de el, în tăcere, stăpîniți de o oroare sacră (under a holly dread). Simt că poetul este atins de spirit și nimeni nu-i va mai adresa o vorbă sau o privire, nici măcar propria-i mamă. Din clipa aceea el nu mai este om ci zeu și oricine poate să-l ucidă. Poetul, dacă mai apucă, își caută refugiu în nisipurile dinspre Nord” – J.L. Borges : Cartea de nisip Biografie: * Vine peste lume din Depresiunea Colinară Transilvană, zona Mureș, de la 06.04.1963 și pînă în prezent...poate chiar mai încolo *Debutează cu poezie la revista "Ambasador", în Tg.Mureș, în 1998. *Activist de cartier...

409 poezii, 0 proze

Belean Maria IleanaBI

Belean Maria Ileana

AutorAtelier

Concursuri: Locul I Concursul de poezie "Eternități de-o clipă" Ediția II-a Genericul ediției: “Iarna asta cu zăpezile verzi.”( Adrian Păunescu)-cu poezia "Prima zăpadă" Locul II Concursul de poezie "Eternități de-o clipă" Ediția II-a Genericul ediției: “Iarna asta cu zăpezile verzi.”( Adrian Păunescu)- cu poezia "Liniștea iernii" Locul I Concursulde poezie,,Eternități de-o clipă" - Ediția a III-a cu poezia “Crini” . Colaborări: SFera Online Revista"Fereastra" Revista Literară Online Visul Revista "Cetatea lui Bucur" Revista Literară Boema Revista Literară Online Confluențe Revista NoiNu Revista Literară Bucovina Revista Regatul Cuvântului . Volum de poezii: "Jumătate fără nume"-editura Nico-2009-prefața Nicolae Băciuț "Ingerii urcă la cer"- editura Nico- 2012- prefața Valentina Becart, Coperta și grafica: - Mihai Cătrună "Dansează cu mine"- manuscris pregătit pentru tipar "Luisa- eul nemuritor"- roman in lucru Antologii: "Asociația Artiștilor Plastici-1977-2004"- editura "Mures"...

64 poezii, 0 proze

hose pabloHP

hose pablo

AutorAtelier

Această poezie ați fi vrut s-o scrieți voi De fapt nici nu este o poezie ca atare Este un mesaj de adio pentru comunitățile Acestea literare on on on_line Treabă e că îmi merge foarte prost Și trebuie să iau niște măsuri… urgent să fac ceva Evident că mulți dintre voi nici nu știu nimic despre mine Eu am doozeci de ani și nu nu … nu sunt fain. Acum o lună mi s-a născut o soră Familia mea are clipe frumoase dar și complicate totodat’ Crize financiare uneori chiar se ajunge la depresii din această cauză Deci eu acuma m-am dezis de internet Să contribui și eu la revenirea financiară [câtusi de puțin] a familiei Spre ușurarea unora sau nefericirea altora: Nu voi mai fi aproape deloc pe net Nu voi posta nimic deși aș vrea mult [Cu siguranță din când în când voi trece pe la net-cafe] Îmi iau rămas bun de la prietenii mei cyber Sau mai bine zis de la prietenii mei cu care Comunic mai mult pe net Să fiți liniștiți cu toții / cuminți Priviți frumos viitorul / bucurați-vă Să citiți neapărat pe...

141 poezii, 0 proze

NB

nicu brezoianu

AutorAtelier

destin rătăcitor printre străini suspină locul în țintirim veghează crucea creștinească ca ieri își arde soarele în vârful doabrei focul sunt clipa care curge în cel ce-o să se nască e-mail;pnice13@yahoo.com

126 poezii, 0 proze

CM

cosmin manole

AutorAtelier

ma puteti confunda cu un film care se deruleaza in continuu in jurul unei clipe privite din mai multe unghiuri, un cadru pregatit fara nici un motiv de 18 ani, o pelicula prinsa intre doua roti, o explozie neintrerupta de lumina, si o fereastra. izolati de mine sunt oameni care nu fac altceva decat sa priveasca si sa comunice unii altora ceea ce vad. observ in ochii lor imagini din mine. si sunt tentat sa le spun ce am visat inainte ca filmul sa inceapa

3 poezii, 0 proze

OS

Olteanu Marius Stefan

AutorAtelier

Munceste ca si cum nu ai avea nevoie de bani. Iubeste ca si cand nimeni nu te-a facut sa suferi. Danseaza ca si cand nimeni nu te vede. Canta de parca nu te-ar auzi nimeni. Traieste ca si cand ar fi ultima zi pe pamant. Cand iti vine sa plangi, adu-ti aminte de clipele in care zambeai, cand simti ca viata nu are nici un rost gandeste-te la cei ce mai au doar o zi de trait, cand simti ca vrei sa mori gandeste-te ca altii ar da orice sa traiasca....iubeste-ti viata si mai ales prietenii...E cel mai de pret lucru.

1 poezii, 0 proze

nici o clipă

de Gabriela Marieta Secu

nici o clipă ochii tăi iubite umbrei mele cale nu-i mai fac, nici o clipă, drum printre cuvinte... timpul meu de tine mi-a ajuns buimac... nici o clipă lacrima nu spune unde sunt si unde ai rămas...

PoezieAtelier

Nici o zi nu trece fara sa imi simt palmele calde

de Alexandru Ionescu

și asta poate nu are legătură cu orașul gîfîie sau deja am început să alerg mai greu la 30 de ani singurul tramvai pe care nu reușesc să îl prind niciodată este cel în care mergi tu și orașul gîfîie...

PoezieAtelier

Numai o clipă

de Nichita Stănescu

Numai o clipă, spuse aerul păsării care zbura Numai o clipă, lasă-mă numai o clipă sa nu fiu de față cu dumneata. Numai o clipă, numai o clipă, spuse inima sângelui care venea Numai o clipă, numai o...

PoezieClasic

Nici o veste

de Gabriela Marieta Secu

Nici o veste, dinspre lacrima-ti de dor... Toamna in frunze, desfrunzeste, aripa de vise in zbor... Si de ochii tăi mă doare spatiul timpului rănit de culori, de albastra mare verde - neagră pană...

PoezieAtelier

O clipa

de Constantin Rusu

O fosta albie uscata e fara apa, o piata cu bani, dar fara o sapa, o statuie e fara nici o amintire, o ceata de copii fara o uimire. O gloata impinsa spre ocean, o mama cu o lacrima, in geam, o mai...

PoezieAtelier

totul pentru o clipa fericita

de Alexandru Josan

O înger Ca nimeni mă privești La fel chiar și gândești, Nu încerci să mă iubești Și nici măcar sa mă zdrobești. Un înger pari a fi Dar realitatea-i dură Te rog nu mă orbi Cu privirea ta pură…. O nouă...

PoezieAtelier

O clipă de nemurire

de Somesan Sergiu

O clipă de nemurire Soarele se pregătea să răsară cu străluciri solemne deasupra munților. Totul părea plin de măreție aici, aproape de acoperișul lumii, și John Smith era cuprins până în adâncul...

ProzăAtelier

să pot fura o clipă

de Bogdan Gagu

noi ne iubim... chiar dacă niciodată n-o vom spune noi ne iubim... chiar dacă nu-i trecut și poate nici o zi de mâine... noi suntem doi străini pe lângă care timpul trece... inimile noastre bat în...

PoezieAtelier

colaj de poezii fara nici o noima

de Florin Rusu

cuvinte de prins fluturi Nu mai era nimic. Nici albastrul acela de cer pe care-mi odihnisem cu cateva secunde inainte gandul.Visasem o plasa de prins fluturi-o plasa de cuvinte.Fluturii trebuiau sa...

PoezieAtelier

Inscripție pe o ușă

de Andrei Vlad Popescu

Acum o clipă ai plecat, nu a trecut nici o secundă. Cu grijă eu m-am apucat să leg la ușă-o fundă. Cu ea o să îți fac cunună și perle am s-agăt în ea, când te întorci să-mi fie nună. Când mă iubești...

PoezieAtelier