Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"moarte clinica"20230 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
bogdan o. popescuBP

bogdan o. popescu

AutorAtelier

Bogdan O. Popescu s-a născut la 8 martie 1971, în București. A absolvit în anul 1996 Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Capitală. Din 1997 lucrează ca medic în Clinica de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgență București. A debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii Tineretului (SLAST) și a publicat după aceea în numeroase reviste literare. Cărți publicate: „La revedere, prințesă”, editura Vinea, 1995, carte distinsă cu Marele premiu „Ion Vinea” pentru debut literar „Marfă” (antologie colectivă, împreună cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț și Dan Pleșa), editura Salut, 1996 „Poemul de gardă”, editura Celsius, 1999 „Pisica neagră, pisica moartă” (împreună cu Traian T. Coșovei), editura Crater, 2001 „Leul de după extravaganțe”, editura Cartea Românească, 2002 „Mașinăria de uitare”, editura Național, 2004 „Poeme în loc de tutun”, editura Brumar, 2007 "Aerobiciclete", editura...

18 poezii, 0 proze

Friedrich NietzscheFN

Friedrich Nietzsche

AutorClasic

FRIEDRICH NIETZSCHE 15 Octombrie 1844 – se naste la Rocken, Friedrich Wilhelm Nietzsche, din parinti care proveneau din familii preotesti protestante 1854 – elev in clasa a cincea a gimnaziului confesional, are primele incercari muzicale si poetice 1860 – intemeiaza asociatia literara Germania in cadrul careia prezinta studiile Fatalitate si vointa si Libertatea vointei si fatalitatea, studii care anunta tendinta antimetafizica a gandirii sale de mai tarziu. 1864 – se inscrie la Universitatea din Bonn, pentru a studia teologia si filologia clasica 1866 – devine membru fondator al Uniunii Filologice 1889 – are accese de nebunie si este internat in clinica de boli nervoase din Basel 25 August 1900 – moare, la Weimar Publicatii: 1871 – Socrate si tragedia greaca 1872 – Nasterea tragediei din spiritul muzicii 1878-1880 – Omenesc, prea omenesc 1883-1885 – Asa grait-a Zarathustra 1886 - Dincolo de bine si rau. Preludiul unei filozofii a viitorului 1887 - Despre genealogia moralei. O scriere...

194 poezii, 0 proze

Petru TeodorPT

Petru Teodor

AutorAtelier

Născut în plină iarnă (1978), pe seară, într-un București nu foarte de demult. Copilărind în mare parte prin Moldova pe la bunici și rude. * Liceul - Colegiul National Sfântul Sava, Bucuresti. * Universitatea de Medicină și Farmacie - Carol Davila, Facultatea de Medicina Generală, București . * Practică în perioada facultății și după la mai multe spitale din București. * Perioada de rezidențiat terminată la Spitalul Clinic de Urgență București. * Angajat în momentul de față, de profesie - observator pe câmpul de luptă (evident medic). * Model profesional: Dr. C. (NCH-Sp.B.Buc.), Dr. Ț. (ATI-SCUB), Dr. Ol., Dr. B., Dr. G., Dr. P., Dr. O., Dr. B. (M.U.-SCUB), Dr. St. (ATI-MNast.Buc.), Dr. A.R. (A&E-NHS-HoE) și alții. * Modele literare: Eminescu, Blaga, Bacovia, Arghezi, Voiculescu, Sadoveanu, Eliade, Sebastian, Lovinescu, Liiceanu, Pleșu. De scris din proprie inițiativă a fost un început în anul 1994. De axat m-am axat pe poezie-simbolism-filozofie, înclinația fiind dată de moartea...

308 poezii, 0 proze

T

Topan

AutorAtelier

4 poezii, 0 proze

RC

REMUS CERNELEA. din CALIMARA

AutorAtelier

MOARTE frustratilor!

1 poezii, 0 proze

D

DiAngeli

AutorAtelier

Exil in viata peste moarte... Si-ai sa le ai pe toate.

114 poezii, 0 proze

S(

stefan lungu (soricescu)

AutorAtelier

"Viata dincolo de moarte si moartea dincoace de viata" -ROMAN 1995-editura baricada "Tristeti inabusitoare"- POEZIE 1994-editura corida "Am sa fiu candva eu"-ROMAN-1995 editura baricada in pregatire "Crisanta, o lume doar a mea"ROMAN-2007 in pregatire "Propria renastere"ROMAN-2007-2008 in pregatire" VIATA IN DOI"-PIESA DE TEATRU in doua acte-COMEDIE 2007-2008

3 poezii, 0 proze

avram marian-gabrielAM

avram marian-gabriel

AutorAtelier

Viata mea a inceput ca o moarte...obositoare...un exces

5 poezii, 0 proze

Diana BufteaDB

Diana Buftea

AutorAtelier

24 de ani...un pumn de vise si de frunze moarte in bratzele toamnei, o bebitza - Yndra Iris, un Dumnezeu care-a murit - pe nume Leon..., fascinatia pentru tot ce inseamna mass-media si jurnalistica...si cam asta e tot ce a ramas din mine:)

15 poezii, 0 proze

AmaraA

Amara

AutorAtelier

"Poet divin, lumina fara moarte m-ajute-n grai iubirea-n veci fierbinte cu care pururi ti-am citit din carte" Infernul - Dante Alighieri This is me for forever One of the lost ones The one without a name Without an honest heart as compass This is me for forever One without a name These lines the last endeavor To find the missing lifeline Nemo - Nightwish Last dance, first kiss Your touch my bliss Beauty always comes with dark thoughts I wish... Wish I had an Angel - Nightwish

4 poezii, 0 proze

MOARTE CLINICÃ

de Ioan Dan

Căldura se lipise jilav de inul cămășii în timp ce imploram pantofii să-mi ducă picioarele spre apartamentul de la etajul nouă. Intru în lift cu țigarea lipită de buza de jos. Liftierul, un tip mic,...

ProzăAtelier

moarte clinica

de Vâță - Diénes Andrea

cateodata imi tin ochii intredeschisi cu un evantai gratios de gene ude salcii in ploaie imi zburd coditele fericita de pe un nufar de vise pe altul alerg copilarii prin cosmaruri cu orase parasite...

PoezieAtelier

moarte clinica

de dan stancu

se deschide cerul si vad raiul pe care nu-l voi cunoaste vreodata... se-nchide pamantul si as vrea sa mai am doar o zi s-o traiesc si sa imi spal pacatele printr-o ultima rugaciune, se deschid...

PoezieAtelier

Moarte clinică

de kurt cnejevici

Alergăm cu sufletul în dinți după aceleași vise sterile de o seducție aparte dimineața ne regăsim învinși pentru a câta oară în vieți de împrumut cu fericiri de împrumut petrecute cu numele unora în...

PoezieAtelier

moarte clinică

de Ștefan Petrea

mort într-o uliță a minții. pielea gândului se jupoaie și intru funerar cuvintele mă sfâșie în flăcări ard dar mă învie un cuvânt de bine din palma unui cerșetor

PoezieAtelier

destine în moarte clinică

de andronache virgil-nicolae

fără ea viața nu-și are sens decât dincolo dincolo de gândiri medievale în secolul XXI unic sens ori sens giratoriu numai pe aleile din cimitirul orașului ne plimbam ca să nu ne vadă el ori lumea...

PoezieAtelier

Moarte cu staif

de Sorin Stoica

Eu cred că voi muri într-o duminică după-amiază, Neapărat o zi cu ploaie,negreșit o zi de toamnă, Va fi o zi în care moartea-mi va fi,în fine,brează, Cam ca un parfum de coasă împrăștiat de-o neagră...

PoezieAtelier

franturi din mine

de gianina soare

Moarte clinica Iesise luna sa-mi spuna ,,Buna-seara”, Frunzele inghetate isi pierdusera fosnetul ruginit, Gandind la vulnerabilitatea spatiala mi-am dat seama ca nu se poate vorbi de inerenta unui...

PoezieAtelier

breaking news

de Voicu Tudor

un fel de existență în moarte clinică s-ar spune comparând cu alte cazuri asemănătoare trecând coșul printre rafturile de la carrefour când deodată te vezi din tavan și simți se pare inimile tuturor...

PoezieAtelier

Tristețea prizonierului meu

de Albert Cătănuș

De multe ori intru în moarte clinică O gelozie de tip shakespeareian Atunci se zbate să iasă din mine Ca un căutător de perle Rămas fără aer pe fundul gropii marianelor Mâinile ei se încleștează pe...

PoezieAtelier