Poezie

Moarte cu staif

Miine

2 min lectură·30 octombrie 2012

Mediu

Eu cred că voi muri într-o duminică după-amiază,

Neapărat o zi cu ploaie,negreșit o zi de toamnă,

Va fi o zi în care moartea-mi va fi,în fine,brează,

Cam ca un parfum de coasă împrăștiat de-o neagră doamnă.

Mă vor băga în pământ în următoarea duminică,

Probabil foarte rece,scos din morgă sau abia îmbălsămat,

Asta după ce voi fi călătorit șapte zile în moarte clinică

Pe undeva pe unde nici mintea,nici pașii nu mă vor fi purtat.

Aproape sigur coșciugul mi-l vor duce aleile din parc,

Suit cu migală pe umeri de castani,pe mâini de ruginire,

Ca sobor de preoți voi avea dușmani lansați ca dintr-un arc

Să-mi cânte al naibii de satisfăcuți Veșnica Pomenire.

Știu că toții norii îmi vor plânge gri pe ochii închiși,

Lăsați orfani,preț de-o slujbă,de capacul de sicriu,

Cu alte cuvinte cerul își va lua înapoi anii promiși

Lăsându-mi chipu-n lacrimi,părând aproape viu.

Pe post de ciocli îmi va veni un stol de corbi,

Cântând ironic pe dricul improvizat din banca mea de liceu,

Alene se vor legăna bocitori întrupați în patru orfani orbi

Ce se vor tângui amarnic împiedicându-se mereu.

În fine,mă vor coborî adânc în burta pamântului,

Sub ochii aproape deschiși de uimire a câtorva spectatori

Aleși de mine pe vremuri dintre cei care cu iuțeala gândului

Îmi uraseră toată viața noroc printre dinți dar gândind "ce bine-ar fi să mori".

001.288

Sorin Stoica. “Moarte cu staif.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorin-stoica/poezie/14017045/moarte-cu-staif

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.