"mereu numărăm" – 20175 rezultate
0.01 secundeMeilisearchTeodor Tudor Topan
Mi-era rau dor de tine, soare ranit de timp, Cand cu ochii plini de lacrimi Te visam si te-nviam. Viata ti-o impodobeai cu rogvaiv de duzi. Cu mana dezvaleai planetele ce-apun Si cu sufletul, prin infinituri, cautata-i a ta mama. Cu vocea-ti bantuiesti o clasa fara alb de sfant, Iar mersu-ti zgomoteste printr-o casa de sticla. Patru pereti, patru ceasuri iti erau, Numarandu-ti vesnicia clipei Care iti inchide sicriul cu un juramant: NU AI SA MORI UITAT!
15 poezii, 0 proze
sanda deme
mereu invat ceva nou si sper ca am facut ceva bun in viata asta.
57 poezii, 0 proze
Somesan Sergiu
Mereu am spus că pentru cititori este importantă opera unui scriitor și nu locul unde, mai mult sau mai puțin întâmplător, a venit pe lume. Dacă acest scriitor va ajunge celebru, se vor găsi destui biografi gata să-i descâlcească ițele biografice, iar dacă nu, cui îi va mai păsa de el? Dar ca să satisfac, totuși, niște minime curiozități am să spun că m-am născut la 8 decembrie 1954, în orașul Reghin, iar școala am făcut-o în prea multe localități pentru a le menționa pe toate. (Le amintesc pe cele unde am stat cel puțin un an, în ordine cronologică: Ocnița, Teaca, Lunca, Codlea, Petroșani, Brașov). De scris am început să scriu prin clasa a șasea, pe când învățam în Codlea și profesorul meu de română mi-a sesizat talentul de povestitor, îndemnându-mă să scriu. Iar pentru a scrie - mi-a spus el - trebuie să practic cât mai multe meserii pentru ca, atunci când voi ajunge scriitor - el era convins de asta - și voi scrie despre un personaj sau altul, să știu despre ce vorbesc. De aici...
130 poezii, 0 proze
Niculae Marilena
Mereu in lipsa de dragoste...
8 poezii, 0 proze
Bulgaru Roxana
Mereu un curcubeu de cuvinte,o raza de sperante,o lumina de zambete,un sunet de incantare,un vuiet de incredere,un racnet de fericire,un pas de reusita,o lacrima de bucurie,un zambet de prietenie,un cuvant fara inteles,aceasta sunt eu.
4 poezii, 0 proze
Matei Ovidiu
mereu in cautarea adevarului profund..., a originilor stramosesti...dornic de-a gasi pacea si linistea interioara.
1 poezii, 0 proze
Bodean Victoria
Mereu am fost in cautarea unei vieti singuratice, pentru a evita sufletele razvratite ce si-au pierdut calea spre Cer.
3 poezii, 0 proze
Elena Ana Teodor
Mereu o cotitură mi-a desenat parcursul.
3 poezii, 0 proze
Mihaela Mereuta
Mereu am incercat sa gasesc acel cuvant magic, ce deschide portile mintii. Ma puteti gasi si pe blog http://alcyndor.blogspot.ro/ Aceste povesti fac parte din volumul "Povesti din taramul de dincolo". Va rog sa-mi trimiteti mesaj, daca doriti sa-l cumparati. Multumesc.
1 poezii, 0 proze
olga deleanu
Calatoring mereu
9 poezii, 0 proze
mereu numărăm
de bianca marcovici
mereu numărăm ne uitam la cer ne căutăm steaua aia pe care s-o prevenim să nu cadă... le vrem toate, ale familiei ale prietenilor, ale poeților. mereu numarăm ce avem în carul cel mare biana marcovici
Iernile pașilor ei
de Mihaela Roxana Boboc
Îi număram mereu dârele pașilor în zăpadă aplecată stând cu fruntea în albul pe care îngerii țeseau lumina o invidiam că vede doar frumosul lucrurilor agale bătrâna pășea înșirând pe omăt gândurile...
Noul An
de Marinca Nita
Noul An Inca un an cu bine a trecut, Mereu ii numaram de la-nceput, Ei se succed, sunt eterni Si oamenii-s tot la fel. Trecand in Noul An, ne bucuram La varsta noastra, un an adaugam, Cu forte noi o...
coma
de Charon
invers, asa s-au scurs si ultimele secunde.. intr-o incercare disperata mi-am coborat mainile intre ele si am incercat sa le pun cap la cap, sa le dau un sens si o directie.. am incercat mai intai,...
La bine si la rau
de chipu din umbra
SECVENTA1. Interior.Zi.Camera in penumbra. Suntem in cabinetul particular al avocatului Virgil Popovici.O incapere mobilata in stil vechi,doua fotolii, o biblioteca plina cu dosare si carti,o masuta...
memorie afectivă
de Daniela Luminita Teleoaca
în fața pământului smerită mă plec. iau țărână. o respir. în ea obrajii îmi îngrop. ritualic îi spăl îmi umplu buzunarele. le vărs mai departe în tine te recunosc în bucata de carne dată trupului meu...
aceeași literă ni se întâmplă mereu
de silviu dachin
stăm fiecare la locul lui departe seara numărăm cuvinte extragem literele câștigătoare iar a ieșit un x oftezi deși e clar asta va ieși mereu nu-i nimic îl poți așeza în dreptul timpului acolo e x-ul...
glassala
de angela furtuna
glassala mereu cu un pas înaintea furtunii, am ajuns la limanul phanopeei epuizați de mistica lingvistică, ne-am așezat pe scaune ce pluteau la doi metri deasupra imaginarului psihologic și am...
Rămânem amprente
de Daniel Puia-Dumitrescu
învățasem să numărăm împreună fulgii de nea să îi plimbăm de mână prin parcuri să-i dăm pe leagăn le spuneam povești rugându-i să nu se topească râdeau și repetau într-una că ei niciodată că mereu au...
iubire
de muie
te-am iubit mereu in gand, te-am iubit mereu plangand pentru ca tu nu mai veneai, si inima imi tot frangeai zilele le numaram, viata eu imi blestemam si la tine ma rugam ma rugam pe intuneric, ma...
