Teodor Tudor Topan

Mai adastă-ne, o, Doamne, o rugare, ceru-i plin de stele și senin, dar o rugă pentru o iertare mai primește-o, Doamne, că ne prea pruncim. Ne rugăm în ceasul de amurg, că ni-i datina din moși

Umbra zenitului iscodește-n nadir un amurg vâscos, în derivă pasărea Phoenix, pasărea timp, zămislește diform și orele trec în clepsidră. Am galopat uneori în umbra tăcerii, Pegasul trece-n

Vezi, mamă, cum târziu mă dor cocorii cu unghiul lor obtuz la ceasul orb de rugă pe prispa-nvolburată în iedera prunciei bat stelele în oiști și-n cerbi mă doare-o fugă. Pe brațele-mi de sălcii

Dupa fiecare vers D-zeu o raza mi-o mai stinge si ingerii din ceruri incep cu lacrimi albe a ma ninge. Duhovniceasca aceasta impartire a lumii cand rastigniti pe trupuri de

Lucrurile sunt oarbe de-atata rotund de lumini lepadat de ierburi blestemul de rugini. Copacii umbla-n carje sa-si vindece rana de verde din crengi le coboara cuvinte de sange si timpul pe

Esti tot mai pala in lumini si umbra in tampla ta adorm trecute primaveri un drum obtuz iti iscodeste-n glezne culoarea a te-ntoarce inspre ieri. Nimic nu doare-n aula uitarii decat albastrul

Teluric dorm in halebardele uitarii rapsozii irisi intorsi in asfintit prenumbrele tacerii cu glasu-ntors in ierburi tenebre constelatii pe spuze de zenit. Pe brate de copaci, pe umeri de

Zapezile-au trecut sfioase-n vesnicie Si peste tot renaste timid un verde crud, Soarele zambeste peste neguri, Izvoarele-n adancuri, cum se trezesc, se-aud. Totul e-n miscare, uitand decorul

Mi-a placut, marii, placut poemul neinceput si betia de cuvinte despre mersul inainte. Cand mai rataceam pe plai mi-a placut s-aduc taceri la-nceput de rasarit, la-nceput de primaveri. Si